Pretenţii. Hotărâre din 10-12-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 267/245/2013*

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 10.12.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. I.

GREFIER - P. A.-M.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ IAȘI, în contradictoriu cu parata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT gaze NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAȘ, având ca obiect pretenții rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:

Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 03.12.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ IAȘI prin reprezentant legal a chemat în judecată pe pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAȘ prin reprezentant legal solicitând pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de_,38 lei, inclusiv TVA, reprezentând chiria pentru anul 2010, prevăzută de art. 39 alin. 3 și 42 alin. 1 lit. b din Codul Silvic aprobat prin Legea nr. 46/2008, cu dobânda legală, sume actualizate cu rata inflației până la data efectivă a plății și plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că prin procesul verbal nr. 2888/16.11.2009, pârâta a primit în folosință temporară pe o durată de 10 ani suprafața de 0,1562 ha teren forestier proprietatea publică a statului, situat în UP IV ua: 110P, administrat de RNP – Romsilva prin Direcția Silvică Iași, în baza Deciziei ITRSV Suceava nr. 186/10.09.2009. Chiria pentru ocuparea temporară a terenului forestier au fost achitate doar pentru anul 2009, conform extrasului de cont BRD pentru luna noiembrie 2011. Pârâta invocă nejustificat faptul nesemnării unui contract înregistrat sub nr. 4890/25.05.2010, însă acesta nu absolvă beneficiarul ocupării temporare de teren forestier de la plata obligațiilor bănești prevăzute de lege, prin lipsa de folosință a sumelor de bani care reprezintă potrivit destinației prevăzute de art. 33 alin. 3 din Codul silvic și art. 6 din Legea nr. 56/2010 privind accesibilitatea fondului forestier național.

În drept, se invocă art. 39 alin. 1 și 3, art. 42 alin. 1 lit. b, art. 33 alin, 1 și 3 din Codul silvic aprobat prin Legea nr. 46/2008, art. 4 alin. 1 și art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 56/2010, art. 22 alin. 4 din Anexa ordinului nr. 25/4.02.2009, art. 1073 Cod civil, art. 1516, 1518 Noul Cod Civil, art. 2, art. 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000, art. 28, 86, 90 din Legea gazelor nr. 351/2004, art. 272 C.pr.civ.

S. națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA prin reprezentant legal formulează întâmpinare (fila 20) și solicită respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele:

Pe cale de excepție, invocă excepția autorității de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile art. 163 C.pr.civ., care stipulează „Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe”.

Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Prin Decizia nr. 186/10.09.2009 emisă de ITSRV Suceava s-a aprobat ocuparea temporară, de către pârâtă, până la data de 09.09.2019, a suprafeței de 0,1562 ha teren aflat în proprietatea publică a statului, administrat de Ocolul Silvic H., în vederea realizării obiectivului „conductă de transport gaze naturale DN 400 H.-B.”. Potrivit procesului-verbal din data de 16.11.2009 (f.11), s-a procedat la predarea-primirea acestei suprafețe de teren între cele două părți. Părțile nu au semnat însă contractul de transmitere depus la dosar, aspect care rezultă nu doar din faptul că acest contract nu poartă semnătura și ștampila reprezentanților pârâtei, ci și din corespondența purtată de părți, depusă la dosar. Întrucât pârâta nu și-a însușit contractul de transmitere care prevedea și valoarea chiriei, nu se poate considera că s-a născut în sarcina sa obligația de plată a acestei chirii. De altfel, în adresa nr. 6541/21.07.2010 (f.4) înaintată de reclamantă pârâtei reclamanta face referire la contractul de transmitere nr. 4890/05.02.2010, în vreme ce în factura nr. 39/25.05.2010 se menționează că obligația de plată ar rezulta din contractul nr. 8335/20.10.2010.

Este adevărat că, în Codul silvic și în legislația subsecventă acestuia, este menționat în sarcina beneficiarului aprobării plata unei chirii pentru ocuparea temporară a terenului forestier, însă Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare, instituie un regim special, caracterizat prin drepturi și obligații suplimentare, prevăzute în sarcina proprietarilor de terenuri afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale, respectiv exercitarea, cu titlu gratuit, a drepturilor de uz și servitute, pe toată durata existenței capacităților de transport gaze naturale (art. 90 alin. 2 teza I).

Legiuitorul a înțeles, astfel, să consfințească aceste drepturi cu titlu gratuit și să stabilească în sarcina concesionarului din sistemul de transport gaze naturale,. SNTGN Transgaz SA Mediaș, doar obligația achitării unor despăgubiri pentru prejudiciile produse proprietarilor de terenuri cu ocazia executării lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor aparținând Sistemului Național de Transport Gaze Naturale, iar nu plata chiriei pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, astfel cum solicită reclamanta.

Potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civil se solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului societății, iar în drept, se invocă disp. art. 163 și urm. din C.pr.civ. și cele cuprinse în Legea gazelor nr. 351/2004.

Se anexează: factura nr. 39 din 25.05.2010, contractul de transmisie nr. 4890/25.05.2010, adresa Transgaz nr._/2010, adresa RNP Romsilva nr. 6541/21.07.2010, sentința civilă nr._/21.11.2011, extras de pe portal.just.ro.

Prin Sentința Civilă nr._/28.06.2013 a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și respinsă cererea de chemare în judecată, iar prin decizia civilă nr. 731/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admis recursul declarat în cauză, a fost casată Sentința Civilă nr._/28.06.2013, respinsă excepția autorității de lucru judecat și trimisă cauza spre continuarea judecării pe fondul cauzei, fiind astfel înregistrată cauza nr._ * pe rolul Judecătorie Iași la data de 27.10.2014.

În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța urmează a respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta R. Naționala a Pădurilor Romsilva – Direcția S. Iași ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Prin decizia nr. 186/10.09.2009 emisă de către Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, fila 9, s-a aprobat ocuparea temporară până la data de 09.09.2019 a terenului din fondul forestier național în suprafață de 0,1562 ha, aflat în proprietatea publică a statului pentru realizarea obiectivului „conductă magistrală de transport gaze naturale DN 400 mm” beneficiar SNTGN Transgaz SA Mediaș.

La data de 16.11.2009 s-a întocmit procesul-verbal de predare-primire în temeiul Deciziei nr. 186/10.09.2009 emisă de către Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, proces-verbal semnat de către Direcția Silvică Iași – Ocolul Silvic H. și pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA Mediaș, fila 10.

Potrivit art. 90 alin 2 din Legea nr. 351/2004 în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 186/2009, exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitatile din domeniul gazelor naturale se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora. Daca, cu ocazia interventiilor pentru retehnologizari, reparatii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinatatea capacitatilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligatia sa plateasca despagubiri in conditiile legii.

Potrivit art. 39 alin 1 din Legea nr. 46/2008 în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 186/2009, ocuparea temporarã de terenuri din fondul forestier este permisã numai pe o perioadã determinatã de timp, în scopul realizãrii obiectivelor din categoria celor prevãzute la art. 36 și la art. 37 alin. (1) lit. a), e) și f) și cu asigurarea plãții anticipate a obligațiilor bãnești de cãtre beneficiarul aprobãrii de scoatere din fondul forestier pentru obiectivul respectiv, iar conform alin 3 al aceluiași articol chiria aferentã fiecãrui an se plãtește pânã la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datoreazã și se calculeazã conform prevederilor legale în vigoare la data de 1 ianuarie.

Conform art. 42 din Legea nr. 46/2008 în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 186/2009, pentru terenurile care se ocupã temporar din fondul forestier, în cazurile prevãzute la art. 39, se datorează chirie, care se achitã proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privatã a persoanelor fizice și juridice, respectiv al celui proprietate publicã a unitãților administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publicã a statului, 50% din chirie se depune în fondul de conservare și regenerare a pãdurilor și 50% se achitã administratorului.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate, instanța constată că actul normativ ce reglementează raporturile dintre părțile din prezenta cauză este Legea nr. 351/2004 în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 186/2009, în virtutea calității speciale a pârâtei, respectiv de societate națională de transport a gazelor naturale, societate ce realizează lucrări de utilitate publică.

Instanța constată că dispozițiile legale invocate de către reclamantă nu au aplicabilitate în prezenta cauză, Legea nr. 46/2008 constituind legea generală privind terenurile din fondul forestier, în timp ce Legea gazelor apare ca un act normativ special în raport cu aceasta, devenind incident principiul de drept conform căruia „specialul derogă de la general”.

Interesul public al serviciului prestat de către pârâtă, precum și caracterul de lucrare de utilitate publică a obiectivului realizat atrage incidența dispozițiilor art. 90 alin 2 din Legea nr. 351/2004 în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 186/2009, conform cărora exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitatile din domeniul gazelor naturale se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora.

De asemenea, instanța constată că dispozițiile art. 1 alin 2 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce reglementează respectarea dreptului de proprietate al persoanelor fizice sau juridice nu se opun dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, cu condiția respectării principiului proporționalității. În prezenta cauză, imobilul asupra căruia a fost aprobată ocuparea temporară este proprietate publică a statului iar folosința asigurată prin decizia nr. 186/2009 are drept scop atingerea tot a unui interes general, respectiv realizarea unei conducte magistrale de transport gaze naturale. Prin urmare, prin respingerea prezentei cereri nu se aduce atingere dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, atât timp cât nu este pus în discuție vreun interes privat concret.

Față de aceste considerente de drept și fapt, instanța urmează a respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta R. Naționala a Pădurilor Romsilva – Direcția S. Iași în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA Mediaș, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta R. Naționala a Pădurilor Romsilva – Direcția S. Iași, având CUI RO1590120, cu sediul în Iași, ., 2 în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA Mediaș, având C. RO_, cu sediul în Mediaș, Piața C. I.Motaș, nr. 1, jud. Sibiu ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2014.

Președinte, Grefier,

C. I. P. A.-M.

Red/teh.I.C.

4 Ex/10.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 10-12-2014, Judecătoria IAŞI