Întoarcere executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 21582/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 05 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta CN CF C. SA BUCUREȘTI SUCURSALA CREIR CF IAȘI în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA SA și chemații în garanție BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI "ZACORNEA C. ȘI ZACORNEA C. C. și P. F., având ca obiect întoarcere executare restituire sume.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 13.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 28.11.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 05.12.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.07.2013, sub nr._, reclamanta CN CF C. SA BUCUREȘTI - SUCURSALA C.R.E.I.R CF IAȘI a chemat în judecată pe pârâta O. B. ROMÂNIA SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la restituirea sumelor reținute în mod ilegal din conturile reclamantei în valoare de_,76 lei precum și a daunelor aferente acestei sume.
Totodată, a solicitat și plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la cererea creditoarei P. F. a fost format dosarul de executare silită nr. 432/2010 al B. Zacornea C. C. și Zacornea C. în vederea executării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 468/24.03.2008 a Tribunalului Iași. Prin această sentință civilă reclamanta nu a fost obligată la plata despăgubirilor bănești fiind doar obligată să propună instituțiilor competente respectiv ANRP acordarea acestor despăgubiri.
Astfel prin adresa de înființare a popririi pârâta a dispus reținerea sumei de_,76 lei și virarea acestei sume în contul executorului.
Ulterior prin decizia 1699/08.06.2011 pronunțată de Tribunalul Iași au fost anulate toate actele de executare din dosarul de executare nr. 432/2010iar prin sentința civilă nr. 1849/19.09.2011 a fost dispusă întoarcerea executării silite pentru suma reținută în mod nelegal.
Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 453,454, 456 și 457 C. .
În dovedire,au fost anexate,în copie, înscrisuri (filele 7-51 dosar).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3316,47 lei și.
Pârâta a formulat întâmpinarea și cerere de chemare în garanție a B. Zacornea C. și Zacornea C. și a solicitat pe cale de excepție respingerea cererii ca netimbrată și ca inadmisibilă.
A precizat că potrivit dsip. Art. 460 C. reclamanta avea deschisă calea unei acțiuni de validare a popririi în cazul în care pârâta nu-și respecta obligațiile privitoare al efectuarea popririi, astfel încât formularea prezentei acțiuni este inadmisibilă.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere pe de o parte faptul că O. B. România SA nu avea nici un drept în ce privește contestarea sumelor calculate de către organul de executare iar pe de altă parte reclamanta deși i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi nu a luat nici o măsură de a înștiința banca că nu este de acord cu poprirea dispusă.
Mai mult decât atât arată pârâta, reclamanta nu a făcut dovada efectuării demersurilor necesare pentru recuperarea sumei de la executorul judecătoresc.
În ceea ce privesc cererile de chemare în garanție aceasta apreciază că nu a făcut decât să vireze sumele calculate de către organul de executare.
În temeiul disp. art.258 instanța a încuviințat pentru părți administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul din 31.01.2014 instanța a respins excepțiile invocate pentru considerentele expuse în încheierea de la acea dată.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Reclamanta CN CF C. SA BUCUREȘTI - SUCURSALA C.R.E.I.R CF IAȘIa solicitat obligarea pârâtei O. B. ROMÂNIA SA la plata sumei de 4,750,77 lei reprezentând contravaloare produse vândute.
În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile, instanța reține că art.3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului cod civil stabilește modul în care operează concursul de legi în timp ,astfel: actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. În consecință, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 și 999 C.civil din 1864 care prevăd că: „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa.
Pentru angajarea răspunderii, trebuie întrunite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, instituite prin dispozițiile legale menționate anterior, respectiv existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Totodată,potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civil din 1864, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Astfel, reclamantul a apreciat că se impune obligarea pârâtei la restituirea sumei de_,76 lei deoarece fapta culpabilă a acesteia, respectiv de a fi poprit întreaga sumă de bani din contul acesteia i-a adus prejudicii. În consecință, instanța urmează a verifica existența condiției esențiale pentru atragerea răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, și anume,vinovăția acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 456 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1; b) să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale, care, in principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor (urmăritor), debitorul poprit (urmărit) și terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.
Dintre aceste raporturi juridice, doua preced înființarea popririi, si anume: raportul de creanță, dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum si raportul de creanță dintre debitorul poprit si terțul poprit, acesta din urma caracterizându-se prin aceea că terțul este dator față de debitorul urmărit.
În temeiul popririi se naște si un al treilea raport juridic intre creditorul popritor și terțul poprit, ce ia naștere in cadrul procedurii de urmărire silita.
Și acest raport juridic este tot un raport de creanță, ce se creează prin adresa de înființare a popririi și ulterior prin hotărârea de validare a popririi ce constituie titlu executoriu, un raport de la creditor la debitor, în sensul ca terțul poprit devine debitor al creditorului popritor.
Potrivit dispozițiilor art. 460 alin.2 teza finală Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care-i incubau cu rea-credință, instanța va putea dispune amendarea acestuia.
Instanța va respinge susținerea reclamantei cu privire la obligativitatea verificării de către terțul poprit a titlului executoriu în baza cărei s-a emis adresa de înființare a popririi având în vedere faptul că odată cu primirea adresei de înființare a popririi, terțul poprit este obligat să plătească direct creditorului suma reținută sub sancțiunea unei amenzi, neexistând în sarcina acestuia obligativitatea și posibilitatea verificării titlului executoriu, titlu executoriu pentru a cărui punere în executare se apelează la încuviințarea din partea instanței.
În consecință, constatând faptul ,nu se poate reține săvârșirea de către pârâtă a unei fapte cu vinovăție care să atragă răspunderea civilă delictuală, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamant este neîntemeiată și pe cale de consecință urmează a fi respinsă.
Pentru considerentele expuse ,având în vedere că acțiunea formualtă de reclamantă a fost respinsă,, instanța va respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de către reclamanta CN CF „ C.” SA București- Sucursala CREIR CF Iași cu sediul în Iași, ..1, în contradictoriu cu O. B. România SA cu sediul în București, .. 66-68, sector 1 ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție a B. „ Asociați Zacornea C. și Zacornea C. „ cu sediul în Iași, . Civic, Casa cu Abida- L. U. și a P. F. cu domiciliul în loc. Vatra Dornei, ., jud. Suceava ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 05.12.2014.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
Red.:V.V.C.
22.04.2015/6ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 5638/2014. Judecătoria IAŞI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2217/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








