Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 19806/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 12 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta H. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 27.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 12.12.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin acțiunea primită pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06.06.2014 și înregistrată sub nr._, petenta H. D. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului verbal . nr._ întocmit în data de 05.06.2014.
În motivarea cererii formulate, petenta a învederat faptul că procesul verbal este netemeinic.
În dovedirea cererii petenta a depus la dosarul cauzei în copie procesul verbal . nr._ din 05.06.2014, act de stare civilă.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Prin chitanța nr. ISXUC_ din data de 06.06.2014, petenta a depus 20,00 lei, reprezentând taxă judiciară timbru.
Legal citată, intimata I.P.J. Iași, a formulat întampinare, solicitând respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentei s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, agentul constatator nu a făcut decât să încadreze faptele săvârșite de către petentă și să aplice în mod corespunzător și corect prevederile legii.
A anexat procesul verbal . nr._ din 05.06.2014, raportul detaliat al agentului constatator din data de 14.07.2014 pentru data de 05.06.2014, planșe foto și CD cu înregistrarea săvârșirii contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de sancționare a contravențiilor ., nr._ încheiat la data de 05.06.2014, petenta a fost sancționată în baza art. 100, alin 3, lit. a, din OUG nr. 195/2002 cu măsura principală de sancționare contravențională de 4 puncte amendă în cuantum de 340,00 lei și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile. S-a reținut, ca situație de fapt, că la data de 05.06.2014, petenta a condus autovehiculul marca “Ford” cu nr. de înmatriculare_ pe . din Mun. Iași, județul Iași, iar la trecerea la nivel cu calea ferată BJATM a efectuat depășirea neregulamentară a coloanei de autoturisme.
Aplicarea sancțiunii și întocmirea procesului verbal de contravenție a fost făcută de către agentul constatator din cadrul I.P.J. Iași.
Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Analizând cu prioritate aspectele de legalitate ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Din studierea procesului verbal depus la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Se mai notează că toate motivele de nelegalitate invocate de petent au un caracter nefondat.
Instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, fiind evidențiate elementele esențiale în vederea încadrării faptei în textul legal ce instituie contravenția. De asemenea, în procesul verbal atacat, s-a menționat cu exactitate locul în care a fost săvârșită contravenția și data săvârșirii acesteia.
Instanța va înlătura apărarea petentei cu privire la faptul că drumul nu era semnalizat având în vedere că potrivit disp. art. 101 din OUG 195/2002 „Cand drumul are doua sau mai multe benzi pe sensul de mers, vehiculele se conduc pe banda situata langa acostament sau bordura. Celelalte benzi pot fi folosite succesiv, de la dreapta spre stanga, daca banda de circulatie utilizata este ocupata, cu obligatia de a reveni pe banda din dreapta atunci cand acest lucru este posibil”.Astfel având în vedere că pe acel sector de drum existau trei benzi de circulație, petenta era obligată să se deplasează pe prima bandă.
Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 care prevăd faptul că „Art. 100 (3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: a) depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata;”
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările reținute de agentul constatator.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectarea tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte, a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.
Instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În concluzie, sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului și analizând pe cele stabilite prin actul atacat, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001. Sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare, aplicând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001. Instanța constată ca sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, că este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În această situație, petenta a beneficiat de garanțiile oferite de art. 6 din CEDO însă prezumția sa de nevinovăție a fost răsturnată .
Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază procesul-verbal de contravenție ca fiind corect întocmit, cererea de anulare a procesului verbal . nr._ din 05.06.2014 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul H. D. domiciliată în Iași, ., ., ., jud. Iași împotriva procesului - verbal de contravenție ., nr._/05.06.2014,, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, cu sediul în Iași .. 2, jud. Iași ca nefondată.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12.12. 2014.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
15.01.2015/ 4ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9278/2014. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








