Pretenţii. Sentința nr. 1356/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1356/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 6449/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1356/2014
Ședința publică din 31 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-O. Z.-L.
GREFIER: V. I. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. C. prin mandatar I. B. în contradictoriu cu pârâtul P. M. IAȘI, pârâtul S. DE S. CIVILĂ A M. IAȘI, având ca obiect pretenții daune morale și materiale.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 21.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 31.01.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamantul I. C., prin procurator I. B. T. i-a chemat în judecată pe pârâții Primăria M. Iași, prin primar și S. de S. Civilă a M. Iași solicitând obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale în cuantum de 20.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în luna iunie 2011, bunicul său, I. G., de 89 de ani avea nevoie de numeroase medicamente pentru afecțiunile pe care le avea, iar când reclamantul s-a dus să le ridice în numele acestuia, i s-a spus că acesta este decedat și a fost informat că poate face dovada contrară la Casa de Asigurări de Sănătate Iași. Astfel, reclamantul și bunicul său au trebuit să meargă la Casa Județeană de Pensii și la Starea Civilă, pentru a declara că numitul I. G. este în viață, acesta fiind însă greu de transportat. Pe parcursul anulării mențiunii de deces, însă, I. G. a decedat, aducândui-se, însă, pe durata a peste 17 ani, prejudicii morale.
Reclamantul arată că de la data sesizării familiei și până la data introducerii acțiunii în instanță de către instituția abilitată a trecut mai bine de un an, abia prin sentința civilă nr._/25.10.2012, anulându-se mențiunea înscrisă pe în baza actului de deces nr. 175/05.01.1984. Pe parcursul derulării procesului, bunicul său a decedat. Reclamantul apreciază că sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale.
În drept, sunt invocate disp. art. 1528 N.C.C., Lg. 119/1996, H.G. 64/26.01.2011.
Reclamantul solicită proba cu înscrisuri și cu un martor, M. C., și judecata cauzei în lipsă în baza art. 411, alin.2, teza II C. și depune la dosar copie conform cu originalul de pe: sentința civilă nr._/25.10.2012, procurile speciale nr. 1416 și 1417 din data de 09.08.2012, adresa nr._/ 23.06.2011.
P. rezoluția privind regularizarea cererii de chemare în judecată din data de 22.03.2014, instanța a pus în vedere reclamantului să timbreze acțiunea cu 1311 lei taxă de timbru, să indice condul numeric persoanal, să precizeze în mod distinct cuantumul daunelor maeriale și al celor morale, să depună copii certificate conform cu originalul, sub semnătură, de pe toate înscrisurile probatorii, să indice teza probatorie pentru proba testimonială.
La data de 05.04.2013, reclamantul, reprezentat de avocat R. M., cu împuternicire avocațială la fila 15 dosar, depune, conform cu originalul de pe: act de identitate I. C., procură judiciară nr. 748/02.04.2013, adresa nr. 2/04.03.2013, adresa nr. 5/20.03.2013, extras de naștere nr. 5657/27.06.2011 pe numele T. G., adeverință nr. 44/15.03.2013, adresa nr. 5419/29.03.2013, adresa nr. 1005/22.03.2013, adresa nr._/03.02.2012, certificat de deces . nr._, pe numele I. G., adresa nr. 944/14.03.2013.
De asemenea, acesta mai depune și precizări, invocând și art. 72 și 73, alin. 1, N.C.C. și art. 252-255 NCC, susținând că i-au fost afectate numitului I. G. personalitatea fizică, psihică și morală.
La data de 07.05.2013, reclamantul formulează cerere de ajutor public judiciar, solicitând eșalonarea sau amânarea obligației de plată a sumei de 1311 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei. P. încheierea dată în camera de consiliu la 14.05.2013, instanța, pentru considerentele reținute pe larg în conținutul acesteia, admite în parte cererea de ajutor public judiciar, eșalonând taxa judiciară de timbru în patru rate. Ulterior, reclamantul face dovada plății taxei prin chitanțele atașate la filele 74, 89, 91, 100 dosar.
P. întâmpinarea depusă la data de 11.06.2013, în termenul legal acordat, pârâta Primăria M. Iași, invocă excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
La data de 03.07.2013, de asemenea, în termen legal, pârâta S. de S. Civilă a M. Iași depune întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca neântemeiată, arătând următoarele:
În urma verificărilor efectuate la S. de S. civilă Iași s-a constat că pe marginea actului de naștere nr. 2094/11.10.1922 privind pe T. G., legitimat prin căsătoria părinților săi cu numele de I. a fost înscrisă în mod eronat mențiunea de deces care se referă la ctul de deces nr. 175/05.01.1984 care îl privește pe C. M.. Instanța de judecată a dispus anularea acestei mențiuni prin sentința civilă nr._/25.10.2012, având în vedere că au fost respectate prevederile art. 57 L 119/1996 și solicită respingerea acțiunii reclamantului.
În data de 26.07.2013 reclamanta formulează și depune la dosar răspuns la întâmpinare, susținând că nu cheamă în judecată Primăria, ci P., astfel încât se impune respingerea excepțiilor invocate; reclamantul mai arată că în întâmpinarea Stării Civile nu se menționează perioada de 17 ani cât numitul I. G. a figurat ca decedat.
La primul termen de judecată acordat în cauză în data de 01.10.2013, instanța ia aact de modificarea acțiunii cu privire la pârâți, scoate de pe citativ Primăria M. Iași, și introduce pe citativ P. M. Iași.
Începând cu termenul din 12.11.2013, S. de S. Civilă a M. Iași este reprezentat în instanță de consilierul juridic M. C., cu delegație la fila 104 dosar.
P. încheierea de ședință din data de 12.11.2013, isntanâa încuviințează părților proba cu înscrisuri și reclamantului, în mod suplimentar proba testimonială cu martorul M. C. E., decăzându-l pe acesta din proba cu interogatoriul pârâților.
În administrarea probei cu înscrisuri S. de S. Civilă a M. Iași depune la dosar: adresă nr._/23.06.2011, extras naștere T. G..
În data de 10.12.2013 este audiat martorul M. C. E., declarația acestuia fiind atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține:
P. cererea de chemare în judecată_, reclamantul I. C., prin fiul său, procurator I. B. T., în calitate de fiu, la rândul său, al numitului I. G., decedat la data de 17.07.2012 (potrivit certificatului de deces . nr._ – fila 27 dosar), a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. M. Iași și S. de S. Civilă a M. Iași, obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale în cuantum de 20.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține că, în fapt, în luna iunie 2011, mandatarul din prezenta cauză, nepotul numitului I. G., a încercat să ridice niște medicamente aparținând bunicului său (potrivit declarației martorului M. C. E.) și i s-a comunicat că acesta apare în evidențele Casei de Asigurări de Sănătate Iași ca fiind decedat din anul 1984. I. G., însoțit de fiul/nepotul său, s-a deplasat personal la Casa de Asigurări de Sănătate Iași pentru a dovedi că este în viață. În februarie 2012, prin adresa nr._/03.02.2012 (fila 26 dosar), Casa de Asigurări de Sănătate Iași îi pune în vedere numitului I. G. să se prezinte la sediul său cu actul de identitate și cuponul de pensie, în caz contrar urmând a-i sista pensia. P. urmare, din declarația aceleiași martore, coroborată cu adresa sus menționată, reise împrejurarea că în evidențele Casei de Asigurări de Sănătate Iași și a Casei de Pensii Iași, I. G. nu apărea ca decedat, primindu-și pensia.
Așa cum rezultă din mențiunile actului de naștere nr. 2094/11.10.1922 privind pe T. G., legitimat prin căsătoria părinților săi cu numele de I., împrejurare confirmată ca și fapt necontestat de către pârâta S. de S. civilă Iași, ca urmare a sesizării d-lui I. G., confirmată prin adresa nr._/23.06.2011 (fila 105 dosar), s-a constat că pe marginea actului de naștere a fost înscrisă în mod eronat mențiunea de deces care se referă la actul de deces nr. 175/05.01.1984 care îl privește pe C. M.. Pârâtul P. M. Iași a promovat acțiune în instanță, prin sentința civilă nr._/25.10.2012, dispunându-se anularea acestei mențiuni.
În ceea ce privește aplicarea în timp a legii civile, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin.2 N.C.C.: „Actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”. Deși din probele administrate nu s-a putut stabili cu exactitate care este data înregistrării mențiunii eronate cu privire la deces pe actul de naștere nr. 2094/11.10.1922, cu siguranță în luna iunie 2011 această mențiune exista. P. urmare, instanța va constata ca incidente dispozițiile normelor înscrise în Codul civil de la 1964.
Potrivit dispozițiilor art. 998 C.civil „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Pentru a putea fi antrenată răspunderea delictuală a unei persoane și, în consecință, să fie justificat dreptul persoanei păgubite de a obține de la făptuitor plata despăgubirilor în temeiul textelor de lege indicate, trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: pârâtul să fi săvârșit o faptă ilicită, această faptă să fi produs un prejudiciu cert și nereparat încă în patrimoniul reclamantului, să existe legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să se stabilească vinovăția – culpa exclusivă a celui care a săvârșit fapta ilicită în producerea prejudiciului.
Reclamantul, fiu al numitului I. G., potrivit actelor de stare civilă de la dosar, având în vedere decesul autorului survenit la data de 17.07.2012, se legitimează activ ca și succesor legal în cauza dedusă judecății.
Instanța reține că afirmațiile reclamantului în raport cu care fapta prejudiciabilă (înscrierea eronată a mențiunii de deces) s-ar fi produs în anul 1984, nu este dovedită. Pe de altă parte însă, existența faptei prejudiciabile (ilicite) este dovedită cel mai târziu la data de 23.06.2011, potrivit mențiunilor adresei nr._/23.06.2011. Orice potențial prejudiciu patrimonial moral sau material, încetează de fapt, cel mai târziu la data decesului numitului I. G., 17.07.2012. P. urmare, constatând existența faptei ilicite, instanța va analiza existența prejudiciului în raport cu probele administrate de reclamant, pentru perioada iunie_12. Instanța reține în mod prealabil că, deși i s-a pus în mod expres în vedere, reclamantul nu a cuantificat în mod distinct prejudiciul material și pe cel moral solicitat, formulând apărări și probe exclusiv în privința unui potențial prejudiciu moral. Este, evident, neîntemeiată, aserțiunea reclamantului potrivit căruia numitului I. G. i s-ar fi produs un prejudiciu pentru o perioadă de aproximativ 18 ani prin înscrierea eronată a mențiunii de deces, atâta timp cât această împrejurare a fost cunoscută de cel în cauză abia în luna iunie 2011. Așa cum se arată chiar în declarația martorului, I. G. a beneficiat în continuare de veniturile din pensie. De asemenea, deși sarcina probei îi revenea reclamantului, potrivit dispozițiilor art. 249 N.C.P.C., acesta nu a solicitat și nu a administrat nici o dovadă din care să rezulte că tatăl său a suferit vreun fel de prejudiciu de natură materială sau morală: instanța reține, coroborat cu înscrisurile probatorii și declarația martorului audiat, prin aplicarea principiului per a contrario, că în perioada anterioară lunii iunie 2011, I. G. a beneficat de toate drepturile materiale și de altă natură pe care a înțeles să și le exercite, prejudiciul solicitat presupunând existența unei pagube efective și cuantificabile. Daunele solicitate de reclamant, motivate pe atingerile pe care, prin înscrierea eronată și neintenționată a mențiunii de deces, pârâții le-ar fi adus onoarei, demnității, reputației, integrității psihice a numitului I. G. nu au fost, de asemenea, dovedite, prin nici un mijloc de probă, singurul inconvenient pe care instanța îl poate defige din declarația martorului și înscrisurile depuse fiind acela că I. G. a fost nevoit să se deplaseze – o dată sau de două ori, la solicitarea Casei de Pensii Iași, însă această solicitare, chiar și în absența erorii menționate, apare ca o verificare periodică, legală și neabuzivă în raport cu drepturile organismului menționat.
Ca urmare, având in vedere dispozițiile art.998-999 C.civ. privind răspunderea civila delictuală, instanța va constata că în cauză nu este dovedită existența prejudiciului material sau moral produs în patrimoniul numutului I. G., decârgând din fapta de înscriere eronată a mențiunii de deces pe actul de naștere nr. 2094/11.10.1922.
Față de pretenția accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant, prin raportare la dispozițiile art. 453 alin.1 N.C.P.C. și la soluția dată capătului de cerere principal, văzând că pârâții nu sunt în culpă procesuală instanța va reține caracterul său neîntemeiat, cu consecința respingerii acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge în totalitate acțiunea având ca obiect pretenții - daune morale formulată de reclamantul I. C., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., județul Iași, prin mandatar I. B.-T., în contradictoriu cu pârâții: P. M. Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11, județul Iași și S. de S. Civilă a M. Iași, cu sediul în Iași, ..8, județul Iași.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.
Președinte, Grefier,
Pentru judecătorul aflat în CO semnează persoana D. V. I.
desemnată cu îndeplinirea
atribuțiilor președintelui Secției Civile
– domnul judecător Z.-L. F. M.
Red./Tehnored.- Z.L.M.A.
12.08.2014/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8336/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








