Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-12-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 27114/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 18 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier N. M. D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent G. A. în contradictoriu cu intimat I. IAȘI - POLIȚIA RUTIERĂ IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 04.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 12.12.2014 și pentru azi, când,

INSTANȚA,

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul G. A. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ..P. nr._, încheiat la data de 18.07.2014, de I.P.J. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIUL IAȘI, Biroul Rutier, precum și a măsurii complementare a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Plângerea a fost legal timbrată.

În motivarea plângerii petentul susține că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție contestat, cu atât mai mult cu cât porțiunea de drum pe care rula autoturismul la momentul opririi de către echipajul de poliție, se afla în afara localității, unde limita de viteză este de 90 km/h și nicidecum de 40 km/h, așa cum a susținut agentul constatator, neexistând o semnalizare explicită a respectivei limite de viteză.

Legal citat, intimatul, prin reprezentanții săi legali, a înaintat la dosar documentația aferentă procesului-verbal de contravenție contestat și întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, deoarece autoturismul condus de petent, în data de 18.07.2014, pe . Iași, spre localitatea P., a fost înregistrat cu aparatul radar cu o viteză de 96 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 40 km/h.

Examinând documentația înaintată la dosar și susținerile petentului, instanța reține că, în momentul în care s-a constat săvârșirea contravenției de către agentul constatator, sectorul de drum pe care circula autoturismul condus de petent avea limită de viteză de 40 km/h.

Nu se poate lua în considerare decât situația de la acel moment și nu are relevanță susținerea petentului că, între timp, din cele 3 indicatoare rutiere, cu limite de viteză diferite, de pe respectivul sector de drum, a rămas, între timp doar unul singur, care indică o limită de viteză de 80 km/h.

Față de aceste considerente, văzând și prevederile O.U.G. nr. 195/2002 republicate, precum și cele ale O.G. nr.2/2001 republicată, constatând că petentul nu a făcut contradovada celor reținute în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție contestat, instanța urmează să respingă plângerea acestuia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul G. A., din Iași, ., ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 18.07.2014 de POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, Biroul Rutier.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 18.12.2014, în condițiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.O.M./Teh.U.E.

4 ex./06.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-12-2014, Judecătoria IAŞI