Ordin de protecţie. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 26577/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2014
Ședința din Camera de Consiliu de la 18 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier L. L.
Ministerul Public reprezentat prin procuror R. D.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant A. M. și pe pârât B. N., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca, dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de 16.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. _ din 18.07.2014 reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâtul Biacă N., solicitând instanței ca in temeiul Legii nr. 217/2003 sa emita un ordin de protectie prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu urmatoarele obligatii si interdictii pentru pârât:
- evacuarea temporară a pârâtului din locuință
- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de ea
- interzicerea de a mai avea vreun contact cu reclamanta, inclusiv telefonic.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul este fiul ei, locuind împreună cu ea în imobilul proprietatea ei situat în Iași, .. 16, ., .. A mai aratat reclamanta că mereu au existat numeroase episoade de ceartă și violențe între pârât și ea, adresându-i injurii și expresii obscene, lovind-o și amenințând-o pe fondul consumului de alcool. Pentru toate aceste agresiuni reclamanata a făcut sesizări la Poliția Mun. Iași – Secția 1 Poliție.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003.
Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Cererea a fost întocmita potrivit formularului de cerere prevazut in anexa la Legea nr. 217/2003.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare .
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia a fost audiată martora M. A..
Analizând probele administrate în cauză instanta retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/245/2014 din 18.07.2014, reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâtul Biacă N., solicitând instanței sa emită un ordin de protecție prin care sa se dispună, cu caracter provizoriu, obligatiile si interdicțiile pentru pârât, menționate anterior.
Potrivit prevederilor art. 23 alin.1 lit. a, b și h din Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri constând în obligații sau interdicții, și anume: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei, încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Din coroborarea probelor administrate, instanta retine, că în prezenta cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție.
Într-adevăr, în prezent relațiile dintre părți sunt tensionate, în condițiile în care reclamanta a făcut mai multe sesizări organelor de poliție privind pe pârât, inclusiv o plângere penală – fila 28. Cu toate acestea, o astfel de stare tensionată, nu impune intervenția instanței decât în condițiile art. 23 alin.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicata*) pentru prevenirea si combaterea violentei in familie care arată că ,,persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,
Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei. In cauza, instanta constata ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile anterior enumerate. Astfel, pentru emiterea unui ordin de protecție trebuie să se dovedească existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei.
Instanța reține că martora M. A. a declarat că a văzut-o pe reclamantă supărată și aceasta i-a spus că a fost lovită de fiul ei, A., nu l-a văzut vreodată pe pârât la locuința reclamantei și nici nu a asistat vreodată la un incident între părți.
Din relațiile comunicate de către Polița Mun. Iași – Secția 1 Poliție rezultă că reclamanta s-a adresat cu două sesizări și o plângere împotriva pârâtului, dar nu rezultă în vreun fel vinovăția acestuia în comiterea vreunei fapte cu caracter penal sau contravențional săvârșite de acesta față de reclamantă.
In aceste condiții, instanța apreciază că în prezenta cauză nu se justifică emiterea unui ordin de protecție, condițiile restrictive pentru aplicarea acestei proceduri speciale nefiind îndeplinite. Instanța constată că reclamanta are la îndemână procedura de drept comun în cadrul căreia să-și dovedească temeinicia pretențiilor sale privind evacuarea pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta A. M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat Barlădeanu G. - la ALDO OFFICE CENTER, .. 4, .. 5, . NR. 6, în contradictoriu cu pârâtul BIACĂ N., cu domiciliul in IASI, .. 16, ., . ca nefondată.
Cu drept de recurs în 3 zile.
Dată în Camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
C. IulianLeontescu L.
Red./tehn./C.I./4EX./09.10.2014
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 218/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








