Pretenţii. Sentința nr. 504/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 504/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 17890/245/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.504

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. I.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . pe pârâta B. G.-L., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 10.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.01.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, având ca obiect pretenții, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 5.06.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . contradictoriu cu pârâta B. G. L. a solicitat instanței de judecată obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2301,95 RON cu titlul de cheltuieli de întreținere aferente perioadei martie 2011 – aprilie 2013, 3111,45 lei penalități aferente debitelor de consum anterior lunii mai 2010, precum și pentru perioada mai 2010 – aprilie 2013, calculate până la data de 28 mai 2013, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că asociația a fost înființată și i s-a acordat personalitate juridică prin încheierea nr. 24/18.09.2007. până în iunie 2010, administrarea a fost asigurată de ., însă în aprilie 2010 s-a hotărât în cadrul adunării generale înlocuirea administratorului persoană juridică cu o persoană fizică. Deoarece fostul administrator nu a predat evidențele, noul administrator a procedat la calcularea sumelor în conformitate cu ultima listă de plată. Pârâta ocupă în calitate de proprietar apartamentul nr.35, având obligația de a achita în mod corespunzător cheltuielile de întreținere. Potrivit fișei debitoarei, aceasta figurează cu sumele înscrise în petitul acțiunii. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. 1 din legea 230/2007, art. 49 alin. 1 din același act normativ și art. 25 alin. 1 și 3 litera a) din HG nr. 1588/2007.

S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind atașate cererii următoarele acte: încheiere asociație, certificat de înregistrare fiscală, proces verbal adunare generală de alegere organe de conducere, de înlocuire administrator, de desemnare nou administrator persoană fizică, de stabilire a cuantumului procentual a penalităților, fișă debitor, împuternicire avocațială.

La data de 27 iunie 2013, asociația a depus listele de plată, care au fost comunicate odată cu duplicatul cererii de chemare în judecată către pârâtă.

Prezenta acțiune este scutită de la plata taxei de timbru în baza prevederilor art. 50 din legea 230/2007.

La data de 13.09.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că a fost demarată o executare silită de executor Nichițoi G. în dosarul execuțional 27/2013, în care creditor a fost Raiffeisen Bank S.A, iar debitor pârâta din prezenta acțiune. Reclamanta din prezenta acțiune s-a înscris în tabelul creditorilor pentru distribuirea sumelor obținute din valorificarea bunurilor debitoarei cu suma de 5173,4 lei compusă din debitul, penalitățile și cheltuielile solicitate prin prezenta acțiune. În urma vânzării la licitație publică a imobilului proprietatea debitoarei a fost achitată către asociație suma de 5413,4 lei rămânând neachitată suma de 300 lei, solicitată cu titlul de cheltuieli de judecată ( care nu ar fi fost dovedită la acel moment). Se subliniază că aceste cheltuieli nu sunt îndreptățite întrucât deși suma a fost achitată, reclamanta nu a formulat o cerere de renunțare la judecată.

Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depusă cererea de înscriere în tabelul de distribuire a prețului, procesul verbal de distribuire preț 25.07.2013, dovada plății.

Întâmpinare a fost comunicată corespunzător către reclamantă, fiind fixat prim termen de judecată la data de 29.11.2013.

La acest prim termen instanța a constatat că procedura de citare cu pârâta nu a fost legal îndeplinită și a dispus refacerea acesteia.

În cadrul ședinței publice din data de 10.01.2014, părțile reprezentate prin avocați au solicitat încuviințarea probelor, fiind încuviințată proba cu înscrisuri, au depus concluzii de fond, cauza fiind reținută spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru un termen de 7 zile.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele aspecte:

Asociația reclamantă și-a justificat interesul în promovarea și susținerea prezentei acțiuni prin inexistența anterior înscrierii în tabelul creditorilor și distribuirii sumei rezultate din executare silită a unui titlul executoriu de care aceasta ar fi putut să se prevaleze. Astfel, s-a arătat că deși suma a fost distribuită, este imperios necesară obținerea titlului care să justifice existența sumei în patrimoniul asociației și calitatea de creditor al acesteia.

Pe de altă parte, instanța va reține că pârâta nu a formulat critici referitoare la inexistența unui interes practic ce stă la baza formulării unei asemenea acțiuni, însă a solicitat inițial respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, motivată de realizarea plății, până la primul termen de judecată stabilit în prezenta cauză.

Se va nota cu titlul de principiu ce urmează a fi aplicat că orice plată aptă a stinge datoria pretinsă realizată anterior promovării efective a acțiunii trebuie să conducă la respingerea ca neîntemeiată a acesteia, spre deosebire de plata care este de natură a stinge debitul după promovarea acțiunii chiar și până la primul termen de judecată sau până la rămânerea instanței în pronunțare, care nu poate primi o altă rezolvare decât constatarea acțiunii ca rămasă sau devenită fără obiect.

Or, în prezenta cauză, instanța constată că ne aflăm în prezența unei situații excepționale, în care debitul nu este contestat sub nici un aspect de pârâtă, însă este acoperit ulterior promovării și înregistrării acțiunii ( 5.06.2013) prin distribuirea sumelor de bani rezultate din valorificarea imobilelor debitoarei, în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt consemnat și susținut de procesul verbal de eliberare și distribuire sume întocmit la 25.07.2013. rezultă așadar că reclamanta s-a prevalat inițial de o creanță susținută de înscrisurile depuse și acoperită integral ( atât sub aspectul debitului cât și al penalităților) de către debitoare, desigur nu printr-o plată voluntară ci printr-una silită, fără nici un fel de contestare din partea acesteia legată de modul de calcul, cuantumul sumelor pretinse.

Astfel, instanța va reține că ipoteza din prezenta acțiune conduce la respingerea ca devenită fără obiect a prezentei cereri de chemare în judecată, în contextul constatării că în cursul procesului, ca urmare a executării silite și procesului verbal de distribuire preț din 25.07.2013, debitul și penalitățile solicitate de asociația reclamantă au fost acoperite integral, fiind distribuită suma de 5413,4 lei, compusă din 2301,95 lei cheltuieli de întreținere martie 2011 – aprilie 2013 și 3111,45 lei penalități aferente debitelor calculate până la 28.05.2013.

Asociația reclamantă a obținut astfel o acoperire integrală a debitelor și penalităților pretinse prin petitul acțiunii.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate, instanța reține că acestea se vor raporta exclusiv la prezentul litigiu și nu la suma solicitată în etapa distribuirii prețului ( etapă distinctă, caracterizată de o procedură specială și aparte față de cea de drept comun). Astfel, este nerelevantă susținerea pârâtei referitoare la nedovedirea cheltuielilor în cursul executării silite, asociația reclamantă depunând factură fiscală în cadrul acestui dosar pentru suma de 300 lei. de asemenea, instanța reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 454 NCPC, întrucât o executare silită nu poate fi asimilată unei recunoașteri a pretențiilor la primul termen de judecată. În plus, este nefondată cererea pârâtei de constatare a relei credințe a reclamantei prin lipsa renunțării la acțiune, în contextul în care aceasta a justificat necesitatea continuării acțiunii și obținerii unei hotărâri de fond.

Se va lua act că pârâta nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca devenită fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . sediul în Iași, ., . contradictoriu cu pârâta B. G. L., cu domiciliul în Iași, ., SD 6, . și sediul ales la cabinet avocat D. C., ..15, ., Iași.

Constată că în cursul procesului, ca urmare a executării silite și procesului verbal de distribuire preț din 25.07.2013, debitul și penalitățile solicitate de asociația reclamantă au fost acoperite integral, fiind distribuită suma de 5413,4 lei, compusă din 2301,95 lei cheltuieli de întreținere martie 2011 – aprilie 2013 și 3111,45 lei penalități aferente debitelor calculate până la 28.05.2013.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată solicitate, în cuantum de 300 lei, contravaloare onorariu avocat.

Ia act că pârâta nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. jud. II

4 ex, 4.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 504/2014. Judecătoria IAŞI