Contestaţie la executare. Sentința nr. 1629/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1629/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 34066/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 04.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte: Z. L. F. M.
Grefier: R. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1629/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator D. C. R., contestator D. D. și pe intimat . SA, intimat .) LTD, intimat P. I. T., intimat P. L. G., având ca obiect contestație la executare compensare plată; constatare nulitate clauză abuzivă; Legea 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru datele de 21.01.2014, 28.01.2014 și apoi pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
I. Susținerile părților
1. Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la 06.11.2012, contestatorii D. C. R. și D. D. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele S.C. Credite E. Bank S.A. (prin mandatar . C. SRL) următoarele aspecte:
1. Anularea somațiilor imobiliare emise la 18.10.2012 de B. D. A. în dosarul de executare nr.1047/2012 al B. D. A., începând cu somația nr.1047/2012 din 13.11.2012.
2. Reducerea cuantumului creanței pe care creditorul este îndreptățit să o execute, întrucât calculul creditorului nu respectă dispozițiile legale și compensarea plăților efectuate în temeiul clauzelor nule sau în plus față de prevederile contractuale, cu respectiva creanță pe care creditorul este îndreptățit să o execute. Pe acest capăt de cerere, a solicitiat de fapt:
2.1 Constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit, prevăzute:
- la art.5.1 lit.a și art.5.2 din contractul de credit;
- la art.V din actul adițional nr.1 din 10.10.2008 (prin care este modificat conținutul art.5.1 lit.a);
- la art.4 din actul adițional nr.2 din 20.11.2009 (prin care este modificat conținutul art.5.1 lit.a);
- la art.4 din actul adițional nr.4 din 19.11.2010 (prin care se introduce lit.f în conținutul art.5.1)
2.2 Compensarea sumelor achitate în plus față de prevederile contractuale, astfel cum acestea au fost modificat prin actele adiționale invocate;
2.3 Constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor referitoare la dobânzile penalizatoare, prevăzute la:
- la art.4.4 și art.4.3 din contractul de credit, cu privire la cuantum și modalitatea de calcul, precum și la incidența legii 469/2002;
- la art.3 din actul adițional nr.2;
În motivare, a arătat următoarele:
1. Prin contractul de credit nr.0707NPI0010/28.11.2007, debitorul D. C. R., în calitatea sa de persoană fizică, a împrumutat de la bancă suma de 240.000 euro, reprezentând facilitate de credit pentru nevoi personale nenominalizate, împrumutul urmând a fi restituit în termen de 1 an de zile de la data acordării, cu dobânda de 1% aplicată la sold.
În scopul garantării unei bune executări, debitorul a constituit o garanție reală imobiliară sub forma unei ipoteci asupra unui imobil. Tot prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.7552/28.11.2007, D. D. a constituit o ipotecă asupra unui alt imobil.
La 10.10.2008, se încheie primul act adițional, prin care se prelungește maturitatea rambursării și se modifică structura de preț a creditului, prin majorarea unui comision de acordare. Prin actele adiționale din 2009 și 2009 se modifică din nou aceste elemente.
Pentru toate aceste acte adiționale, nu au mai fost încheiate acte adiționale autentice la contractul de ipotecă din 28.11.2007, deși fuseseră modificate elementele esențiale ale contractului de credit.
În cuprinsul actului adițional nr.1, la ultimul paragraf al art.6 se arată că toate celelalte clauze ale contractului rămân în vigoare, prin aceasta înțelegându-se inclusiv clauzele cuprinse în cap.X (garanții cu referire la art.10.1 lit.d din contractul de credit”).
În cuprinsul actului adițional nr.2/20.11.2009, la art.8 se modifică întreg cuprinsul cap.X și se indică în lit.e ipoteca de rang I asupra acelorași imobile.
În cuprinsul actului adițional nr.3/22.03.2010, la ultimul paragraf al art.6 se arată că toate celelalte clauze ale contractului rămân în vigoare, prin aceasta înțelegându-se inclusiv clauzele cuprinse în cap.X (garanții cu referire la art.10.1 lit.e din contractul de credit”).
În cuprinsul actului adițional nr.4/19.11.2010, la art.5 se se modifică întreg cuprinsul cap.X și se indică în lit.e ipoteca de rang I asupra acelorași imobile.
Toate aceste ultime clauze sunt lovite de nulitate absolută, în măsura în care prelungesc efectele contractului de ipotecă autentificat sau îi completează conținutul, în ceea ce privește elementele esențiale ale obligației principale, respectiv scadența și structura de preț a creditului.
Această nulitate derivă din principiul specializării ipotecii (art.1776 C.Civ. vechi), deoarece au fost extinse efectele contractului sub aspectul sumei determinate, cât și pentru lipsa formei obligatorii (art.1776 C.Civ. vechi). Faptul că actele au fost semnate de aceleași persoane care au semnat și contractul de ipotecă inițial nu salvează actele ulterioare, care ar fi trebuit să îmbrace aceeași formă.
Întrucât contractul de credit a fost încheiat valabil doar pentru obligația prevăzută în contractul inițial, scadentă la împlinirea primelor 12 luni, respectiv la data de 28.11.2008, iar de la aceasta până la trimiterea somației imobiliare au trecut 3 ani, executarea silită este prescrisă în temeiul dispozițiilor fostului Decret 167/1958, aplicabil conform art.6 alin.4 Noul Cod Civil.
2. Comisionul de acordare a creditului, prevăzut de art.5.1, în valoare de_ euro, este abuziv și nejustificat, constând în 8,4% din suma acordată. Acesta a fost mărit prin actele adiționale ulterioare, părțile achitând de fiecare dată un nou comision, valoarea plătită în total fiind de_ euro.
În afară de aceste sume, au mai plătit în total_ euro la 20.11.2008,_ RON la 22.09.2008, reprezentând rambursări de credit, suma de 8560 euro (dobânzi restante la debitul principal), deci în total_ euro și_ RON.
În temeiul legii 193/2000 și al Directivei CEE 93/13/CEE, clauzele referitoare la comisionul de acordare și cel pentru serviciul suplimentar sunt abuzive și lovite ca atare de nulitate absolută, trebuind a fi înlăturate din calculul creanței la care este îndreptățit creditorul, debitorul având calitatea de consumator.
Definiția clauzei abuzive este dată în art.4 din legea 193/2000, art.78 din legea 296/2004 și art.2 pct.16 din OG 21/1992, simpla declarație din contract că acesta a fost negociat neputând produce efectele scontate. Aceste comisioane au reprezentat dobânzi mascate, astfel încât trebuie eliminate și în sensul art.15 din legea 190/2011.
Comisionul suplimentar de_ euro este nul și în temeiul OUG 50/2010, care permite doar perceperea anumitor comisioane.
Temeiul restituirii prestațiilor este circumscris principiului fundamental al îmbogățirii fără justă cauză.
În ceea ce privește clauzele prevăzute de art.4.4 și 4.3 din contractul de credit, trebuie înlăturată incidența legii 469/2002, contractul nefiind încheiat între comercianți.
În drept, au invocat textele arătate deja.
În dovedirea celor arătate, au anexat înscrisuri: centralizator plăți dobânzi și comisioane (f.14), extrase de cont (f.19 și urm.), chitanțe, buletine de schimb valutar.
2. Intimata Credite E. Bank România a depus întâmpinare la data de 18.12.2012 (f.138), prin care a solicitat respingerea contestației și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, expunând situația de fapt dintre părți și adăugând următoarele:
După trei prelungiri succesive ale contractului, s-a făcut o ultimă prelungire și s-a achitat un nou comision de acordare, de asemenea acceptat de consumatori, iar la data de 22.03.2011 a fost încheiat un al doilea contract de ipotecă, asupra bunurilor aflate în posesia garanților ipotecari P. I. T. și P. L. G..
Ca urmare a neachitării ratelor, s-a procedat la executarea ipotecilor legal constituite.
Legea 99/1999 nu este aplicabilă în speță, deoarece litigiul nu privește un contract de credit acordat pentru investiții imobiliare, ci unul pentru nevoi personale, conform art.2 și 3 din contract. Acest lucru nu poate fi schimbat de împrejurarea că sumele de bani obținute de la intimată ulterior au avut ca finalitate o investiție imobiliară.
Nici OUG 50/2010 nu este aplicabilă în speță, dat fiind art.95 al acesteia.
Este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește clauzele abuzive, deoarece motivele sunt de nulitate relativă, având la bază vicii de consimțământ și dat fiind că au trecut 3 ani de la contractarea creditului și a actului adițional nr.1.
În ceea ce privește susținerile privind anularea somațiilor imobiliare, contestatorii ignoră dispozițiile art.1 din contractul de ipotecă, ce stabilește în mod clar că garantarea se extinde și la eventuale acte adiționale (care nu puteau fi decât ulterioare, având în vedere concomitența între contractele de credit și ipotecă), dobânzi, comisioane și speze aferente recuperării sumelor datorate, nefiind astfel încălcat principiul specializării. Durata de valabilitate a ipotecii coincide cu cea a contractului de credit, fiind un accesoriu, prevăzându-se expres că el încetează numai după ce au fost achitate toate sumele datorate.
Clauzele arătate de contestatori nu sunt abuzive, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 și 4 din legea 193/2000.
Astfel, în primul rând, comisionul de acordare face parte din prețul contractului de credit, fiind aplicabile art.4 alin.6 din legea 193/2000 și art.4 alin.2 din Directiva 93/13, detaliat de considerentul 19 al acesteia.
Definiția D. este dată de art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48, comisionul de acordare intrând în prețul contractului deci.
În al doilea rând, clauzele respective au fost și negociate, deoarece fac parte din condițiile speciale ale contractului, adeziunea părților raportându-se doar la condițiile generale, conform prezumției instituite de legea 193/2000.
Practica unor instanțe a fost în sensul respingerii cererii în raport de comisioanele de administrare, acestea fiind acestea fiind elemente componente ale prețului Băncii, o componentă a costurilor aferente punerii la dispoziție a creditului. Rațiunea economică a perceperii acestuia este existența riscului de credit, un element de care Banca e obligată să țină cont și să încerce să-l acopere, fiind definit de art.3 alin.1 lit.g din Normele BNR nr.17/18.12.2003. Conform Regulamentului BNR 3/2007, o bancă este obligată să administreze riscul de credit, atât la momentul contractării, cât și pe parcursul desfășurării convenției. Prin urmare, alegațiile contestatorilor privind caracterul de dobândă mascată al acestor comisioane este diferită, deoarece ele sunt menite să gestioneze riscul contractului, finalitatea fiind deci diferită de cea a dobânzilor.
Potrivit contractului, Banca nu percepe și un comision de administrare pe lângă cel de acordare, astfel încât cel de-al doilea include servicii care în alte situații ar fi defalcate pe mai multe tipuri de comisioane, cum ar fi de exemplu comisionul de administrare.
Este, prin urmare, aplicabil și art.3.2 din legea 193/2000, conform căruia „clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi”, în condițiile în care perceperea acestui comision a fost condiționată de normele BNR menționate.
Nu există un dezechilibru între contraprestații, prin urmare.
Sunt aplicabile dispozițiile art.4 par.1 al Directivei nr.93/13/CEE și ale art.4 alin.6 al legii 193/2000, instanța trebuind să excludă de la analiza acestei clauze din sfera posibilului caracter abuziv. O altfel de interpretare ar transforma acțiunea în anulare a unor clauze abuzive într-o acțiune în anulare pentru leziune, orice cumpărător al oricărui produs putând invoca faptul că nu îi este clar cum s-a ajuns la un anumit preț.
Nu pot fi luate în considerare susținerile privind îmbogățirea fără justă cauză, într-o astfel de situație contestatorii având la dispoziție o „actio de in rem verso”.
În al patrulea rând, Banca nu a dat dovadă de rea-credință, ținând cont de faptul că acest cost a fost stabilit de la momentul încheierii contractului, că este clar precizat și dimensionat în funcție de o valoare concretă a soldului creditului și are stabilită scadența. Contestatorii au semnat contractul în care se găsea expres și clar acest comision, după studierea în prealabil a documentelor contractuale, dintr-o ofertă foarte amplă și variată.
Toate aceste apărări pot fi invocate și în raport de art.5 din actul adițional nr.1/10.10.2008, art.4 din actul adițional nr.2/20.11.2010 și ale art.1 din actul adițional nr.4/19.11.2010.
Astfel, obiectul principal al convenției nu poate face obiectul analizei, iar comisioanele de acordare percepute prin actele adiționale nr.1 și 2, respectiv comisionul suplimentar de extindere perioadă prelungire credit perceput prin actul adițional nr.4 reprezintă un preț al prelungirii maturizării creditului.
În ceea ce privește a doua condiție, actele adiționale prin însăși natura lor nu pot constitui clauze standard preformulate, întrucât ele trebuie să se muleze pe de o parte pe specificitatea Condițiilor Speciale de Creditare, iar pe de altă parte pe specificitatea aspectelor care urmează să fie modificate conform înțelegerii părților, fapt care le face improprii preformulării. Oricum, sarcina probării lipsei negocierii le revine contestatorilor.
Nu există nici dezechilibru între contraprestații, de vreme ce solicitările repetate de prelungire a perioadei de rambursare, motivate de imposibilitatea rambursării ca urmare a dificultăților economice, cresc și riscurile pe care și le asumă banca.
Nu se poate susține nici reaua-credință a pârâtei, de vreme ce a fost de acord cu prelungirea perioadei de rambursare, deși ar fi putut să treacă direct la executarea silită. Mai mult, conform afirmațiilor consumatorilor și documentelor anexate în scopul prelungirii maturității creditului, aceste operațiuni erau soluții viabile pentru aceștia.
OUG 50/2010 nu se aplică și contractelor în derulare la data intrării sale în vigoare.
În ceea ce privește clauzele art.4.3 și 4.4 privind dobânda penalizatoare, nu există nicio motivare privind caracterul lor abuziv, ea fiind percepută în temeiul unei neexecutări culpabile a debitorului.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatorii și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
În drept, au invocat textele menționate.
Au anexat contractul (f.157 și urm.), condițiile generale ale acestuia (f.171 și urm.), scadențar credit pentru decembrie 2007 – noiembrie 2008 (f.173), contract de ipotecă (f.175-181), extrase de carte funciară, act adițional nr.1 (f.188) și scadențar aferent (f.191), act adițional nr.2 (f.192 și urm.) și scadențar aferent (f.206), act adițional nr.3 (f.207 și urm.), act adițional nr.4 (f.211 și urm.) și scadențar aferent (f.216), corespondență (f.217 și urm.), contract de ipotecă autentificat la BNP S. B. cu nr.991/17.03.2010, încheiat cu P. I. T. și P. L. G. (f.222 și urm.), procură specială (f.229 și urm.), cerere de executare silită și cerere de executare silită imobiliară (f.232 și urm.), alte acte de executare, practică judiciară (f.259 și urm.).
3. La termenul din 29.01.2013, contestatorii au depus o notificare privind cesiunea creanței contractuale către C. Gulf P. Ltd (f.274).
4. Intimata a depus precizări la termenul din 12.02.2013 (f.298-300) prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că la 27.12.2012 contractul de credit a fost cesionat către C. Gulf P. Ltd, în baza dreptului conferit de art.1566 C.Civ., art.71 din OUG 50/2010, respectiv art.15.1 și 15.2 din contract, iar contestatorii au fost notificați cu privire la acest aspect, astfel încât creditor și titular al procedurii de executare silită a devenit cesionarul, operând practic o transmisiune convențională a calității procesuale către acesta, în ceea ce privește capetele de cerere privind anularea somațiilor imobiliare și reducerea cuantumului creanței.
Intimata a arătat că are calitate în raport de apărările de fond privind caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
A depus contractul de cesiune creanțe nr.17/27.12.2012 (f.277), appendixul nr.1, contractul cadru de cesiune, adresa nr.49/04.01.2013 prin care contestatorii au fost notificați.
5. În consecință, la termenul din 05.03.2013, contestatorul D. C. R. a solicitat introducerea în cauză și a . Ltd (f.342).
6. Intimata Credite E. Bank a depus precizări la termenul din 14.05.2013 (f.348), prin care a invocat excepția inadmisibilității, în raport de capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze, dat fiind că aceste aspecte nu pot face obiectul unei contestații la executare.
La 01.10.2013, a depus o notă privind cheltuielile de judecată (f.441 și urm.).
La termenul din 10.12.2013, a depus note de ședință (f.491 și urm.), prin care a arătat enumerat și explicat comisioanele percepute:
În primul rând, a perceput într-o singură tranșă un comision de acordare de_ euro, conform art.5.1 din contractul inițial, compus dintr-un procent de 0,7% flat, calculat la numărul de luni ce urmau să se scurgă între data semnării contractului și până la maturitatea creditului, calculat după formula „soldul_ euro*0,7%* 12 (luni)”.
În al doilea rând, a perceput într-o singură tranșă un comision de acordare de_ euro, conform actului adițional nr.1, compus dintr-un procent de 0,9% flat, aplicat la soldul creditului (mai puțin cei_ euro rambursată până atunci), calculat la numărul de luni ce urmau să se scurgă între data semnării actului adițional și până la maturitatea creditului, calculat după formula „soldul_ euro*0,9%* 12 (luni)”.
În al treilea rând, a perceput în trei tranșe (de 9200 euro fiecare, la 20.04.2010, 20.07.2010 și 20.10.2010) un comision de acordare de_ euro, conform actului adițional nr.2, compus dintr-un procent de 1% flat, aplicat la soldul creditului, calculat la numărul de luni ce urmau să se scurgă între data semnării actului adițional și până la maturitatea creditului, calculat după formula „soldul_ euro*1%* 12 (luni)”, respectiv „soldul_ euro*1%* 4 (luni)”.
În al patruea rând, a perceput în două tranșe (de_ euro fiecare, la 20.05.2011 și 18.11.2011) un comision pentru serviciu suplimentar de_ euro, conform actului adițional nr.4, compus dintr-un procent de 1% flat, aplicat la soldul creditului, calculat la numărul de luni ce urmau să se scurgă între data semnării actului adițional și până la maturitatea creditului, calculat după formula „soldul_ euro*1%* 12 (luni)”, respectiv „soldul_ euro*1%* 6 (luni)”.
Toate aceste comisioane au fost percepute ca fiind aferente serviciilor de acordare și prelungire a creditului, respectiv de extinderea perioadei de prelungire a creditului. Serviciile au fost prestate la cererea expresă a reclamanților, iar cuantumul comisioanelor și modul de plată al acestora, au fost convenite de comun acord de părți.
Aceste comisioane nu au presupus perceperea repetată a unor sume de bani pentru același serviciu, ci pentru servicii distincte, prestate de bancă la diverse perioade de timp, chiar la cererea reclamanților.
7. Ceilalți intimați nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări, chiar dacă au fost legal citați.
II. Aspecte procesuale
Contestația a fost legal timbrată (f.4 și 65).
B. D. C. și T. V. B. a atașat dosarul de executare nr.533/2012 la 13.11.2012 (f.45 și urm.), acesta mai depunând o . acte acumulate la dosar la 30.09.2013 (f.381-440).
Prin încheierea din 05.03.2013 (f.342), instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a . SA, prin mandatar . SRL, a prorogat solicitarea reprezentantului contestatoarei privind dezvăluirea prețului creanței, a introdus în cauză pe . Ltd.
Prin încheierea din 04.06.2013 (f.358), instanța a rectificat citativul și a dispus introducerea în cauză a numiților P. I. T. și P. L. G..
Prin încheierea din 08.10.2013, instanța a respins excepția prescripției, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității, cu motivările acolo arătate (f.454-456).
Prin încheierea din 08.10.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtei Credite E. B. și a contestatorilor, cenzurând o parte din întrebările contestatorilor (f.465-466). Pârâta . SA a depus răspunsul la interogatoriu la 10.12.2013 (f.474-476). Contestatorii au răspuns la interogatoriu la termenul din 10.12.2013 (f.477-490).
III. Situația de fapt
Prin contractul de credit nr.0707NPI0010/28.11.2007 (f.157-170), reclamantul D. C. R. a împrumutat de la banca . România SA suma de 240.000 euro, reprezentând facilitate de credit pentru nevoi personale nenominalizate, împrumutul urmând a fi restituit în termen de 1 an de zile de la data acordării, cu dobânda de 1% aplicată la sold. În contract, figurează și D. D., în calitate de garant.
Conform art.10.1.d din contract, au fost constituite două garanții reale imobiliare de rang I: una cu privire la un imobil aparținând ambilor soți, una cu privire la un imobil aparținând doar garantei. Pentru ambele imobile, a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat cu nr.7552/28.11.2007 la BNP S. B. (f.175-181).
Dispozițiile art.1 din contractul de ipotecă stabilesc că garantarea se extinde și la eventuale acte adiționale sau la dobânzi, comisioane și speze aferente recuperării sumelor datorate, inclusiv cele legate de executarea silită.
Art.5.1 din contract („costuri aferente creditului”) prevede că împrumutatul datora și un comision de acordare de 20.160 euro, reprezentând 0,7% flat, calculat la numărul de luni de la data semnării contractului și până la maturitatea creditului, încasat într-o singură tranșă de la data utilizării creditului.
Conform extrasului de cont de la dosar, acest comision a fost achitat la 04.12.2007. Ulterior, potrivit scadențarului aferent (f.173), reclamantul avea practic de restituit într-un an (în 12 rate lunare) dobânda în valoare totală de 2346,67 euro, plus suma de 240.000 euro într-o singură rată (la 20.11.2008).
Conform art.4.3 din contractul de credit, „creditorul va avea dreptul, fără a fi obligat însă în niciun fel, să revizuiască nivelul dobânzii. Creditorul va notifica împrumutatului și/sau codebitorul (dacă este cazul) asupra noilor nivele de dobândă, cu cel puțin 10 zile înainte de . acestora, prin afișare la sediile Credite E. Bank sau pe site-ul Băncii, cu cel puțin 10 zile înainte de . acestora [...].
Art.4.4 prevede că pentru plata cu întârziere a oricăror sume ce decurg din prezentul contract, împrumutatul și/sau codebitorul (dacă este cazul) se obligă să plătească în favoarea Băncii penalități în cuantum de 10% p.a. peste dobânda stabilită conform art.4.1 și art.4.3 din contract. Penalitățile se calculează zilnic de la data scadenței până la data achitării integrale efective, asupra tuturor sumelor nerambursate la termenele stabilite conform prezentului contract, putând depăși cuantumul sumei asupra căreia se calculează, conform art.4 alin.3 din legea 469/2002.
Potrivit extrasului de cont menționat, reclamantul a achitat o parte din dobânzi, dar la 20.11.2008 a achitat doar suma de_ euro, când ar fi trebuit să achite integral 240.000 euro, rămânând un sold de 230.000 euro.
*
Ca urmare a înțelegerii dintre părți, a fost încheiat la acest moment actul adițional nr.1/10.10.2008 (f.188), pentru a prelungi facilitatea cu încă 12 luni și structura de preț a creditului.
Cu această ocazie (conform actului), Banca a perceput într-o singură tranșă un comision de acordare de 24.840 euro, compus dintr-un procent de 0,9% flat, aplicat la soldul creditului (mai puțin cei_ euro rambursată până atunci), calculat la numărul de luni ce urmau să se scurgă între data semnării actului adițional și până la maturitatea creditului, calculat după formula „soldul_ euro*0,9%* 12 (luni)”. De altfel, conform art.8 din actul adițional, acesta putea produce efecte doar după plata sumei respective.
Art.6 din actul adițional a stabilit că prevederile acestuia prevalează față de cele ale contractului inițial, în caz de contradicție, dar și faptul că toate celelalte clauze rămân în vigoare. În mod anticipat, se poate observa că o astfel de dispoziție se găsește și în actele adiționale ulterioare (art.15 din al doilea, art.6 din al treilea, respectiv art.9 din al patrulea).
Potrivit scadențarului aferent (f.191), structura rambursărilor era menținută, împrumutatul având de restituit lunar o sumă în jur de 200 de euro cu titlul de dobândă, plus suma de 230.000 euro la 28.11.2009.
*
La 28.11.2009, părțile au încheiat actul adițional cu nr.2 (f.192), cu un conținut mai complex, prin care a fost prelungită durata creditului cu încă 12 luni, fiind stabilită și o dobândă penalizatoare, conform art.3.
Banca a perceput, conform acestui act, în trei tranșe (de 9200 euro fiecare, la 20.04.2010, 20.07.2010 și 20.10.2010) un comision de acordare de_ euro, compus dintr-un procent de 1% flat, aplicat la soldul creditului, calculat la numărul de luni ce urmau să se scurgă între data semnării actului adițional și până la maturitatea creditului, calculat după formula „soldul_ euro*1%* 12 (luni)”, respectiv „soldul_ euro*1%* 4 (luni)”.
Au fost stabilite și o . taxe și comisioane, dar a fost modificat și capitolul privind garanțiile, făcându-se din nou referire la cele două ipoteci.
Împrumutătorul se obliga să prezinte și documentația pentru o nouă ipotecare până la 22.02.2010, potrivit art.12.15.. D. urmare, a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat la BNP S. B. cu nr.991/17.03.2010 cu P. I. T. și P. L. G. (f.222 și urm.), cu privire la un imobil aparținând acestora. Cu această ocazie, a fost întocmit și actul adițional nr.3 (f.207 și urm.).
Scadențarul aferent releva o structură similară a creditului (f.206): dobânzi lunare timp de 1 an, plus suma de_ euro într-o singură tranșă la 19.11.2010.
După cum rezultă din corespondența depusă de intimată la filele 217 și urm., actul a fost încheiat la cererea împrumutatului.
*
În fine, la 19.11.2010 (deci la data la care trebuia rambursată integral suma de_ euro), a fost încheiat actul adițional nr.4 (f.211 și urm.), semnat și de toți garanții, la fel ca și cele anterioare, tot pentru prelungirea cu 1 an a perioadei contractuale.
De această dată, Banca a perceput în două tranșe (de_ euro fiecare, la 20.05.2011 și 18.11.2011) un comision pentru serviciu suplimentar de_ euro, compus dintr-un procent de 1% flat, aplicat la soldul creditului, calculat la numărul de luni ce urmau să se scurgă între data semnării actului adițional și până la maturitatea creditului, calculat după formula „soldul_ euro*1%* 12 (luni)”, respectiv „soldul_ euro*1%* 6 (luni)”.
Scadențarul aferent (f.216) relevă aceeaști structură a obligațiilor de restituire ca și până atunci.
*
La 16.07.2012, intimata S.C. Credite E. Bank S.A. (prin mandatar . C. SRL) a depus o cerere de executare silită prin toate formele de executare la B. D. A. (f.46), precum și o cerere de executare silită imobiliară (f.47). La 24.07.2012, a fost încuviințată executarea silită, la 05.12.2012 au fost stabilite cheltuielile de executare, iar la 17.10.2012 a fost întocmit un proces-verbal de situație.
La 18.10.2012, a fost emisă somația „de o zi”, în temeiul art.387 C.pr.civ., solicitându-i-se contestatorului să plătească suma de_,61 euro și_,55 lei, reprezentând debit plus cheltuieli de executare (f.38). Au fost emise somații și către garanți (f.200-205).
În aceeași zi, au fost emise și somații imobiliare cu privire la o . imobile dintre cele ipotecate (din Bucium și . și urm..
Au fost înființate și o . popriri pe cont bancar, dar fără a figura vreo confirmare la dosar din partea vreunei Bănci (nici în dosarul inițial depus, nici printre filele suplimentare depuse pe parcursul procesului de executor). Au fost apoi invitații pentru stabilirea prețului imobilelor (f.282 și urm.), fiind desemnat expertul L. Liliean să stabilească prețul de incepere a licitației. Nu vor fi evocate și actele ulterioare, deoarece ele oricum nu fac obiectul ligitiului, la fel ca și celelalte acte menționate în cuprinsul acestui paragraf.
*
Prin contractul de cesiune creanțe nr.17/27.12.2012 (f.277), appendixul nr.1, contractul cadru de cesiune, a fost realizată cesionarea creanței contractuale către C. Gulf P. Ltd (f.274). Prin adresa nr.49/04.01.2013, contestatorii au fost notificați de cesiune.
*
Cu titlu suplimentar, s-a observat că extrasul de cont depus de contestatori relevă plăți până la 02.03.2009, iar chitanțele depuse tot de reclamant relevă plăți până la 16.11.2010. Chitanța din 22.09.2008 relevă o plată de_ lei, care nu apare în extrasul de cont, conform afirmațiilor contestatorului, însă trebuie remarcat că nu a fost contestat cuantumul debitului urmărit, sub aspectul vreunor erori de calcul, ci cu referire la anumite comisioane și dobânzi penalizatoare.
IV. Analiza fondului
Cu titlu preliminar, trebuie arătat că, deși părțile au pus concluzii cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, care fusese la un moment dat unită cu fondul (f.342), instanța s-a pronunțat deja asupra acesteia, prin încheierea din 08.10.2013, după ce dăduse părților cuvântul asupra tuturor excepțiilor.
Conform art.399 alin.1. C.pr.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În esență, contestatorii au invocat patru categorii de motive: nerespectarea principiului specializării ipotecii, prescrierea executării silite, caracterul abuziv al comisionului de administrare credit și al clauzelor prevăzute de art.4.4 și 4.3 din contractul de credit.
1. Respectarea principiului specializării ipotecii
În ceea ce privește primul motiv, este adevărat că „ipoteca conventională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act”, conform art.1776 C.Civil.
În speță, nu există dubii că în contractul inițial a fost respectată această condiție, de vreme ce ipoteca este prevăzută la capitolul privind garanțiile acordate pentru obținerea creditului, iar valoarea împrumutului este clar arătată în contract și în scadențarul aferent acestuia. Nici contestatorii nu au invocat contrariul.
Totodată, s-a arătat că dispozițiile art.1 din contractul de ipotecă stabilesc că garantarea se extinde și la eventuale acte adiționale sau la dobânzi, comisioane și speze aferente recuperării sumelor datorate, inclusiv cele legate de executarea silită.
Observând mecanismul contractual care a stat la baza relației dintre părți, se constată că prin actele adiționale s-au adus diverse modificări contractului inițial, nefiind vorba despre o înlocuire a acestuia ca fundament al relației convenționale dintre părți. Astfel, art.6 din actul adițional nr.1 a stabilit că prevederile acestuia prevalează față de cele ale contractului inițial, în caz de contradicție, dar și faptul că toate celelalte clauze rămân în vigoare. S-a mai arătat că o astfel de dispoziție se găsește și în actele adiționale ulterioare (art.15 din al doilea, art.6 din al treilea, respectiv art.9 din al patrulea).
Referirile făcute în contractul principal la ipotecile constituite, împreună cu cele din contractul de ipotecă atât la contractul principal, cât și la actele adiționale, sunt suficiente pentru a asigura respectarea principiului specializării. Acceptarea unei asemenea clauze de către împrumutat și de către garanții ipotecari (contestatorii, în esență) relevă faptul că aceștia au avut din start reprezentarea modului cum avea să evolueze relația contractuală.
Totodată, faptul că au semnat acte adiționale în care nu se face nicio referire la ipoteca inițială (în cazul unora), dar în care se menționează expres că rămân în vigoare toate clauzele contractului inițial care nu contravin acelor acte adiționale, nu lasă niciun loc de dubiu cu privire la faptul că aveau sau trebuiau să aibă reprezentarea clară a faptului că ipoteca este menținută și în raport de obligațiile asumate prin actele adiționale, fiind de la sine înțeles că menținerea ipotecii nu contravine în niciun fel noilor clauze.
De altfel, „determinarea prin act” a sumei pentru care este constituită ipoteca presupune inserarea unui număr suficient de parametri pentru a permite garantului să cunoască suma totală pentru restituirea căreia a garantat cu unul sau mai multe imobile. Această noțiune nu echivalează cu indicarea exactă a sumei respective, astfel încât nu exclude nici posibilitatea inserării unor posibile variabile în relația contractuală viitoare. Poate dacă garantul ipotecar nu ar fi semnat actele adiționale, s-ar fi putut susține că există o problemă din perspectiva specializării ipotecii, însă contractele respective au fost semnate atât de împrumutat, cât și de garant.
Având deci în vedere că mecanismul contractual dintre părți a presupus o indicare suficientă și rezonabilă a criteriilor pe baza cărora se putea determina suma pentru care s-a garantat, rezultă că în speță nu a fost încălcat principiul specializării ipotecii. Explicațiile de mai sus justifică și motivul pentru care nu a fost necesară încheierea unor noi contracte de ipotecă în formă autentică.
2. Prescrierea executării silite
Contestatorii au mai arătat că, întrucât contractul de credit a fost încheiat valabil doar pentru obligația prevăzută în contractul inițial, scadentă la împlinirea primelor 12 luni, respectiv la data de 28.11.2008, iar de la aceasta până la trimiterea somației imobiliare au trecut 3 ani, executarea silită este prescrisă în temeiul dispozițiilor fostului Decret 167/1958, aplicabil conform art.6 alin.4 Noul Cod Civil.
Această apărare este în mod evident neîntemeiată, contestatorii ignorând evidența faptului că au încheiat anual acte adiționale prin care au consimțit la prorogarea termenului de plată a sumei împrumutate cu câte un an. Astfel, prin ultimul act adițional, s-a stabilit că împrumutatul urma să restituie dobânzi pe parcursul unui an (de la 22.11.2010 până la 18.11.2011), o tranșă dintr-un comision de servicii suplimentare (la 20.05.2011) și suma de 230.000 euro, adică ce mai rămăsese din suma împrumutată efectiv (la 18.11.2011).
Astfel, chiar prin raportare la primul dintre aceste momente, nu se poate reține că ar fi trecut trei ani până la momentul începerii executării silite. Mai mult, este evident și faptul că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a fost întrerupt ultima dată prin ultima sumă achitată de împrumutat Băncii, conform art.4052 alin.1 lit.a C.pr.civ.. Or, chiar chitanțele depuse de reclamant au relevat plăți până la 16.11.2010.
În consecință, și această apărare este nefondată.
3. Caracterul abuziv al clauzelor privind comisioanele de administrare
Așa cum au susținut părțile, în speță sunt incidente în primul rând dispozițiile legii 193/2000, al cărei art.1 alin.3 stabilește că „se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”.
Art.4 din același act normativ prevede că „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”. A..2 arată că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”.
Nu sunt dubii că pârâta . SA are calitatea de profesionist (comerciant, conform terminologiei juridice de la data încheierii contractului) și că reclamanții au calitatea de consumatori.
Dată fiind relativa simplitate a mecanismului contractual dintre părți, nici analiza caracterului abuziv al comisioanelor de acordare nu este una de o mare complexitate, însă trebuie făcută o diferențiere între primul comision și următoarele comisioane, plătite pentru încheierea actelor adiționale.
În ceea ce privește comisionul plătit în temeiul primului contract, este importantă sublinierea faptului că forma actualizată a art.95 din OUG 50/2010, așa cum a fost ea stabilită prin legea 288/2010, stabilește că „prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art.66—69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50—55, ale art.56 alin.2, ale art. 57 alin.1 și 2, precum și ale art. 66—71”.
Prin urmare, nu este aplicabil contractelor „în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență” și art.36, care limitează tipurile de comisioane pe care banca le poate include în contract și apoi percepe și care nu prevede comisionul de acordare credit.
Cu toate acestea, ar fi totuși posibil ca instanța să aprecieze că acest comision este unul abuziv, în baza legislației în vigoare la data încheierii contractului, fără ca aceasta să însemne o aplicare retroactivă a dispozițiilor ordonanței de urgență menționate.
Pornind de la această premisă, instanța observă încă o dată că împrumutatul a luat un credit de 240.000 euro, sumă pe care urma să o returneze într-an an, împreună cu o dobândă în valoare totală de 2346,67 euro, dar și că a fost însă nevoit să achite comisionul de acordare menționat în art.5.1 din contract, în valoare de 20.160 euro.
Intimata împrumutătoare a atras atenția asupra art.4.6 din legea 193/2000, conform căruia „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”.
Totodată, a susținut că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, conform art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE.
Chiar dacă în mod normal prețul contractului de credit este reprezentat de suma pe care banca o obține în schimbul acordării unei sume de bani cu titlu de împrumut, denumită în general „dobândă”, nu sunt dubii că în speță suma achitată de consumator în avans a fost menită tot să-i asigure creditorului un profit, astfel încât este inclusă în ceea ce poate fi nominalizat generic drept „preț al contractului”.
Prin urmare, conform raționamentului acestor texte, instanța nu ar putea să îl aprecieze drept abuziv decât dacă nu ar fi exprimat în mod clar și inteligibil, atât din perspectiva certitudinii existenței acestei obligații, cât și din perspectiva a ceea ce reprezintă el.
Or, denumirea acestuia, precum și faptul că împrumutatul a trebuit să-l achite cu prioritate, înainte de orice altă sumă, induc ideea unui caracter inteligibil al obligației. Aceste aspecte rămân valabile chiar dacă perceperea lui ca și „comision”, în condițiile în care are caracterul unei dobânzi achitate anticipat, ar putea induce consumatorul în eroare, și chiar dacă formula de calcul nu este totalmente inteligibilă („0,7% flat calculat la numărul de luni [...]”, fără a se indica și că procentul respectiv se raportează la cuantumul sumei împrumutate), având în vedere că este indicată totuși în mod clar suma totală ce trebuia plătită în imediata vecinătate a acestei formule.
De remarcat că pot fi ignorate afirmațiile intimatei din cuprinsul întâmpinării (în virtutea ideii că trebuie analizat fondul problemei prin prisma situației de fapt dintre părți, nu prin prisma felului în care intimata alege să se apere ulterior), care a argumentat perceperea comisionului cu trimitere la riscurile pe care și le asumă banca, în pofida faptului că niciun element al contractului nu indică vreo legătură între acest comision și noțiunea de risc contractual. De altfel, această apărare în sine era una riscantă, de vreme ce perceperea unei sume de bani ca garanție împotriva riscurilor ar fi ridicat problema evidentă a lipsei oricărei clauze privind restituirea ulterioară a sumei de bani achitate cu acest titlu (odată ce ar fi fost sigur că riscul nu se va produce) sau deducerea ei din suma ce urma să fie executată silit. Altfel spus, dacă instanța ar fi considerat că din contracte se deduce ideea că scopul perceperii comisionului respectiv a fost de garanție, atât argumentele, cât și soluția din speță ar fi putut fi diferite.
Un alt argument foarte important în aprecierea acestui comision ca nefiind abuziv îl reprezintă ponderea sa în raport de dobânda pe care trebuia să o achite consumatorul, acesta neputând afirma că nu a fost pregnantă diferența dintre_ euro și 2346,67 euro, fiind evident care dintre cele două prestații a fost mai oneroasă, mai ales în condițiile în care prima suma a fost oprită cu prioritate și într-o singură tranșă. În mod paradoxal, se poate afirma că tocmai valoarea sa ridicată, care îl face mai evident pentru consumator, face să fie inacceptabilă ideea că nu ar fi suficient de clar.
Astfel, fără a pune la îndoială motivele care au stat la baza eliminării ulterioare a acestui tip de comision din lista celor permise de lege (unele fiind indicate chiar în paragrafele anterioare), aplicarea dispozițiilor legale în materie de protecție a consumatorilor la situația de fapt, adică la relația contractuală dintre creditoare și debitori, așa cum a fost ea descrisă aici, conduce la concluzia că respectiva clauză contractuală nu este una abuzivă.
Se poate chiar afirma că perceperea unui comision de aproape 9 ori mai mare decât dobânda stabilită a constituit pentru Bancă principalul motiv al acordării acestui credit, iar pentru consumator a constituit principalul cost preconizat. Or, nici măcar consumatorii din speță nu au pretins invalidarea completă a contractului.
În ceea ce privește comisioanele ulterioare, toate aspectele de mai sus sunt aplicabile, dar există și elemente suplimentare de luat în considerare.
Observând din nou mecanismul contractual dintre părți, apare ca evident că plata respectivului comision a constituit principalul motiv pentru care Banca i-a permis împrumutatului să amâne trecerea la executare silită. Astfel, acesta din urmă și-a luat angajamentul să restituie suma de bani într-un an (cel mai probabil în virtutea ideii că investițiile făcute cu banii primiți îi vor permite să ramburseze întreaga sumă într-un timp atât de scurt), iar la scadență a încercat să evite executarea silită plătind alte consturi contractuale.
Și de această dată, este indubitabil că împrumutatul (consumatorul) putea să aibă reprezentarea foarte clară a motivului pentru care plătește suma respectivă. Faptul că a și avut această reprezentare este evidențiat și de împrejurarea că a pretins chiar el încheierea unei noi înțelegeri, în cel puțin o ocazie dovedită de bancă. Este, de asemenea, foarte probabil ca, în cazul în care ar fi încheiat de prima dată contractul pentru o perioadă de rambursare de 4 ani, costurile totale să se fi ridicat tocmai la nivelul comisioanelor achitate pe parcurs.
Prin urmare, instanța consideră că și comisioanele ulterioare de acordare, împreună cu comisionul pentru servicii suplimentare, componente ale costurilor contractuale, au avut o natură suficient de inteligibilă pentru a nu putea face obiectul verificărilor instanței cu privire la caracterul lor abuziv. Altfel spus, în speță nu se pune problema analizării unor costuri secundare și eventual „ascunse”, ci tocmai a prestației principale a împrumutatului.
Trebuie menționat și faptul că, deși este adevărat că răspunsurile Băncii la interogatoriu nu au fost de natură a satisface exigențele presupuse de administrarea acestei probe, fiind mai mult explicații ale sale privind motivele pentru care nu se impune să răspundă (deși instanța cenzurase deja întrebările din acest punct de vedere), aspectele pe care contestatorii au dorit să le releve prin adresarea acelor întrebări au fost pe deplin lămurite, o eventuală aplicare a dispozițiilor art.225 C.pr.civ. neputând produce alte efecte.
În consecință, nu vor fi declarate abuzive aceste clauze și nu vor fi scăzute sumele achitate cu acest titlu din totalul sumei de executat.
4. Dobânzile penalizatoare
Se remarcă, în primul rând, că art.4.3 din contract nu face nicio referire la vreo dobândă penalizatoare, ci doar la caracterul revizuibil al dobânzii, consumatorul fiind într-o eroare sub acest aspect, dat fiind că cele două noțiuni sunt distincte. Analizând această clauză doar din perspectiva sugerată de consumator (pentru a nu da altceva decât s-a cerut – a se vedea art.304 pct.6 C.pr.civ.), instanța nu poate reține decât aspectul de mai sus, cu consecința înlăturării criticii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește art.4.4 din contractul de credit și art.3 din actul adițional nr.2, acestea reprezintă într-adevăr clauze ce stabilesc dobânzi penalizatoare, care vor fi însă analizate, pe scurt, doar prin intermediul standardelor legii 193/2000, tot pentru a nu da altceva decât s-a cerut, în baza temeiului menționat în paragraful anterior.
Chiar dacă instanța poate concluziona că aceste clauze au fost preformulate și nenegociate, instanța nu poate reține și faptul că ar fi creat un dezechilibru în defavoarea consumatorului sau că ar fi fost incluse în contracte cu rea-credință.
De asemenea, nu se poate înlătura incidența legii 469/2002 și nici nu a fost justificat vreun interes în acest sens de către consumator. Astfel, aceasta fie nu este aplicabilă, caz în care nivelul penalităților oricum îl poate depăși pe cel al debitului principal (deoarece art.4 alin.3 din acea lege era singurul text care împiedica un astfel de efect), fie este aplicabilă, dar stipularea contractuală contrară face ca nivelul penalităților oricum să îl poată oricum depăși pe cel al debitului principal.
De altfel, contestatorii nu au arătat expres în ce sens înțeleg să conteste respectiva clauză sau în ce sens doresc înlăturarea aplicării legii 469/2002, ei nesusținând sau dovedind nici că penalitățile au depășit nivelul ratelor dobânzii.
Prin urmare, pentru motivele arătate, dar și ținând cont de motivarea extrem de superficială a caracterului abuziv al acestor clauze, instanța va reține că și această ultimă apărare este neîntemeiată.
5. Concluzia
Având în vedere că aceasta a fost aprecierea cu privire la toate apărările contestatorilor, instanța va respinge contestația la executare în tot, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii D. C. R. și D. D. (domiciliați în Iași, Fundac D. A. nr.2, jud.Iași) în contradictoriu cu intimații S.C. Credite E. Bank S.A. (prin mandatar S.C. Colectare Recuperare Creanțe C. S.R.L. – cu sediul procesual ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, în București, Sector 1, Șoseaua București-Poliești nr.1A, Complexul București Business Park, .), S.C. C. Gulf P. Ltd (cu sediul în București, Sector 6, .), P. I. T. și P. L. G. (cu domiciliul în Iași, . și Sfânt nr.10, ., etaj 1, .), așa cum a fost precizată la termenul din 05.03.2013 (f.342).
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2014.
Președinte, Grefier,
Z.L.F.M. R.M.G.
Red./Tehnored. Z.L.F.M.
4 ex/17.02.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Hotărâre din 21-10-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|
