Pretenţii. Sentința nr. 3888/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3888/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 23116/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

GREFIER N. Z.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3888/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 7 SOCOLA și pe pârâta T. Ș., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod de procedură civilă.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.07.2012 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 7 SOCOLA, în contradictoriu cu pârâta T. Ș., a formulat acțiune în pretenții.

Prin încheierea de ședință din data de 28.01.2013, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației stabilită de către instanță în cursul judecății.

Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 28.01.2013 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 1551 Cod procedură civilă.

De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 249 și art. 250 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată judecata acțiunii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 7 SOCOLA, cu sediul în IAȘI, LA C..AV. A., ., nr. 54, .. 2, ., J. IAȘI, în contradictoriu cu pârâta T. Ș., domiciliat IAȘI, .. 51, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 Martie 2014.

Președinte,Grefier,

Z. I. Z. N.

Red/tehnored.Z.I../Z.N..

4ex/27.03.2014

Dosar nr._

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată judecata acțiunii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 7 SOCOLA, cu sediul în IAȘI, LA C..AV. A., ., nr. 54, .. 2, ., J. IAȘI, în contradictoriu cu pârâta T. Ș., domiciliat IAȘI, .. 51, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 Martie 2014.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3888/2014. Judecătoria IAŞI