Plângere contravenţională. Sentința nr. 1806/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1806/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 21775/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 06 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr. 1806/2014
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe petent .-D-PRIN ADMINISTRATOR B. N. și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 30.01.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. 21._, precizată ulterior, petenta S.C. „N. D.” S.R.L.-D, prin administratorul său, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr. 96.767, încheiat la data de 10.10.2012 de intimata A.F.P. a Municipiului Iași și anularea punerii sale în executare.
Plângerea a fost legal timbrată.
În motivarea plângerii petenta a invocat excepția prescrierii executării silite, deoarece procesul-verbal de contravenție contestat nu a fost comunicat în termen de o lună, așa cum prevede art. 14 din O.G. nr. 2/2001, precum și excepția nulității actului respectiv, deoarece nu s-au consemnat numele, reprezentantul legal și sediul contravenientei, iar pe fond a susținut că se putea aplica un avertisment, pentru că fapta nu a produs nici un prejudiciu, este de o gravitate redusă și societatea petentă nu are posibilități financiare să achite amenda.
Legal citată, intimata, prin reprezentanții săi legali, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și a solicitat să se observe că procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale ale O.G. nr. 2/200, fiind comunicat inițial prin poștă și, ulterior, prin publicarea lui pe pagina sa de internet.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Examinând înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, instanța constată că intimata nu face dovada imposibilității comunicării către petentă a procesului-verbal de contravenție prin poștă, actul respectiv fiind doar afișat pe pagina de internet a intimatei.
Prin Decizia nr. 450/23.07.2013 a Î.C.C.J. – recurs în interesul legii s-a stabilit că, numai în cazul în care este imposibilă comunicarea prin poștă a actului administrativ, se poate recurge la modalitatea de comunicare prin publicitate.
Prin plângere petenta a susținut că procesul-verbal de contravenție contestat i-a fost comunica abia la data de 22.06.2013, dată ce urmează a fi reținută ca reală de către instanță, având în vedere că intimata nu a făcut dovada comunicării către petentă, prin poștă, a procesului-verbal contestat, anterior datei respective.
Potrivit disp. art. 14 din O.G. nr. 2/2001, așa cum a fost modificat prin art. 41 din Legea nr. 76/2012, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar prescripția executării sancțiunilor contravenționale se poate constata chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Cum procesul-verbal de contravenție contestat a fost încheiat la data de 10.10.2012 și a fost comunicat societății petente abia la data de 22.06.2013, instanța constată că este întemeiată excepția prescrierii executării silite și, în consecință, o va admite, va admite și plângerea de față și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție contestat.
Văzând și disp. art. 453 Cod pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescrierii executării silite și în consecință:
Admite plângerea formulată și precizată ulterior de petenta S.C. „N. D.” SRL-D, prin administratorul B. N., din Iași, Calea Chișinăului nr. 11, ., .-verbal de contravenție nr. 96.767, încheiat la data de 10.10.2012 de intimata A.F.P. a Municipiului Iași, pe care-l anulează.
Obligă pe intimată să plătească petentei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2014.
Președinte, Grefier,
O. M. M. A.
Red/Tehnored M.O/ BR.
4ex./ 15.09.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7345/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4417/2014.... → |
|---|








