Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 6427/245/2012
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 22 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul ASOCIAȚIA DE proprietari ACB 7 în contradictoriu cu pârâții M. E. și C. Ș., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 22.12.2014 când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, reține:
Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2012 reclamanta Asociația de proprietari ACB7 a chemat în judecată pârâții M. E. și C. Ș., solicitând obligarea acestora la plata sumelor de:
-_, 58 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere;
-_, 94 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Sumele solicitate sunt datorate pentru intervalul ianuarie 2009 – decembrie 2011. În motivare, reclamantul a arătat că, deși somați să achite cheltuielile de întreținere și penalitățile restante, pârâții nu s-au prezentat la asociație pentru a-și îndeplini obligațiile ce le revin în calitate de proprietari.
La dosarul cauzei reclamantul a depus înscrisuri: calcul penalități de întârziere (f. 4-6), fișa de cont a locatarului C. Ș. (f. 7-10), liste de plată a întreținere (f. 11-82).
Ulterior, reclamantul a depus la dosarul cauzei încheierea nr. 16 din 06.07.2010 prin care a fost acordată personalitate juridică ASOCIAȚIEI DE P. ACB 7 (A. CEL B.) . (f. 92), certificatul de înregistrare fiscală (f. 93), proces-verbal din 22.06.2011 prin care a fost stabilit procentul de penalizare (f. 94), împuternicirea dată de asociația de proprietari domnului I. D..
Legal citat, pârâtul C. Ș. a formulat întâmpinare (f. 99) prin care a arătat următoarele aspecte:
A fost invocată excepția lipsei dovezii calității de reprezentare a numitului I. (a se înțelege I.) D., întrucât acesta nu deține calitatea de președinte al Asociației de P..
A fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la suma de_, 58 lei, cu motivarea că suma și perioada pentru care se cere această sumă este nereală, falsă și precizată cu rea-credință. Nu se precizează cât din această sumă reprezintă datoria fiecărui pârât în parte.
Invocă pârâtul excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la suma de_, 94 lei și contestă atât suma cât și perioada în raport de care a fost calculată această sumă. De asemenea, nu este legal ca penalitățile să depășească valoarea debitului principal. În plus, penalitățile trebuie stabilite printr-o hotărâre a adunării generale.
Procesul-verbal depus la dosarul cauzei nu acoperă toată perioada pentru care Asociația solicită penalități de întârziere. Mai mult. Hotărârea Adunării generale prin care a fost stablit procentul de penalizare nu este legală, deoarece nu se menționează dacă adunarea generală a fost statutară și nu este precizat expres dacă ședința a fost reconvocată.
Pârâtul își exprimă rezerva cu privre la veridicitatea procesului-verbal prezentat instanței, fiind posibil ca semnăturile respective să nu fie ale persoanelor semnatare.
Nu se prezintă un mod de calcul detaliat al penalităților defalcat pentru fiecare pârât în parte.
La fila 115 din dosar au fost depuse relații de la DEFPL Iași din care a rezultat cu certitudine faptul că apartamentul în care locuiesc pârâții aparține numai pârâtei M. E..
La filele 122, 128 au fost depuse procesele-verbale ale adunării generale prin care au fost stabilite procentele de penalizare.
Prin procesul-verbal din 14.10.2010 (f. 128) a fost stabilit un procent de penalizare de 0, 2% pe zi de întârziere.
La fila 132 pârâtul C. Ș. a formulat precizări scrise prin care a contestat procesele-verbale ale adunării generale prin care au fost stabilite procentele de penalizare.
Precizările scrise ale pârâtului au fost calificate de către instanță drept o cerere reconvențională prin care pârâtul solicită anularea proceselor-verbale prin care au fost stabilite penalitățile de întârziere. Pârâtul susține că procele-verbale de care se folosește asociația reclamantă ridică serioase dubii cu privire la veridicitatea lor. În plus, procesul-verbal din 2009 emană de la asociația de locatari și nu poate fi folosit de asociația reclamantă.
Prin încheierea din 05.11.2012 instanța a dispus citarea prin publicitate a pârâților, existând indicii că aceștia sau, cel puțin M. E., nu locuiește la adresa incicată de reclamant în cerere.
La data de 13.12.2012, fila 138, reclamantul a depus procesul-verbal din 14.05.2008, prin care a fost stabilit procentul de penalizare.
La data de 20.12.2012 pârâtul C. Ș. a formulat note de concluzii prin care a reiterat aspectele susținute în cuprinsul întâmpinării și cererii reconvenționale.
La fila 145 dosar a fost depusă o adeverință eliberată de asociația Caritas Catolica Oradea – Sucursala Marghita prin care se atestă faptul că pârâtul M. E. este internată în centrul de îngrijirea Caritas, din localitatea Marghita, jud. Bihor, din data de 19.05.2008, pe perioadă nelimitată.
La fila 152 dosar a fost depusă procura judiciară autentificată prin care pârâtul M. E. a împuternicit pe C. M. să o reprezinte în prezentul dosar.
Conform adresei emise de asociația Caritas Catolica Oradea – Sucursala Marghita (f. 155), pârâtul M. E. nu este pusă sub interdicție.
Prin încheierea din 18.02.2013 instanța a pus în discuția părților următoarele excepții: lipsa calității de reprezentant, prescripția dreptului material la acțiune, lipsa calității procesual pasive a pârâtului C. Ș.. Apreciind că sunt necesare lămuriri suplimentare, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei.
Ca urmare a repunerii pe rol a cauzei, excepțiile au fost unite cu fondul cauzei.
La filele 174 șu 175 din dosar au fost depuse chitanțe care atestă achitarea unor debite către asociația de proprietari reclamantă, debite aferente anului 2012 și care, deci, exced limitelor învestirii instanței.
La fila 178 dosar a fost depus certificatul de deces pentru pârâtul M. E..
La fila 179 dosar a fost depusă chitanța nr. 1165/20.03.2013 care atestă achitarea cheltuielilor de întreținere aferente lunilor august și septembrie 2012 (f. 179).
Prin încheierea din 01.04.2013 instanța a încuviințat proba cu expertiza contabilă pentru stabilirea debitelor și penalităților datorate de pârâtul C. Ș..
Prin precizările scrise depuse la filele 236-238, pâârtul C. Ș. a declarat că se înscrie în fals împotriva proceselor-verbale de stabilire a procentului de penalizare.
În raport de motivele invocate în argumentarea cererii de înscriere în fals, precum și în raport de împrejurarea că nu a fost indicat autorul prezumtiv al falsului, instanța a apreciat că nu este utilă urmarea procedurii falsului și ca urmare nu a dispus sesizarea Parchetului și nici suspendarea judecății, urmând să analizeze respectivele procese-verbale prin prisma instituțiile specifice jurisdicției civile.
Ca urmare a faptului că lucrarea de expertiză întocmită de expertul contabil A. C. nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță și nici standardelor calitative impuse atât de rigorile profesiei de expert contabil, cât și de cele ale unui proces civil, instanța a dispus înlocuirea expertului A. C. cu domnul expert contabil C. M. și a dispus refacerea lucrării de expertiză.
A fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă realizat de expertul C. M. (f. 12-23).
Prin încheierea din 24.09.2014 au fost încuviințate parțial obiecțiunile formulate de reclamant cu privire la concluziile raportului de expertiză și s-a revenit cu adresă către expertul contabil pentru a lămuri aspectele criticate.
La data de 29.10.2014 a fost depus la dosarul cauzei suplimentul la raportul de expertiză contabilă.
Obiecțiunile părților cu privire la suplimentul la raportul de expertiză au fost respinse, astfel încât instanța a administrat proba cu expertiza contabilă și a reținut cauza în pronunțare.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantului a numitului I. D., excepție invocată de pârâtul C. Ș. prin întâmpinare, instanța urmează să o respingă pentru următoarele motive:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de
Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2012 reclamantul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ACB 7 (A. CEL B.) . prin președintele statutar I. C., care a si șemnat cererea de chemare în judecată în numele asociației de proprietari. De asemenea, cererea de chemare în judecată poartă ștampila asociației de proprietari reclamante.
Conform încheierii nr. 16/06.07.2010, președintele asociației de proprietari reclamante este I. C. (f. 92), persoana care a formulat și semnat pentru asociație cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește faptul că președintele asociației a delegat, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, atribuțiile de reprezentare în instanța domnului I. D., această împrejurare nu poate conduce la admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant în raportul de actul de procedură – cererea de chemare în judecată și, deci, nu poate atrage anularea cererii, pentru că, astfel cum am arătat mai sus, cererea a fost întocmită și însușită de chiar reprezentantul legal al asociației reclamante.
Rezultă că actele de procedură ulterioare cererii de chemare în judecată ar putea fi afectate de acest viciu, însă pârâtul nu a indicat care anume acte de procedură le contestă ca fiind îndeplinite de o persoană care nu dovedește calitatea de reprezentant.
Solicitarea pârâtului ca instanța să nu ia în considerare niciunul dintre înscrisurile depuse de I. D. nu poate fi primită, actul material de depunere a unui înscris nu formează obiectul principal al mandatului judiciar – cu precizare că mandataul are ca obiect îndeplinirea de acte juridice și nu de acte materiale – și, în orice caz, instanța nu poate refuza primirea unui înscris la dosarului cauzei, înscris care, oricum, poate fi depus prin registratură sau prin intermediul serviciilor poștale, situație în care înscrisul este înregistrat în dosar și instanța nu il poate ignora din punct de vedere material, fizic. Singura posibilitate a instanței este să discute legalitatea și utilitatea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În concluzie, excepția lipsei calității de reprezentant trebuie analizată în raport de actele juridice de procedură, acte juridice care se concretizează în actele de procedură – în sens de instrumentum – întocmite de părți, eg. Cererea de chemare în judecată, invocarea unei excepții, solicitarea unei probe.
În cauză, pârâtul nu a indicat în raport de care act de procedură ar trebuie analizată lipsa dovezii calității de reprezentant.
În altă ordine de idei, cât timp în materia asociațiilor de proprietari nu există o dispoziție expresă care să interzică posibilitatea reprezentantului legal să delege atribuțiile sale de reprezentare, inclusiv în justiție, către terțe persoane, instanța apreciază dreptul acestuia de reprezentare poate fi exercitat și printr-o persoană împuternicită expres în acest sens. Pentru a reține această soluție, instanța are în vedere și specificul asociațiilor de proprietari, entități constituite pe baza relațiilor de coproprietate și vecinătate dintre proprietarii unităților individuale dintr-un condominiu, relații care implică și încrederea reciprocă dintre membrii asociației, precum și încrederea în persoanele pe care le aleg în diferite funcții din cadrul asociației. De asemenea, având în vedere numărul mare de litigii în care participă asociația de proprietari, ar fi aproape imposibil pentru președintele asociației să realizeze o reprezentare eficientă a asociaței în fața instanțelor de judecată, delegarea acestei atribuții apărând, astfel, mai mult decât necesară.
În plus, în prezenta cauză delegarea atribuției de reprezentare în instanță a fost făcută administratorului asociației, persoană responsabilă de repartizarea cheltuielilor de întreținere și de întocmirea listelor de plată, deci o persoană care poate oferi instanței lămuririle necesare stabilirii adevărului.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța apreciază că se impune respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că aceasta este în mod vădit neîntemeiată în condițiile în care printr-o cerere formulată la data de 27.02.2012 reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unor cheltuilei de întreținere aferente intervalului 01.2009 – 12.2011 și penalități de întârziere calculate în raport de aceste debite, neachitate sau achitate cu întârziere.
La o simplă verificare a listelor de plată se poate observă că cel mai vechi debit, respectiv cel aferent lunii ianuarie 2009, este scadent la data de 20.03.2009. Ulterior scadenței, proprietarul beneficiază de un termen de grație de 90 zile, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Aceste termen de 90 de zile este un termen în care asociația nu poate formula acțiune în justiție, deci în acest interval dreptul la acțiune nu poate fi exercitat, ceea ce înseamnă că prescripția dreptului material la acțiune nu curge în acest interval. Astfel, prescripția dreptului material la acțiune pentru cel mai vechi dintre debitele solicitate de reclamant, curge la împlinirea unui termen de 90 de zile calculat de la 20.03.2009, fiind mai mult decât evident că termenul de prescripție, astfel calculat, se împlinește ulterior momentului intoducerii prezentei cereri de chemare în judecată, cu consecința formulării în termen a acesteia.
Potrivit raționamentului de mai sus, dacă pentru cel mai vechi dintre debite nu era prescris dreptul material la acțiune, în mod cert nu era prescris dreptul material la acțiune nici pentru cele care au devenit scadente ulterior.
Cu privire la penalitățile de întârziere, dreptul material la acțiune se prescrie odată cu dreptul de a solicita debitul principal care le-a generat, or, dacă pentru aceste debite principale instanța a stabilit că nu a intervenit prescripție, rezulă că nici în raport de penalitățile calculate pentru aceste debite nu s-a prescris dreptul material la acțiune.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C. Ș. urmează a fi respinsă, acesta fiind unicul moștenitor al pârâtului M. E., decedat pe parcursul procedurii. Pârâtul nu a contestat calitatea sa de moștenitor al proprietarului imobilului indicat de reclamant în cererea de chemare în judecată și, mai mult, acesta nu a negat faptul că a locuit și că locuiește în continuare în imobil, or, în calitatea sa de unic moștenitor al proprietarului, acestuia îi revine și obligația de a achita cheltuileile de întreținere care făceau parte din pasivul succesoral al defunctului proprietar.
Excepția tardivității formulării criticilor referitoare la procesule-verbale (hotărârea adunării generale) de stabilire a procentului de penalizare va fi, de asemenea, respinsă, nefiind făcută dovada faptului că acestea au fost comunicate pârâtului sau autorului său, astfel încât termenul de 45 de zile de la comunicare prevăzut de art. 26 din Legea nr. 230/2007, în interpretarea dată de Curtea Constituțională a României, nu a început să curgă, cu consecința faptului că hotârârea adunării generale a fost contestată în termen, termen care a început să curgă de la momentul la care, pe parcursul procedurii, pârâtului i-au fost comunicate procesele-verbale de stabilire a procentului de penalizare (fără a face la acest moment discuții cu privire la natura juridică și denumirea actelor de care se prevalează asociația de proprietari pentru a justifica dreptul său de a percepe penalități de întârziere).
În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată:
Având în vedere faptul că reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere convenționale, precum și faptul că pârâtul a criticat actele care stau la baza cererii de acordare a peanlităților de întârziere, instanța apreciază oportun să analizeze cu prioritate cererea reconvențională formulată de pârât, cerere prin care a solicitat anularea proceselor-verbale de stabilire a procentului de penalizare.
Potrivit art. 17 alin. (1) din HG nr. 1588/2007, „comitetul executiv al asociației de proprietari stabilește sistemul propriu de penalizãri al asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de platã ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale.
Rezultă că penalitățile de întârziere convenționale se stabilesc de către comitetul executiv al asociației de proprietari și nu de către adunarea generală a proprietarilor.
Evident că adunarea generală poate să stabilească ea însățși penalități de întârziere convenționale, chiar în lipsa unei delegări exprese de atribuții din parte comitetului executiv, adunarea generală fiind forul suprem în cadrul unei asociații de proprietari.
În ceea ce privește natura juridică și denumirea actelor adoptate de adunarea generală, instanța apreciază că acestea sunt veritbile acte juridice, adică acorduri de voință, adoptate în condiții specifice de cvorum și majoritate, fiind indiferent dacă sunt denumite procese-verbale sau hotârâri, acestea denumiri privind exclusiv înscrisurile în cuprinsul cărora este consemnată voința proprietarilor membrii în asociație.
Deci, este lipsit de relevanță dacă asociația consemneată voința proprietarilor prezenți la o adunare generală într-un înscris pe care îl denumesc proces-verbal sau într-un înscris denumit hotărâre, după cum este lipsit de importanță dacă voința proprietarilor este consemnată pe o foaie separată sau într-un caiet.
Revenind la criticile formulate de pârât, acesta susține că nu rezultă din cuprinsul proceselor-verbal faptul că adunările au fost legal și statutar convocate și că au fost întrunite condițiile de cvorum și de majoritate cerute de adoptarea hotărârilor adunării generale.
Instanța reține că aceste critici sunt lipsite de relevanță, având în vedere faptul că, dacă s-ar dovedi că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege și de statutul asociației privind convocarea, reconvocarea, cvorumul și majoritatea necesare, ceea ce ar atrage nulitatea actului juridic, evident, pentru lipsa consimțământului, ca hotârâre a adunării generale (reținându-se, deci, fie că nu au fost legal convocați membrii, fie că nu au fost îndeplinite cerințele de cvorum și majoritate cerute de lege sau statut, ceea ce echivalează că lipsește, fie consimțământul membrilor neconvocați, fie nu au fost suficiente voințe concordante), acest act juridic ar valora, în temeiul principiului conversiunii actului juridic, decizie a comitetului executiv, observându-se că în cadrul fiecărui proces-verbal de stabilire a procentului de penalizare se regăsesc cel puțin jumătate plus unu dintre semnăturile membrilor comitetului executiv.
Astfel, instanța apreciază că la fiecare adunare generală au participat cel puțin jumătate plus unu dintre membrii comitetului executiv, ceea ce înseamnă că, și în cazul în care nu era întrunite cerințele privind legitimitatea adunării generale, erau întrunite condițiile cerute de lege pentru ca ședințele comitetului executiv să se desfășoare în mod legal.
În raport de toate argumentele de mai sus, instanța reține că procentul de penalizare a fost stabilit în mod corect, prin voința membrilor comitetului executiv, comitet executiv ales de membrii asociației de proprietari, care, prin voința legii, au delegat acestui organ colegial atribuția de a stabili obligația de plată a penalităților de întârziere.
În concluzie instanța reține că nu se impune anularea actului juridic prin care a fost stabilită obligația proprietarilor de a achita penalități de întârziere și respectiv dreptul asociației de a percepe penalități indiferent de denumirea pe care asociația a dat-o acestui, proces-verbal, hotârâre sau decizie, reținând că, în esență, înscrisul consemnează voința legală și statutară a comitetului executiv al asociației de proprietari.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de întreținere, instanța reține următoarele aspecte:
Pârâtul este membru al asociației de proprietari reclamante, situație în care, în temeiul art. art. 46 din Legea nr. 230/2007, este obligat să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar în temeiul alin. 2 al art. 48, cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de alta natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
În ceea ce privește cheltuielile de întreținere și penalitățile aferente intervalului anterior înființării și desprinderii asociației reclamante ca entitate de sine stătătoare, acestea în mod corect au fost preluate pe bază de protocol, agreat atât de asociația din care s-a desprins asociația reclamantă, cât și de asociația reclamantă.
Conform art. 1169 C. civ., cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că prin depunerea la dosarul cauzei a listelor de plată a întreținerii pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2011, reclamantul-creditor a făcut dovada existenței creanței, revenind pârâtului-debitor sarcina să dovedească îndeplinirea obligației corelative de plată a debitelor restante, prin invocarea plății corespunzătoare și depunerea la dosarul cauzei a chitanțelor care să ateste acest aspect.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei chitanțe care atestă plata unor debite aferente unui interval care excede limitelor învestirii instanței, în sensul că plățile efectuate de pârât au stins cheltuielile de întreținere ulterioare anilor 2009 – 2011, respectiv cheltuieli de întreținere din anul 2012 și următorii.
Întrucât pârâtul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de întreținere din intervalul ianuarie 2009 – decembrie 2011 instanța va admite cererea reclamantului cu privire la aceste cheltuieli de întreținere.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de întreținere din intervalul mai sus-menționat, instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul C. M. și va obliga pârâtul să achite reclamantului suma de 9826, 03 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente intervalului ianuarie 2009 – decembrie 2011.
Cu privire la penalitățile de întârziere datorate de pârât, instanța reține că asociația de proprietari poate solicita penalități convenționale de întârziere doar în temeiul voinței asociaților, exprimată, fie prin intermediul membrilor comitetului executiv, fie în cadrul adunării generale.
Cum la dosarul cauzei nu a fost depus nici un înscris care să ateste voința proprietarilor cu privire la plata penalităților de întârziere anterior lunii august 2009, instanța concluzionează că pentru intervalul ianuarie 2009 – august 2009 reclamantul nu a justificat dreptul de a solicita penalități de întârziere convenționale pentru achitarea cu întârziere sau neachitarea cheltuielilor de întreținere.
Deci, asociația reclamantă este îndreptățită să solicite și să obține penalități convenționale de întârziere doar începând cu luna septembrie 2009 în temeiul voinței exprimate la data de 30.08.2009 (f. 122 și urm), voință exprimată în mod legal și statutar, după cum am reținut mai sus, cu ocazia analizării cererii reconvenționale.
Cum actul juridic produce efecte doar pentru viitor, rezultă că acordul de voință din 30.08.2009 nu poate produce efecte decât prin raportare la cheltuielile de întreținere aferente unui interval ulterior, deci începând cu septembrie 2009.
În ceea ce privește voința exprimată la data de 14.05.2008 (f. 139, 140), conform mențiunilor înscrisului constatator al actului juridic, voința asociației a fost în sensul că penalitățile convenționale stabilite să se aplice doar pentru anul 2008 (f. 140).
După cum am reținut mai sus, pârâtul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de întreținere aferente intervalului ianuarie 2009 – decembrie 2011.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat.
Potrivit înscrisurilor depuse de reclamant la dosarul cauzei, asociația a stabilit un sistem propriu de penalizare, sistem care se aplică începând cu luna septembrie 2009.
Actele juridice prin care a fost stabilit procentul de penalizare nu au fost invalidate în instanță. Deciziile comitetului executiv sunt obligatorii pentru toți proprietarii din condominiu, chiar dacă nu sunt membrii asociației de proprietari.
Potrivit argumentelor de mai sus, instanța reține că există o justificare legală și convențională (deciziile comitetului executiv au natura unui contract, a unei convenții) pentru perceperea penalităților de întârziere.
Întrucât pârâtul nu a achitat la scadența cheltuielile de întreținere, rezultă că acesta este obligat să achite și penalitățile de întârziere convenite de asociație, motiv pentru care instanța va admite și cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata penalizărilor convenționale.
În ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere, instanța și-a însușit concluziile expertului contabil C. M., sens în care va obliga pârâtul să achite reclamantului suma de 6979, 91 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru neachitarea sau achitarea cu întârziere a cheltuielilor de întreținere aferente intervalului ianuarie 2009 – decembrie 2011 (conform limitelor învestirii). Restul penalităților de întârziere au fost calculate pentru neachitarea sau achitarea cu întârziere a unor cheltuieli de întreținere aferente unui interval anterior lunii ianuarie 2009 și care, în mod evident, exced limitelor învestirii instanței.
Întrucât pârâtul a căzut în pretenții, instanț îl va obliga să achite reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului contabil C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că pe parcursul procedurii a intervenit decesul pârâtului MAKAI E. cu ultimul domiciliu cunoscut în Iași, Bld. A. cel B., nr. 7, ., județ Iași.
Constată că pârâtul C. Ș. este moștenitorul legal al pârâtului MAKAI E..
Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantului a numitului I. D., excepție invocată de pârâtul C. Ș. prin întâmpinare.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâtul C. Ș. prin întâmpinare.
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C. Ș., excepție invocată din oficiu de instanță.
Respinge excepția tardivității formulării criticilor referitoare la procesul-verbal (hotărârea adunării generale) de stabilire a procentului de penalizare, excepție invocată din oficiu de instanță.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C. Ș. prin care a solicitat anularea hotărârilor adunării generale (proceselor-verbale) prin care reclamantul a stabilit procentul de penalizare.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ACB 7 (A. CEL B.) ., cu sediul în Iași, ., nr. 7, ., . în contradictoriu cu pârâtul C. Ș. cu domiciliul în Iași,Bld. A. cel B., nr. 7, ., ..
Constată că pentru intervalul ianuarie 2009 – august 2009 reclamantul nu a justificat dreptul de a solicita penalități de întârziere convenționale pentru achitarea cu întârziere a cheltuielilor de întreținere.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 9826, 03 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente intervalului ianuarie 2009 – decembrie 2011.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 6979, 91 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru neachitarea sau achitarea cu întârziere a cheltuielilor de întreținere aferente intervalului ianuarie 2009 – decembrie 2011 (conform limitelor învestirii).
Respinge restul pretențiilor reclamantului.
Admite cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert contabil.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 Decembrie 2014.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored. G.T./4ex./11.06.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|
