Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 5997/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5997/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 39101/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5997/2014

Ședința publică de la 24 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. H.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantă C. A. în contradictoriu cu pârât C. P., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.

La a doua strigare a cauzei se prezintă av. Fiuciuc A. pentru reclamantă, av. A. C. pentru pârât.

Verificându-și competența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură, instanța se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 94 lit. i) și 117 Noul Cod de procedură civilă.

Av. Fiuciuc depune la dosar procesul verbal de informare cu privire al avantajele medierii.

Interpelați fiind apărătorii aleși ai părților dacă părțile s-au prezentat personal la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, se arată că nu s-au prezentat personal având în vedere că ambele părți sunt plecate din țară.

Apărătorii aleși ai părților susțin că dețin delegație avocațială pentru a reprezenta părțile la ședința de informare cu privire la avantajele medierii.

Instanța pune în vedere apărătorilor aleși ai părților să facă dovada faptului că au fost împuternicite de către părți pentru a se prezenta la mediator.

Apărătorii aleși ai părților susțin că nu sunt ținuți să facă dovada împuternicirii în fața instanței de judecată, ci în fața mediatorului.

Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii de informare cu privire la avantajele medierii.

Av. Fiuciuc solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, apreciind că s-a făcut dovada informării cu privire la avantajele medierii. Relativ la prezența avocaților în fața mediatorului, av. Fiuciuc susține că la momentul la care a avut loc informarea la mediator, apărătorii aleși au prezentat o împuternicire avocațială în acest sens. Nu se poate invoca excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii de informare cu privire la avantajele medierii, cel mult se poate invoca o nulitate a procesului verbal de informare.

Av. A. solicită respingerea excepției invocate de instanță, apreciind că s-a făcut dovada informării cu privire la avantajele medierii în condițiile prevăzute de lege, la mediator autorizat, delegațiile de împuternicire ale părților de a fi reprezentate la mediator au fost depuse la dosarul mediatorului.

Av. Fiuciuc susține că potrivit dispozițiilor legale, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii de informare cu privire la avantajele medierii, poate fi invocată de instanță, însă nu este o dispoziție imperativă.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța cu privire la avantajele medierii.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 3.12.2013 sub nr._, reclamanta C. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul C. P. să dispună partajul bunurilor comune, constatarea cotei de 100% în favoarea reclamantei.

În motivare, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit apartamentul situat in Iași, ., că pârâtul nu a avut nici o contribuție la dobândirea acestuia.

Alăturat a depus înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând a se reține că cererea reclamantei privind cota de 100% nu este întemeiată, că a avut și pârâtul o cotă de contribuție de 10% la dobândirea bunului cumpărat în timpul căsătoriei părților.

Instanța a citat reclamanta anterior primului termen de judecată cu mențiunea depunerii certificatului emis de mediator autorizat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 192 din 2006.

La primul termen instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii raportat l a dispozițiile art. 2 ind. 1 din Legea nr. 192 din 2006.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin.1 – 12 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, modificată, dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f).

Potrivit dispozițiilor art. 601 alin.1 lit. b raportat la art. 64 din același act normativ, în litigiile ce pot face obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în materia dreptului familiei, în situațiile prevăzute la art. 64 (și anume: continuarea căsătoriei; partajul de bunuri comune; exercițiul drepturilor părintești; stabilirea domiciliului copiilor; contribuția părinților la întreținerea copiilor; orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii).

Așadar, în prezenta cauză, dovada participării la ședința de informare este obligatorie, instituirea de către legiuitor a acestei proceduri având ca obiectiv degrevarea instanțelor judecătorești.

Interpretând sistematic prevederile art. 2 alin. 11 , 12 și 13 din Legea nr. 192/2006, modificată, instanța constată că în situația în care, pentru cazurile prevăzute de legiuitor în art. 601 alin. 1 lit. a –f din același act normativ, reclamantul nu probează, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, că a participat la ședința de informare privind avantajele medierii, obligație a cărei îndeplinire se atestă numai prin certificatul de informare eliberat de către mediatorul autorizat, instanța va respinge ca inadmisibilă acțiunea, având în vedere modalitatea imperativă în care a fost reglementată de către legiuitor aplicarea sancțiunii.

Din certificatul de informare întocmit de către Birou de Mediator D. M. D., rezultă că la sediul mediatorului s-au prezentat numai apărătorii alesi ai reclamantei și ai pârâtului, nu și reclamanta, personal, ceea ce echivalează, în opinia instanței, cu neîndeplinirea de către aceasta a obligației privitoare la ședința de informare privind avantajele medierii.

Prin urmare, constatând că reclamanta nu a îndeplinit obligația privind procedura prealabilă reglementată de art. 2 alin.11 din Legea nr. 192/2006, modificată, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin.12 din același act normativ, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii, și pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibilă prezenta acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și, pe cale de consecință,

Respinge ca inadmisibilă cererea de partaj bunuri comune formulată de către reclamanta C. A., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. P., CNP_, cu domiciliul în Negrești, .. C3, ., ..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, caz în care cererea se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2014.

Președinte, Grefier,

HL PM

RED/TEHN: HL

4 EX/ 27 mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 5997/2014. Judecătoria IAŞI