Plângere contravenţională. Sentința nr. 7150/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7150/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 39251/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7150

Ședința publică din 20 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. C. E.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta O. R. SA, în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR -COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR NORD-EST - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IASI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc reprezentanții legali ai părților.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra excepției au avut loc în ședința publică din 13.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2014, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la 04.12.2013 petenta O. R. SA, în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR -COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR NORD-EST - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IASI a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare contravențională ANPC_/19.11.2013 .

În motivarea în fapt a plângerii s-au arătat în esență următoarele:

Prin actul de sancționare s-a reținut în sarcina petentei încălcarea de către aceasta a disp.art.9 din OG nr.21/1992 prin faptul modificării unilaterale a prevederilor contractuale din convenția încheiată cu numitul T. C., care a formulat sesizare în acest sens către intimată. S-a apreciat de către intimată că petenta are o practică comercială agrsivă fiind sancționată ca atare.

A învederat petenta că abonamentul deținut de clientul T. C. beneficia la data reclamației de un pachet flamingo 10 în cadrul căruia clientul beneficia de minute utilizabile în țară și străinătate astfel: 1000 min în rețeaua O., 200 minute către rețele fixe în țară, străinătate din UE, rețele fixe și mobile din SUA, Canada și C., 100 min către rețele mobile din țară și mobil către țări ale UE, cu excepția Croației estoniei Letoniei și Lituaniei și a unor numere cu prefixe speciale detaliate în adresa web, 30 minute naționale cadouo pentru vechime în rețea.

Detaliile referitoare la modul de consum al minutelor puteau fi consultate pe site-ul oficial al intimatei și puteau fi solicitate în orice magazin al furnizorului sau prin telefon la serviciul de Clienți.

A susținut reclamanta faptul că lista de prefixe internaționale nu este o obligație asumată contractual iar furnizorul își rezervă dreptul modificăriii acestei liste.Prin urmare petenta în calitate de furnizor și-a asumat contractual obligația de a oferi clientului un număr de minute către o listă de stinații internaționale și nu la furnizarea unui număr de minute către anumite destinații așa cum interpretează intimata.Clienții au fost informați periodic cu privire la modificarea listei de prefixe prin mesaje trimise în lunile august și septembrie.

Clientul a avut și posibilitatea de a migra către un nou tip de abonament fără a i se percepe vreo penalitate contractuală.

În dovedire s-au solicitat înscrisuri (f.9-20 ds) iar în drept s-au invocat prevederile OG nr.2/2001 și ale art.223 C. în vederea judecării cauzei în lipsă.

Plângerea a fost legal timbrată.

Fiindu-i comunicată plângerea petentei intimata a formulat întâmpinare (f.27 ds) prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare s-au învederat în esență următoarele:

La 17.10.2013 s-a înregistrat la CJCP Iași reclamanția clientului O. T. C. ar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că la 21.08.2013 petenta a modificat unilateral modul de consum al minutelor internaționale pentru abonamentul Flamingo, stabilind un număr semnificativ de prefixe pentru care nu puteau fi folosite minutele internaționale aferente acestui abonament.

Pachetul de minute internaționale este un element determinant în luarea de către consumatori a deciziei de a achiziționa un contract cu petenta.

Dacă din motive tehnice petenta nu dorea/putea să mențină lista de prefixe existentă la momentul încheierii contractului aceasta trebuia să notifice consumatorul oferindu-i în același timp o forma de compensare pentru nerespectarea clauzelor contractuale și prejudiciul creat, respectiv posibilitatea de a renunța la contract fără costuri suplimentare.

Prin modificarea periodică a listei de prefixe consumatorii sunt obligați să consulte permanent lista disponibilă de pe site-ul petentei pentru a aflat dacă prefixele la care au sunat sunt actuale, inconvenientul cauzat acestora fiind semnificativ.

Comportamentul petentei este incorect și încalcă disp.art.9 din OG nr.2/2001.

S-a mai arătat că sancțiunea a fost corect individualizată .

În drept s-au invocat dispozițiile C., O.G. nr.2/2001, O.G. nr.21/1992.

S-a anexat întâmpinării documentația aferentă procesului verbal (f.30-34ds).

La întâmpinarea comunicată petenta nu a formulat un răspuns.

La primul termen de judecată fixat instanța a prorogat verificarea competenței după depunerea contractului încheiat cu clientul ce a formulat sesizarea intimatei și a dovezii calității de reprezentant al petentei.

La termenul din 13.05.2014 instanța verificându-și din oficiu competența a invocat excepția necompetentei teritoriale exclusive a Judecătoriei Iași în soluționarea plângerii pe care analizând-o o reține ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.32 din O.G. nr.2/2001 „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”, textul de lege redat încorporând o regulă de competență teritorială exclusivă, ce atrage necompetența absolută altei instanței sesizate decât cea de la locul săvârșirii contravenției, în sensul art.129 alin.2 pct.3 din NCPC, aspect ce poate fi invocat pe calea excepției de necompetență în condițiile art.130 alin.2 NCPC.

Ordonanța de Guvern nr.21/1992 nu conține referiri expres la competența în materia plângerilor contravenționale ce au ca obiect procese verbale de sancționare încheiate în temeiul acestui act normativ însă din disp.art.60 al OG nr.21/1992 rezultă că nu se derogă de la competența de drept comun stabilită prin OG nr.2/2001.

Din analiza procesului verbal dedus judecății instanța reține că intimata, prin agenții acesteia, a efectuat la data de 19.11.2013, verificările impuse de sesizarea ce i-a fost adresată de consumator, la punctul de lucru al petentei din mun Iași ..52 (f.30 ds).

Din contractul seria_/21.10.2007 rezultă că raportul juridic contractual (inițial) între petenta în calitatea de prestator de servicii și client s-a încheiat la punctul de lucru al petentei din mun Iași – Proton Iași, la momentul respectiv abonamentul contractat având configurația unui abonament de 3 euro (f 51 ds).

Cu toate acestea fapta contravențională reținută în sarcina petentei nu s-a consumat la punctul de lucru al acesteia.

Nu locul constatării contravenției atrage competenta instanței în materia plângerii contravenționale ci locul săvârșirii acesteia.

Fapta contravențională atribuită petentei constă în aceea că a procedat la modificarea unilaterală a clauzelor contractuale în sensul eliminării unui număr de prefixe și destinații de apel pentru care consumatorii beneficiari ai tipului de abonament Flamingo 10 nu mai puteau utiliza numărul alocat de minute incluse în prețul abonamentului achiziționat de aceștia.

Decizia de modificare unilaterală și acțiunea în sine de modificare a listei de prefixe a nu poate fi atribuită decât operatorului economic de la sediul central al intimatei iar faptul că agentul economic asigura publicitatea acestor modificări aduse listei de destinații pentru apeluri telefonice pe site-ul oficial, prin sms-uri și prin apel la Serviciul Clienți (așa cum a susținut) nu face decât să confirme faptul că nu se poate reține drept loc al săvârșirii contravenției decât cel de la sediul central al petentei - furnizor de servicii și nu locul constatărilor făcute de agenții intimatei, anume cel de la un punct de lucru al acesteia.

De asemenea se reține că față de dispozițiile exprese al textului de lege – art.32 alin.1 din OG nr.2/2001- competența nu este atrasă nici de sediul organului constatator sesizat de consumator sau de domiciliul consumatorului, ori, în cazul particular de față, de locul încheierii contractului între furnizor și client, întrucât fapta de natură contravențională sancționată depășește cadrul unei eventuale fapte ilicite aflată în legătură directă cu contractul dintre consumatorul care a formulat sesizarea si furnizor.

Deși sesizarea consumatorului a fost cea care a prilejuit constatările făcute de agenții intimatei, antrenarea răspunderii contravenționale a persoanei juridice excede intereselor particulare al clientului în cauză (chiar dacă le și include) și urmărește protejarea în general a valorilor prevăzute de art.1 din OG nr.21/1992.

Pentru totalitatea motivelor expuse, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu de instanță va fi admisă cu consecința declinării soluționarea cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de petenta O. R. SA cu sediul în Bvd. Lascar C., nr.47-53, Sector 1 București, în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR NORD-EST - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IASI, cu sediul în mun. Iași ..11, județ Iași, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/19.11.2013 în favoarea Judecătoriei Sectorului I București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu de instanță.

Declină soluționarea cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de petenta O. R. SA cu sediul în Bvd. Lascar C., nr.47-53, Sector 1 București, în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR NORD-EST - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IASI, cu sediul în mun. Iași ..11, județ Iași, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/19.11.2013 în favoarea Judecătoriei Sectorului I București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, 20.05.2014.

Pentru Președinte CDE, aflat în CO,

semnează jud delegat I.I. cu atrib Președintelui instanței,

Pentru Grefier JVG, aflat în CO,

Semnează gref. delegat

Red/teh/ced

13.08.2014, _4_ ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7150/2014. Judecătoria IAŞI