Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 25635/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2014
Ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -C. D. B.
Grefier -D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. V. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI - POST POLIȚIE DUMEȘTI, având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 23.09.2014, ulterior pentru astăzi, 30.09.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata instanta constata urmatoarele
Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei la data de 12.08.2013 sub nr._ petentul C. V. a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ din 09.08.2013 incheiat de I. Iasi si in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment.
In motivare a aratat ca fapta imputata, aceea ca a trecut pe culoarea rosie a semaforului nu este adevarata, intrucat traversase deja calea ferata cand au inceput sa se auda semnalele acustice.
Procesul-verbal nu a fost criticat si sub aspectul legalitatii.
In drept, OG nr.2/2001.
S-a atasat plangerii copia procesului-verbal de contravenție, alte inscrisuri.
Plângerea petentului este scutita de la plata taxei de timbru.
Legal citata, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, arătând că procesul-verbal este temeinic și legal întocmit, acest act de constatare făcând deplină dovadă a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la probă contrară. S-a mai arătat că procesul-verbal respectă întocmai condițiile de fond și de formă impuse de Ordonanța Guvernului nr.2/2001, nu este afectat de nici o nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
În temeiul art. 242 al. 2 din C., s-a solicitat judecata cauzei si in lipsa.
In cursul judecatii, instanta a incuviintat si a administrat proba cu inscrisuri, si proba testimoniala cu martorii Z. D.-N. si D. C.-D., declaratiile acestora fiind consemnate separat si atasate la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor formulate de contestator, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanta reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat de intimata la data de 09.08.2013, petentul a fost sancționat contravențional la plata sumei de 720 lei si suspendarea permisului de conducere întrucât la data de 09.08.2013 a condus autocamionul cu nr. de inmatriculare_ pe DJ 248 B, iar la trecerea de cale ferata dintre Letcani si Cucuteni, nu a oprit la semnalele acustice si luminoase care erau in functiune.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prin raportare la situația de fapt descrisă în procesul verbal și la încadrarea juridică dată acesteia de către agentul constatator, instanța reține faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța constată că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute indicate de dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001, retinand, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, fiind descrise cuprinzator astfel incat aceasta sa permita incadrarea lor in textul legal.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal . nr._ din 09.08.2013 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezinta o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional
Din declaratia martorului audiat in cauza a rezultat faptul ca petentul a fost prins de semnalele luminoase si acustice pe trecerea de cale ferata, astfel ca acesta a fost nevoit sa traverseze o parte din calea ferata cand semnalele erau deja in functiune. Avand in vedere situatia in care s-a petrecut fapta contraventioanla, instanta apreciaza ca petentul nu ar fi avut cum sa se opreasca, fiind deja angajat in traversare. F. de aceste aspecte, apreciind ca temeinicia procesului-verbal de contraventie a fost rasturnata, va admite plangerea contraventionala si va anula procesul-verbal de contraventie . nr._ incheiat de intimata la data de 09.08.2013
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea contraventionala formulata de petentul C. V. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat B. G. din Iasi, Aldo Office Center, ..4, ..5, . nr.6, jud.Iasi in contradictoriu cu intimata I. Iasi cu sediul in Iasi, ..6, jud.Iasi.
Dispune anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ incheiat de intimata la data de 09.08.2013.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 30.09.2014
Președinte, Grefier,
C.D.B. D.V.
Red./teh. CDB
09.01.2015 - 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








