Pretenţii. Hotărâre din 21-10-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 24418/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 21 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: I.-C. R.

Grefier: I. A. V.

SENTINȚA CIVILĂ_

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Ș. P.-F. și pe pârâta S.C. C. A. S.A. și intervenientul G. E., având ca obiect pretenții despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14.10.2014 și ulterior pentru astăzi, 21.10.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.07.2013, sub nr.de dosar_, reclamantul Ș. P.-F. a solicitat instanței obligarea pârâtei S.C. C. A. S.A., la plata sumei de 7703,76 RON cu titlu de contravaloare reparații autoturism proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că, la data de 03.06.2013, deplasându-se pe . R. spre Palatul Culturii, la intersecția cu . condus de reclamantă, având nr._, proprietatea acesteia, a fost lovit de autoturismul cu nr._, condus de intervenientul forțat G. E., care, fără să se asigure, i-a ieșit în cale brusc. Părțile implicate în accident au completat împreună formularul de constatare amiabilă a accidentului și au mers împreună la Sucursala Iași a pârâtei, pentru a deschide dosarul de daună, însă inspectorul de daune a refuzat să facă poze mașinilor accidentate sau alte constatări în ziua respectivă, iar, ulterior, la data de 19.06.2013, reclamanta a primit de la asigurator adresa nr.4301/19.06.2013, prin care i se comunica respingerea cererii de despăgubire. Se apreciază că cele reținute de inspectorul de daune, în sensul inexistenței unui contact fizic între autoturisme, sunt profund greșite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1357, 2221-2226 din Noul Cod Civil, art.49, 50, 54 și 55 din Legea nr.136/1995, art.192, 451 și 453 N.C.proc.civ.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 245,09 RON, jumătate din valoarea corespunzătoare obiectului cererii, pentru cealaltă jumătate reclamanta beneficiind de ajutor public judiciar, conform încheierii de ședință din data de 17.09.2013.

În susținere, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 5-16) și interogatoriul intervenientului forțat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 05.11.2013, prin compartimentul registratură, pârâta S.C. C. A. S.A. a solicitat, pe fond, respingerea pretenției reclamantei, ca netemeinică și nelegală.

Se arată, în motivare, că pârâta a respins la plată dosarul de daună motivat de faptul că nu există legătură de cauzalitate între avarii și fapta asiguratorului său, având în vedere raportul de investigații întocmit în dosarul de daună, constatările proprii, fotografiile efectuate și declarațiile conducătorilor auto implicați în eveniment. Prin urmare, se apreciază că, prin avizarea de daună făcută de către reclamantă, s-a încercat obținerea unei plăți nedatorate prin prezentarea unei dinamici nereale a accidentului, ce nu poate atrage răspunderea asiguratorului RCA.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-118 C.p.civ., Legea nr.136/1995, precum și Ordinul CSA 14/2011.

În susținere, a fost atașate înscrisuri (filele 113-129) și s-a solicitat judecarea cauzei și în absența reprezentanților pârâtei.

Intervenientul forțat G. E., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Prin încheierea de ședință din data de 28.01.2014, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, pentru ambele părți, precum și efectuarea unei expertize tehnice auto, probă solicitată de pârâtă, raportul întocmit în cauză fiind depus la dosar la data de 10.03.2014, prin compartimentul registratură.

Având în vedere încuviințarea, de către instanță, a obiecțiunilor formulate de reclamantă cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică auto, răspunsul întocmit de expert a fost depus la dosar la data de 18.05.2014.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarea situație de fapt:

La data de 03.06.2013, orele 14,00, la intersecția ..Sf.L., în fața sediului BCR Iași, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate autoturismele cu nr.de înmatriculare_ și_ . Astfel, autoturismul cu nr._, condus de intervenientul forțat G. E., venind dinspre . forțat pătrunderea în intersecție, de pe banda de viraj la dreapta spre . de a vira la stânga, spre P. R., manevră ce nu era permisă conform marcajelor și semnelor de circulație. Efectuând această manevră, intervenientul forțat a tăiat calea autoturismului condus de reclamantă, impactul dintre cele două vehicule având loc pe liniile de tramvai din intersecție, între roata spate a auto cu nr._ și partea stângă față a auto_, astfel cum a concluzionat și expertul tehnic judiciar (fila 161).

Această situație reiese din constatarea amiabilă de accident încheiată la data de 03.06.2013 (fila 7) și declarațiile date de intervenientul forțat și de reclamantă în fața inspectorului de daune al asiguratorului RCA al intervenientului, pârâta din această cauză (filele 116-118).

În urma impactului cu autoturismul condus de intervenientul forțat, autoturismul reclamantei a suferit o . avarii exterioare vizibile, fiind afectate farul stânga, aripa stânga față, bara față, bandoul stânga bară față, grila radiator nichelată, grila bară față stânga, lângă proiectorul de ceață, suportul sub far stânga, suportul bară stânga față, capota motorului, portiera stângă față și suportul de tablă stânga bară față.

La momentul producerii accidentului, autoturismul cu nr._ era asigurat pentru răspundere civilă obligatorie la S.C. C. A. S.A., motiv pentru care a fost deschis dosarul de daună nr.RA_.

În ciuda acestor constatări, la data de 19.06.2013 reclamanta a fost înștiințată în scris de către asiguratorul RCA că societatea nu poate răspunde solicitării de reparare a vehiculului, întrucât între cele două autoturisme nu a existat contact fizic direct, avariile prezentate și analizate la autoturisme fiind rezultatul unor evenimente anterioare, care au avut loc în cu totul alte condiții și împrejurări decât cele declarate, fără legătură de cauzalitate cu accidentul analizat (conform adresei nr.4301/19.06.2013, depusă la filele 5-6 ale dosarului).

Instanța reține că, în drept, potrivit art.48 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, în forma în vigoare la data producerii accidentului (03.03.2011), Persoanele fizice și cele juridice, care dețin autovehicule supuse înmatriculării în România, sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României.

În conformitate cu dispozițiile art.49 din același act normativ, “Asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât și în timpul stationarii.”

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art.51, „Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art.49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul”, urmând a fi plătite de catre asigurator nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, înmăsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat. (art.55).

În temeiul acestor dispoziții, asiguratorul RCA este obligat să acopere prejudiciile cauzate de proprii asigurați terțelor persoane prin accidente de circulație, petrecute pe teritoriul României.

În cauza dedusă judecății și date fiind concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară auto, coroborate cu răspunsul la obiecțiuni, instanța reține că accidentul din data de 03.06.2013 a avut loc ca urmare a conduitei culpabile a conducătorului auto G. E., prin urmare este incidentă procedura răspunderii civile obligatorii. Asiguratorul RCA a deschis dosarul de daună, însă nu a procedat la acordarea unor despăgubiri către proprietarul celuilalt autoturism implicat în accident, invocând inexistența unei legături de cauzalitate între coliziune și avariile constatate.

Instanța apreciază, însă, față de dinamica producerii accidentului, astfel cum rezultă din declarațiile date de conducătorii auto și din lucrarea de specialitate întocmită în cursul judecății, că avariile produse la autoturismul reclamantei provin în mod evident din evenimentul rutier din data de 03.06.2013.

în aceste condiții, față de îndeplinirea cerințelor necesare pentru antrenarea răspunderii civile a angajatorului pentru întreaga valoare a reparațiilor necesar a fi efectuate cu privire la autoturismul cu nr._, în valoare de 7703,76 RON, astfel cum rezultă din devizul estimativ depus la filele 9-12 și confirmat de expertul tehnic judiciar (fila 189), instanța va obliga pârâta S.C. C. A. S.A., prin SUCURSALA IAȘI, să plătească reclamantei Ș. P.-F. suma menționată, cu titlu de contravaloare reparații.

Dată fiind admiterea cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă în ceea ce privește plata a jumătate din valoarea taxei judiciare de timbru (245,09 RON), față de dispozițiile art.18 din O.U.G.nr.51/2008, conform cărora „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”, instanța va obliga pârâta S.C. C. A. S.A. SIBIU și la plata sumei de 245,09 RON, către stat, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta.

Nu în ultimul rând, în baza art.451-453 N.C.proc.civ. și dată fiind căderea în pretenții a pârâtei, aceasta va fi obligată să plătească reclamantei și suma de 1745,09 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 245,09 RON taxă judiciară de timbru și 1500 RON onorariu de avocat (conform chitanței 17/06.10.2014 (fila 201).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta Ș. P.-F., domiciliată în IAȘI, ., ., ., J. IAȘI, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. A. S.A., J32/1053/96, CUI_, cu sediul procedural ales pentru comunicare în IAȘI, .. 13-15, .. 2C, ., și intervenientul forțat G. E., domiciliat în IAȘI, ȘOSEAUA ALIBINEȚ nr.33, J. IAȘI.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7703,76 RON reprezentând contravaloare reparații, precum și a sumei de 1745,09 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 245,09 RON taxă judiciară de timbru și 1500 RON onorariu de avocat.

Obligă pârâta la plata către stat a sumei de 245,09 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei sub forma reducerii la jumătate a cuantumului taxei judiciare de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.10.2014.

Președinte Pentru grefier promovat la Tribunalul Iași,

I.C.R. Semnează grefierul șef al secției civile

Red./Tehnored.I.C.R./I.A.V.

5 ex./07.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 21-10-2014, Judecătoria IAŞI