Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 782/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 782/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 25115/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 782/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. G. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect „plângere contraventională”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fonului au avut loc în ședința publică din data de 17.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 22.01.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.08.2013 și înregistrată sub nr._, petentul B. C. G. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ din data de 24.07.2013.
În motivarea cererii formulate, petentul a învederat faptul că la intratea în intersecție avea culoarea verde.
În susținerea cererii, petentul a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 24.07.2013.
Cererea a fost motivată în drept conform OG 2/2001, Codul rutier.
Prin chitanța nr. ISXUC_ din 06.08.2013 petentul a depus 20,00 lei reprezentând taxă judiciară timbru.
Legal citată, intimata IPJ Iași a formulat întampinare, solicitând respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentei s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001, agentul constatator nu a făcut decât să încadreze fapta săvârșită de către petent și să aplice prevederile legii.
A anexat raportul agentului constatator pentru ziua de 24.07.2013, fotografii și CD cu înregistrarea săvârșirii contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 24.07.2013, petentul a condus autovehiculul marca „Dacia” cu nr. de înmatriculare_, pe .. Iași către Fundație iar la semaforul electric amplasat în dreptul Universității „Al. I. C.” nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electri aflat în funcțiune. Fapta este prevăzută de art. 52 alin. 1 din OUG 195/2002 și sancșionată de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002. Petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 320,00 lei și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Analizând procesul verbal, instanța constată, în primul rând îndeplinirea tuturor condițiilor de valabilitate a căror nerespectare ar putea atrage nulitatea absolută a actului constatator.
Analizând cu prioritate aspectele de legalitate ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Din studierea procesului verbal depus la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Se mai notează că toate motivele de nelegalitate invocate de petentă au un caracter nefondat.
Instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, fiind evidențiate elementele esențiale în vederea încadrării faptei în textul legal ce instituie contravenția. De asemenea, în procesul verbal atacat, s-a menționat cu exactitate locul în care a fost săvârșită contravenția și data săvârșirii acesteia.
Prin urmare, pentru considerentele anterioare, instanța consideră neîntemeiate apărările petentei cu privire la nelegalitatea procesului-verbal contestat.
Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 52 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 care prevăd faptul că semnalul de culoare roșie interzice trecerea și la prevederile art. 100 alin. 3 lit. d din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002 care prevăd faptul că constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările reținute de agentul constatator.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectarea tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte, a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.
Instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În concluzie, sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție.
Aceste aspecte din cuprinsul procesului verbal sunt consemnate și în raportul agentului constatator.
Atât timp cât constatarea directă a agentului de poliție nu a fost infirmată de nici o altă dovadă, instanța reține că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Analizând toate aceste aspecte prin prisma dispozițiilor legale, instanța constată ca sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, că este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În această situație, petentul a beneficiat de garanțiile oferite de art. 6 din CEDO însă prezumția sa de nevinovăție a fost răsturnată .
Astfel, în plângerea contravențională formulată, petentul a invocat faptul că nu a săvârșit fapta contravențională descrisă mai sus, însă nu a adus nicio dovadă în acest sens.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului și analizând pe cele stabilite prin actul atacat, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001. Sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare, aplicând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art. 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.
Față de cele mai sus reținute și văzând și prevederile art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța apreciază plângerea ca fiind neîntemeiată, urmând să o respingă și să mențină ca temeinic și legal procesul- verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de către petentul B. C. G., cu domiciliul în Iași, .. 9, ., având CNP_, jud. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/29.04.2013, în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI- Serviciul Politiei Rutiere IAȘI cu sediul în Iași, ..6, jud.Iași, ca nefondată.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 22 ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
17.03.2014/ 4ex.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1157/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








