Obligaţie de a face. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 4052/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 08 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier C. M. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. P. C., și pe pârât ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv și nul absolut clauză; repunerea părților în situația anterioară; restituire comision risc - Lg. 193/2000.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 02.12.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06.02.2014, sub nr._, reclamantii reclamantul G. P. C., G. V. si G. T. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., constatarea caracterului abuziv si nulitatea absoluta a convenției de credit nr._/02.07.2008, și anume cu privire la clauza de la punctul 5 lit.a din convenție, referitor la aplicarea comisionului de risc/administrare calculat de la data de 02.07.2008 si pana la . actului aditional nr.2 din 26.11.2010.
De asemenea, s-a solicitat repunerea partilor in situatia anterioara prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1561 CHF precum si la plata dobanzii legale aferente debitului, de la data introducerii actiunii si pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/02.07.2008 prin care a contractat un credit cu garantie reala imobiliara, in valoare de 22000CHF cu o perioada de rambursare de 180 de luni si cu o dobanda fixa de 3,99% pe an.
Art.5 lit.a din convenție precizează că se percepe un comision de risc în cuantum de 0,26%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Clauza respectivă este una abuzivă. Reclamantul susține caracterul abuziv al acestei clauze, în sensul Legii nr.193/2000, întrucât, pe de o parte, nu a fost negociată, iar, pe de altă parte, creează acel „dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, sancționat de legea menționată.
Astfel, convenția este un contract standard preformulat, reclamanții neavând posibilitatea influențării naturii ei, ci doar opțiunea de a nu încheia contractul. Totodată, ei nu au avut posibilitatea de a cunoaște condițiile pe care le implică perceperea acestui comision de risc, fiind încălcată obligația de informare cu privire la motivul aplicării sale. Simpla cunoaștere a perceperii acestui comision nu echivalează cu o negociere directă sau cu un acord lipsit de rezerve.
Clauza creează, în detrimentul consumatorilor un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților convenției, având în vedere că returnarea împrumutului a fost deja garantată prin constituirea unei garanții reale imobiliare de prim rang și prin cesionarea poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor (art.7 lit.b) etc..
În drept, reclamanții au invocat Legea nr.193/2000, Codul Civil, Directiva CEE nr.13/93, jurisprudenta ICCJ si CJUE.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În susținerea pretenției lui, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depuse la dosarul cauzei în copie: convenția de credit nr._/02.07.2008, planul de rambursare credit.
Legal incunostiintata, pârâta S.C. V. R. S.A. a depus întâmpinare la data de 10.03.2014, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că litigiul urmeaza a se purta asupra verificarii indeplinirii in speta a dispozitiilor art.4 din Legea nr.193/2000.
Perceperea comisionului de administrare nu este supusa controlului privind caracterul abuziv al clauzei. Potrivit art.4 alin.6 prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata. Prevederea legala transpune in legislatia interna Directiva 93/13/CEE/1993 care prevede ca aprecierea caracterului abuziv al clauzei nu priveste nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei.
Reclamantii nu au probat încercarea de negociere a unui alt comision de risc, nici nu a făcut dovada vreunui viciu de consimțământ sau a vreunei cauze de nulitate. Riscul a fost anticipat și acceptat de părți și se referă la posibilitatea băncii de recupera debitul în orice condiții.
Pârâta mai susține că acea clauză contractuală ce reglementează dreptul său de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art.4 din Legea nr.193/2000.
Riscul se generează prin simpla acordare a unui credit și trebuie evaluat în permanență, comisionul de risc fiind un element al prețului băncii. Mai mult decât atât, se susține că acest comision nu este un echivalent al garanției reale imobiliare reprezentate de ipotecă, cele două noțiuni neputându-se confunda.
În drept, au fost invocate dispozițiile cuprinse în Legea nr.193/2000, Legea nr.288/2010, Directiva nr.193/13/CEE, art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO și Decretul nr.31/1954.
În susținere, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu.
La termenul de judecată din data de 02.12.2014, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, pentru ambele părți, precum și interogatoriul reclamantului.
Prin incheierea de sedinta din 23.09.2014 instanta a luat act de modificarea actiunii, precum si acordul expres al paratei fata de aceasta modificare, in sensul ca reclamant in cauza este doar G. P. C..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanti, în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._/02.07.2008 prin care a contractat un credit cu garantie reala imobiliara, in valoare de 22000CHF cu o perioada de rambursare de 180 de luni si cu o dobanda fixa de 3,99% pe an.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanti, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang III asupra imobilului apartament nr.22, situat in Iasi, jud.Iasi, Soseaua pacurari nr.48, ..
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul consideră că dispoziția de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/02.07.2008 reprezintă o clauză abuzivă, conform prevederilor art.4 alin.1 și 2 și ale lit. b a pct. 1 din Anexa la Legea nr.193/2000. Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. R. S.A.) și consumatori (reclamantii), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume:
clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, prevederile din Condițiile Speciale prezentând toate caracteristicile unui contract cu forță obligatorie între părți încheiat în urma exprimării libere a voinței din partea ambilor cocontractanți, instanța nu achiesează la această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.
Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale convenției de credit intervenită între părți, instanța constată că art.3.5 instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamantii neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193 din 2000.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantii întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamantii au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/02.07.2008, se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/02.07.2008 reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang III asupra imobilului apartament situat in Iasi, proprietatea reclamantului. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiat convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu bancă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art4 alin.ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamantul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Mai mult, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încalcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că această garanție reală imobiliară nu a fost constituită cu titlu de echivalent al comisionului de risc. Dimpotrivă, comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat. Gestionarea acestor riscuri se regăsește în prețul creditului, pârâta invocând și Norme B.N.R.
Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit nr._/06.03.2007.
În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv și nul absolut al clauzei prevăzute la pct.5 lit.a din „condițiile speciale” ale convenției de credit menționate, pentru nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale, determinată de caracterul său ilicit (art.5 din vechiul Cod civil, în vigoare la data învestirii instanței cu soluționarea prezentei cauze).
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plata nedatorata. Mai mult, în condițiile în care plățile lunare pe care trebuie să le efectueze reclamantul, conform graficului de rambursare, includ în mod obligatoriu și sumele percepute cu titlu de comision de risc, pârâta nu a probat existența unor restanțe de plată ale reclamantului cu privire la acest comision.
În consecință, pârâta S.C. V. R. S.A. va fi obligată la restituirea, către reclamant, a contravalorii comisionului de risc achitat de reclamant în cuantum de 1561 CHF calculat de la data de 02.07.2008 si pana la . actului aditional nr.2 din 26.11.2010 precum si la plata dobânzii legale aferente debitului sus – mentionat, incepând cu data introducerii actiunii – 06.02.2014 si pana la data platii efective.
In temeiul disp.art.453 NCPC, retinand culpa procesuala a paratei, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 3000 lei reprezentand onorariu de avocat conf. chitantei nr.154 din 27.11.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă precizata de reclamantul G. P. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A.
Constată nulitatea clauzei nr. 5 lit.a din conventia de credit nr. nr._/02.07.2008 in forma initiala.
Obligă pârâta S.C. V. România S.A să restituie reclamantilor suma încasată in temeiul clauzei 5.a din contract, în cuantum de 1561 CHF, de la data de 02.07.2008 si pana la . actului aditional nr.2 din 26.11.2010.
Obligă pârâta S.C. V. România S.A la plata dobânzii legale aferente debitului sus – mentionat, incepând cu data introducerii actiunii – 06.02.2014 si pana la data platii efective.
Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 3000 lei reprezentand onorariu de avocat conf. chitantei nr.154 din 27.11.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 08.12.2014
.
Președinte, Grefier,
B. C. D. R. C. M.
Red./teh. CDB
23.04.2015 - 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6285/2014. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 24-11-2014,... → |
|---|
