Plângere contravenţională. Sentința nr. 9512/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9512/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 33070/245/2013
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 03 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9512/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI IASI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 26.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față:
Prin plângerea înregistrată sub nr._ din 11.10.2013, petenta S.C. B. A. S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din 30.09.2013.
În fapt, a motivat petenta că agentul intimatului a făcut constatări cu privire la o faptă contravențională inexistentă.
A invocat practica CEDO în materie contravențională.
A anexat copia procesului-verbal de contravenție contestat. Plângerea a fost legal timbrată.
Intimatul IPJ Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale motivat de faptul că fapta contravențională a fost săvârșită de către petentă, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit.
A comunicat documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție.
A fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorul S. C., propus de către petent și martorul asistent S. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 30.09.2013, petenta S.C. B. A. S.R.L. a fost sancționată cu amendă în valoare de 2000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.3 pct.28 din H.G. nr.301/2012, constând în aceea că la data de 30.09.2013, s-a constatat că societatea nu a luat măsurile specifice pe linie de pază la punctele de lucru din Iași, ..1 și 32.
Prin procesele-verbale întocmite la data de 25.09.2012 și 08.10.2012, la punctele de lucru ale societății din . și nr.33, în urma controlului efectuat de către agenții intimatului, au fost stabilite ca măsuri ce se impun pentru îmbunătățirea activității de pază și remedierea deficiențelor constatate.
La data întocmirii procesului-verbal de contravenție s-a constatat că societatea petentă nu a remediat deficiențele constatate cu ocazia controlului anterior, respectiv nu a întocmit proiectul de montare a sistemului de securitate, nu au fost montate pedală de panică, senzori de vibrație pe seif ș.a.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din O.G. nr.2/2001 și va înlătura criticile privind nelegalitatea procesului-verbal pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește descrierea faptei contravenționale, instanța reține că agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale pentru săvârșirea de către petentă a faptei prevăzute de art.3 pct.28 din H.G. 301/2012, fapta contravențională fiind descrisă prin trimitere la procesele-verbale de control întocmite la data de 25.09.2012 și 08.10.2012, fapta contravențională constând în neândeplinirea măsurilor stabilite în urma controlului efectuat la cele două puncte de lucru ale societății petente.
Prin înscrisurile depuse la dosar, f.64-78, petenta nu a dovedit remedierea deficiențelor constatate de către agenții intimatului, având în vedere că proiectul tehnic depus la dosar nu îndeplinește cerința depunerii la IPJ Iași, astfel cum prevăd disp. art.5alin.3 din NM aprobate prin HG nr.301/2012.
Cât privește sancțiunea aplicată, ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a faptei, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corespunzătoare, petenta fiind sancționată cu amenda în cuantumul minim prevăzut de lege.
Pentru toate aceste considerente, urmează a fi respinsă plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. B. A. S.R.L., cu sediul procedural ales în Iași, ., parter, jud. Iași la cab. av. H. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași, împotriva procesului-verbal . nr._ din 30.09.2013.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.07.2014.
Președinte, Grefier,
M.G.TM.P.
Red./Tehnored. M.GT.
4 ex. /05.01.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6506/2014. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








