Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 12728/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 18 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE L. PT 5 în contradictoriu cu pârâtul C. C. B., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă doamna avocat U. E., pentru reclamanta A. de L. PT 5, lipsă fiind pârâtul C. C. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, verificând competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă teritorial, material și general să soluționeze cauza, având în vedere dispozițiile art. 94 litera j Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă.

Constată instanță că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, o încuviințează ca fiind admisibilă potrivit legii.

La interpelare instanță, doamna avocat U. E., pentru reclamanta A. de L. PT 5, arată că nu are alte cereri de formulat în prezenta cauză.

Instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Doamna avocat U. E., pentru reclamanta A. de L. PT 5, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii formulate, obligarea pârâtului la plata debitelor restante, precum și a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. Depune la dosar chitanța nr. MX nr. 80 din 25.08.2014, în valoare de 300 lei și copie bunuri fiscale.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul instanței la data de 09.04.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT5 a solicitat obligarea pârâtului C. C. B. la plata sumei de 6046,18 lei reprezentând cheltuieli la plata întreținerii din care suma de 5169,94 lei reprezentând debit iar suma de 876,24lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, faptul că pârâtul este proprietar în cadrul Asociației PT5 fiind beneficiarul serviciilor de întreținere și utilități pentru care plata se efectuează lunar la furnizori prin intermediul asociației.

Reclamanta a mai indicat faptul că, conform art. 46 din Legea 230/2007, pârâtul era obligat să plătească datoriile lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari.

Reclamanta a mai arătat faptul că deși pârâtul a beneficiat de aceste servicii, nu și-a achitat obligația de plată la zi, și nici nu a contestat în scris nici o cheltuială.

Reclamanta a mai indicat faptul că pentru neplata la termen a datoriilor a calculat penalități de întârziere de 0, 1% pe zi de întârziere, în temeiul Legii 230/2007, Hotărârii nr. 1588/2007 și a procesului verbal al comitetului executiv al asociației de locatari din 24.04.2010.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007, Hotărârii nr. 1588/2007, art. 3 din Regulamentul cadru de aplicare a Legii 114/1996.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie: fișă de întreținere, liste de plată aferente perioadei ianuarie 2013-decembrie 2013, proces verbal din data de 24.04.2010.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Pârâtul deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, și nu a depus întâmpinare.

Instanța, deliberând în condițiile art. 248 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar considerându-le legale, verosimile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta Asociația de Locatari PT5 a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei 5169,94 lei reprezentând cheltuieli la plata întreținerii pe lunile ianuarie 2013- decembrie 2013, iar suma de 876,24lei reprezentând penalități de întârziere.

În baza principiului disponibilității instanța urmează a analiza temeinicia pretențiilor creditoarei în raport de perioada precizată în mod expres de către aceasta în cererea de chemare în judecată, neputând acorda decât ceea ce s-a solicitat în mod expres.

În drept, în temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească în avans cota ce le revine din bugetul pentru cheltuieli comune, asociația de locatari având dreptul, să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 3 lit. f și lit. j, art. 46 - 49 din Legea 230/2007 raportat la art. 25 și art. 32 din H.G. nr. 1588 din 19 decembrie 2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, cuprinzând cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de proprietatea comună sau care nu pot fi înregistrate pe fiecare locuință, vor fi achitate de locatari în termen de maxim 20 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

În consecință, având în vedere faptul că în cazul obligațiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, astfel încât, dacă el face această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea, rezultă existența unui drept de creanță în favoarea reclamantei în cuantum de 5169,94 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei ianuarie 2013- decembrie 2013.

Instanța a avut în vedere în acest sens listele de plată a cotelor de contribuție aferente perioadei ianuarie 2013- decembrie 2013la cheltuielile asociației de locatari .

Întrucât creanța solicitată de reclamantă prin prezenta cerere este certă, lichidă și exigibilă, pentru suma de 5169,94 lei, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata acestei sume către reclamantă.

Sub aspectul capătului accesoriu de cerere, privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța urmează să analizeze trei aspecte, respectiv cuantumul penalităților pe zi de întârziere, data de la care încep să curgă și suma asupra căreia se va calcula procentul de penalitate.

În ceea ce privește cuantumului penalităților pe zi de întârziere, instanța reține că conform art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, asociația de locatari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Prin procesul verbal din data de 24.04.2010(f. 10), s-a stabilit un cuantum al penalităților în procent de 0, 1 % pe zi de întârziere care se vot aplica după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată (20 de zile calendaristice de la afișarea listelor de plată).

În ceea ce privește suma asupra căreia se va aplica coeficientul de penalități de 0,1% pe zi de întârziere, instanța urmează a avea în vedere dispozițiile art. 49 Legea 230/2007, din care rezultă faptul că se vor calcula penalități la debitul restant.

În ceea ce privește data de la care încep să curgă penalitățile, instanța reține pe de parte faptul că potrivit art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007 coroborat cu art. 25 din Hotărârea nr. 1588/ 2007 cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă iar pe de altă parte faptul că, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007 penalizările se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Așadar rezultă din prevederile legale enunțate faptul că se vor putea aplica penalități de întârziere doar după trecerea unui termen de 50 de zile de la data afișării listei de plată, la suma neachitată aferentă lunii respective.

Astfel, instanța constată că acestea au fost calculate cu respectarea disp. art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, art. 25 din Hotărârea nr. 1588/ 2007, urmând a obliga pârâții și la plata sumei de 876,24 reprezentând penalități de întreținere.

Întrucât creanța solicitată de reclamantă prin prezenta cerere este certă, lichidă și exigibilă, pentru suma totală de 6046,18 lei, instanța va admite cererea și va obliga pârâții la plata către reclamantă a acestei sume, 5169,94 lei, reprezentând cote de întreținere aferente perioadei ianuarie 2013-decembrie 2013 și a sumei de 876,24 lei reprezentând penalități de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT5, cu sediul în Iași, . nr.29, ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul C. C. B., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași,

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5169,94 lei, reprezentând cote de întreținere aferente perioadei ianuarie 2013-decembrie 2013 și a sumei de 876,24 lei reprezentând penalități de întreținere aferente aceleași perioade.

Obligă pârâtul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.09.2014.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

24.09.2014/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI