Plângere contravenţională. Sentința nr. 8027/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8027/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 5934/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 05 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: C.-T. D.
Sentința civilă nr. 8027
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul P. A. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 20.02.2014, petentul P. A. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. IAȘI - BIROUL RUTIER a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 și pe cale de consecință exonerarea de la plata contravalorii amenzii și a punctelor de penalizare; în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că este angajat în funcția de agent vânzări produse de panificație, iar în data de 04.02.2014 în urma unui control i s-a întocmit procesul verbal contestat prin care a fost sancționat pentru săvârșirea a două fapte; în ceea ce privește prima presupusă faptă, aceea potrivit căreia ar fi folosit în timpul deplasării telefonul mobil fără dispozitivul mâini libere, petentul a arătat că aceasta nu există în condițiile în care după semnul agentului de poliție, în timp ce se deplasa spre dreapta șoselei pentru a opri în vederea efectuării controlului, i-a sunat telefonul, apelul fiind de la un angajat al firmei la care lucrează, căruia i-a spus că nu poate vorbi deoarece a fost oprit în trafic. Sub aspectul aceleiași presupuse fapte, petentul a arătat că procesul verbal contestat a fost întocmit cu încălcarea prezumției sale de nevinovăție, fără a exista nicio probă în acest sens.
În ceea ce privește a doua presupusă faptă reținută în sarcina sa, respectiv mașina condusă era dotată cu un stingător a cărui termen de valabilitate era expirat, petentul a arătat că răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniu revine operatorului de transport, ca proprietar al autoturismului, și nu lui, drept conducător auto care acționează ca un prepus al societății, subiectul activ al contravenției fiind persoana juridică. Petentul a mai arătat că obligația de a dota mijloacele de transport aparținând persoanelor juridice cu stingătoare aflata în perioada de valabilitate este reglementată de Legea nr.307/2006, administratorului persoanei juridice revenindu-i obligația reținută în mod eronat în sarcina sa. Sub același aspect, petentul a arătat că nici în fișa postului nu sunt stabilite astfel de obligații și că societatea la care lucrează, anterior controlului a luat măsuri în ceea ce privește . 23 de stingătoare necesare dotării tuturor autovehiculelor.
Sub aspectul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, petentul a arătat că faptele nu au un grad ridicat de pericol social, că nu a mai fost sancționat contravențional, că este și masterand la Universitatea A.I.C. iar valoarea amenzii este foarte mare în raport de veniturile sale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile OG nr.2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în care a depus la dosar în copie procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 fila 11, carte identitate fila 12, fluturaș salariu fila 13, permis conducere fila 13, certificat înmatriculare autoutilitară filele 14-15, proces verbal nr._/03.02.2014 fila 16, factură fiscală fila 17, contract individual de muncă filele 18-20, fișă post filele 21-28, contract de garanție fila 29, contract de studii filele 30-31, legitimație master fila 32, proces verbal de predare prime fila 37 .
În temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 Cod procedură civilă în care petentul a dat curs solicitărilor instanței. Cu aceeași ocazie, petentul a arătat că la data la care a primit mașina aceasta era în stare bună de funcționare.
La data de 01.04.2014, prin Serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată. Intimata a mai arătat că petentul a semnat procesul verbal contestat fără obiecțiuni, ceea ce dovedește consimțământul său cu privire la conținutul redat în procesul verbal contestat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus: raport agent constatator fila 41.
În temeiul art.411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin serviciul registratură de la data de 17.04.2014, petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță.
Petentul a mai arătat că semnarea procesului verbal, nu echivalează cu lipsa obiecțiunilor și cu recunoașterea faptelor, ci arată doar că a luat cunoștință de procesul verbal contestat. Sub același aspect, petentul a arătat că raportul agentului constatator nu are valoare probatorie de natură a dovedi vinovăția sa ci este doar un instrument de evaluare a activității agentului constatator, iar în condițiile în care intimata nu a adus nicio probă în susținerea celor reținute în procesul verbal contestat, prezumția sa de nevinovăție nefiind răsturnată, procesul verbal apare ca lovit de nulitate.
La termenul din 02.06.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Prin serviciul registratură de la data de 04.06.2014, petentul a formulat concluzii scrise prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță și din răspunsul la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 încheiat de către agentul constatator al intimatei, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 510 și cu 2 puncte de penalizare lei, constatându-se că în data 04.02.2012, ora 11.48, petentul a condus autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare_ pe . telefon fără să utilizeze sistemul mâini libere, faptă prevăzută de dispozițiile art.36 alin.3 din OUG 195/2002 și sancționată de dispozițiile art.108 alin.1, lit.a, pct.2 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 fila 11, raport agent constatator fila 41.
S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată petentul avea în dotarea autoturismului stingător al cărui termen de valabilitate era expirat din anul 2011, faptă prevăzută de art.8 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.100 alin.1, pct.13 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 fila 11, raport agent constatator fila 41.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator mențiuni în dreptul rubricii obiecțiuni că nu am.
În drept, potrivit art.36 alin.3 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere», iar potrivit art.99 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1, lit.a, pct.2 din OUG nr.195/2002, folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere" se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I-a de sancțiuni (2,3 puncte amendă) și cu 2 puncte de penalizare.
Potrivit art.8 din OUG nr.195/2002 pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul și tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, doua triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, omologate, iar potrivit art.100 alin.1, pct.13 din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă), conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii, omologate.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 04.02.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenției constând în faptul că agentul constatator a consemnat că nu are obiecțiuni, scrisul neaparținându-i, semnarea procesului verbal contestat neechivalând cu lipsa obiecțiunilor, apare ca neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos. În această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție; potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petentul nu a invocat existența unei vătămări și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petentul avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
De asemenea, faptele, astfel cum sunt reținute de către agentul constatator sunt corect încadrate în drept, iar sancțiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul rutier este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 36 alin.3 din OUG nr.195/2002 (vorbit la telefon mobil fără a utiliza sistemul mâini libere) plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, în motivare, petentul a arătat că aceasta nu există în condițiile în care după semnul agentului de poliție, în timp ce se deplasa spre dreapta șoselei pentru a opri în vederea efectuării controlului, i-a sunat telefonul, apelul fiind de la un angajat al firmei la care lucrează, căruia i-a spus că nu poate vorbi deoarece a fost oprit în trafic.
Cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că fapta nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 8 din OUG nr.195/2002 (stingător cu termen de valabilitate expirat) plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, în motivare, petentul a arătat că răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniu revine operatorului de transport, ca proprietar al autoturismului, și nu lui, drept conducător auto care acționează ca un prepus al societății, subiectul activ al contravenției fiind persoana juridică, procesul verbal contestat fiind întocmit cu încălcarea principiului personalității răspunderii contravenționale.
Cu toate acestea, susținerea petentului apare ca neîntemeiată în condițiile în care textul art.8 din OUG nr.195/2002 folosește terminologia de conducere pe drumurile publice cu stingătoare de incendiu în termen de valabilitate, ceea ce înseamnă că obligația incubă celui care conduce autoturismul, deci conducătorului auto, indiferent de proprietarul autoturismului; mai mult de atât, contrar susținerilor petentului prevederile art. 10, 11, art.19 lit.L din Legea nr.307/2006 nu sunt incidente în domeniul privind circulația pe drumurile publice, vizând alte ipoteze decât circulația pe drumurile publice.
Sub același aspect, deși petentul a arătat că nici în fișa postului nu sunt stabilite astfel de obligații și că societatea la care lucrează, anterior controlului, a luat măsuri în ceea ce privește . 23 de stingătoare necesare dotării tuturor autovehiculelor, apare ca neîntemeiat în condițiile în care deși petentul a depus la dosarul cauzei proces verbal nr._/03.02.2014 fila 16, factură fiscală fila 17, nu a susținut niciun moment că autoturismul la data controlului era dotat cu stingătoare aflate în perioada de valabilitate, apărare petentului fiind în sensul că răspunderea pentru dotarea autoturismului cu stingătoare aflate în perioada de valabilitate, revine proprietarului autoturismului.
Mai mult de atât, nu prezintă relevanță că angajatorul său în calitate de proprietar a achiziționat stingătoare în perioada de valabilitate, atât timp cât nu a înțeles să le și monteze în autoturisme.
Așadar, contrar susținerilor petentului, acesta în calitate de profesionist, conducător auto care nu se poate apăra prin necunoașterea legii, la data la care se urcă la volanul unui autoturism, indiferent dacă îi este proprietar sau nu, trebuie să se asigure că acesta din urmă corespunde din punct de vedere al dotărilor cu cerințele legale, iar dacă autoturismul nu-i aparține, cum este și situația din speță, trebuie să aducă la cunoștința proprietarului să doteze mașina cu lipsurile constatate, iar în caz contrar să refuze să conducă autoturismul.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia în momentul în care a primit autoturismul, acesta era în stare tehnică bună, dotată cu stingător auto, sens în care a semnat procesul verbal de predare primire din 15.01.2014 fila 37 fără obiecțiuni, apare ca neîntemeiată în condițiile în care din acesta din urmă rezultă că la data predării autoturismul era dotat cu stingător, dar nicidecum nu rezultă că stingătorul era în perioada de valabilitate, ori petentul nu a fost sancționat că autoturismul circula fără stingător, ci că stingătorul era în perioada de valabilitate expirată.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia raportul agentului constatator nu poate reprezenta un mijloc de probă de natură a susține temeinicia procesului verbal contestat, apare ca întemeiat în condițiile în care acesta este un înscris întocmit după data redactării procesului verbal contestat; cu toate acestea, acest mijloc de probă nu poate fi înlăturat din materialul probator al cauzei în condițiile în care nu face decât să redea cele consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat.
Cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că fapta nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În ceea ce privește susținerea intimatei potrivit căreia semnarea procesului verbal contestat fără obiecțiuni echivalează cu existența consimțământului cu privire la faptele reținute în sarcina sa, apare ca neîntemeiat în condițiile în care prin semnarea procesului verbal, petentul-contravenient ia act de întocmirea acestuia, iar contrar susținerilor petentului, acesta din urmă își rezervă dreptul ca în termenul legal de 15 zile să-l contestate în fața instanței judecătorești.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
Astfel, instanța urmează a reține că faptele contravenționale descrise există, au o existență reală, iar petentul nu a reușit să probeze existența unei cauze exoneratoare de răspundere contravențională, acestea fiind limitativ prevăzute de OG 2/2001.
În consecință, cu toate că petentul a contestat prin prezenta plângere situația de fapt astfel cum a fost reținută de către agentul constatator, instanța consideră că nu a fost făcută nicio dovadă în acest sens, care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravențiile reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Mai mult de atât, orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Raportat la operațiunea de individualizare judiciară a sancțiunii aplicate, instanța reține că obiectul oricărei plângeri contravenționale este reprezentat de verificarea îndeplinirii condițiilor de antrenare a acestui tip particular de răspundere, cu posibilitatea aprecierii pericolului social concret și a tuturor împrejurărilor de săvârșire a faptei.
Cu toate acestea, apreciind, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată petentului, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a-i atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia circulației pe drumurile publice.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Astfel, situația de fapt, așa cum a fost reținută nu absolvă întrutotul petentul de răspundere, însă având în vedere situația specială a petentului, masterand, cu venituri reduse, sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a atrage atenția petentului asupra gradului de pericol social al faptelor.
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a faptei dar și de atitudinea petentului, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii.
Cu toate acestea, instanța atenționează petentul că trebuie să conștientizeze riscurile majore la care se expune și expune pe ceilalți participanți la trafic prin vorbirea la telefon în timpul conducerii autoturismului fără a utiliza sistemul mâini libere și fără a avea dotat autoturismul cu stingătoare în perioada de valabilitate expirată.
Măsura complementară a punctelor de penalizare este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și aceste sancțiuni trebuie să fie supuse unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a punctelor de penalizare, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, instanța apreciază că sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a executării punctelor de penalizare
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii de 510 lei și 2 puncte de penalizare, dar având în vedere cele anterior menționate, instanța în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 va admite în parte plângerea petentului împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014, urmând a dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii de 510 lei cu sancțiunea avertismentului, urmând să exonereze petentul de la plata amenzii contravenționale și să mențină restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptelor săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. A. prin av. H. S. L. CNP_ cu domiciliul în Iași, ., . și cu sediul ales în Iași, ..30, ., ., ., persoană însărcinată cu primirea corespondenței av. H. S. L. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. IAȘI-BIROUL RUTIER C._, cu sediul în Iași. ..6, județul Iași, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei stabilită prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2014 cu sancțiunea avertismentului.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei stabilită prin procesul verbal amintit anterior.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E.-L. D. C.-T.
Red.Tehno
E.-04.07.2014
5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7150/2014.... | Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
