Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 31369/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. E. I.
Grefier A. G. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. IAȘI SA și pe pârâta ASOCIAȚIA DE P./ LOCATARI N. CUG-PT 9 PENTRU ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă prin încheierea de ședință din data de 07.05.2014. Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 17.10.2014 pentru a fi citate părțile cu mențiunea să răspundă la excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Instanța reține cauza spre a se pronunța cu privire la excepția perimării acțiunii.
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile formulată de reclamanta .. IAȘI SA și pe pârâta ASOCIAȚIA DE P./ LOCATARI N. CUG-PT 9 PENTRU ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2013:
Având în vedere că din 07.05.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea obligației stabilită in sarcina reclamantei de a depune înscrisul și precizările solicitate, instanța fiind în imposibilitate de a aprecia cu privire la temeiurile pretențiilor deduse judecății prin imposibilitatea de a aprecia asupra probelor care se impun a fi administrate în cauză după cum s-a pus în vedere prin încheierea de ședință din data de 10.04.2014.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 Noul Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 421 Noul Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.416 și art. 421 Noul Cod de procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamanta ., cu sediul in Iași, Calea Chișinăului nr. 25, jud. Iași, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, cu sediul in Iași, . jud. Iași, in contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari N. CUG PT 9, pentru ., cu sediul in Iași, ., ., jud. Iași.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Iași
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.
Președinte,Grefier,
I. R. ElenaMatei A. G.
RED: I.R.E
TEHN:M.A.G.
4EX / 24.11.2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








