Pretenţii. Sentința nr. 5642/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5642/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 38408/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: C.-T. D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5642/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . TERMO SERVICE SA în contradictoriu cu pârâta R. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 01.04.2014, apoi pentru data de 08.04.2014 și ulterior, pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.11.2013, sub dosar nr._, reclamanta Asociația de proprietari . S.C TERMO SERVICE S.A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta R. L., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1528,77 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 06._, precum și a sumei de 2722,89 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 06._.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâta este proprietara imobilului situat în mun. Iași, . nr. 5, ., . administrarea acesteia, imobil pentru care s-au acumulat cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei 06._, în valoare totală de 1528,77 lei. S-a arătat, de asemenea, că pârâta nu a achitat penalitățile de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere, rațiune pentru care s-a acumulat un debit al penalităților în cuantum de 2722,89 lei, aferent perioadei 06._.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46, art. 50 din Legea nr. 230/2007, art. 25 alin. 3 pct. a și art. 32 alin. 1 din HG nr. 1588/2007, art. 32, art. 28, art. 39 NCPC.
În susținerea cererii, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate, în copie certificată, următoarele: fișă cont, fișă calcul penalități, liste lunare de plată, notificări, procese-verbale.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Legal citată, pârâtă nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta R. L. are calitatea de proprietar al imobilului situat în mun. Iași, . nr. 5, ., . atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Din analiza listelor de plată coroborate cu fișa de cont a pârâtei și lista de calcul al penalităților, anexate la dosarul cauzei de către reclamantă, rezultă că aceasta figurează în prezent cu un debit în cuantum de 728,77 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 06.2012 – 09.2013 și 696,50 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Instanța reține că suma reală corespunzătoare cheltuielilor de întreținere corespunzătoare perioadei 06.2012 – 09.2013 este de 728,77 lei, astfel cum rezultă din însumarea valorilor lunare consemnate în cuprinsul listelor de plată anexate la dosarul cauzei, cu scăderea sumei de 800 lei, ce a fost achitată pe durata desfășurării procesului (chitanță f. 72).
Sub aspectul penalităților aferente perioadei 06.2012 – 09.2013, instanța constată că, în cazul acestora, cuantumul corect este de 696,50 lei, luând în considerare valoarea totală rezultată din verificarea listei de calcul al penalităților (f. 6-17), ce redă o perioadă ce excede celei ce formează obiectul prezentei cereri. Astfel, cu excluderea penalităților aferente unei perioade anterioare celei indicate în cererea introductivă de instanță, sumele datorate de către pârâtă cu titlu de penalități la plata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei 12._ sunt în cuantum de 696,50 lei.
Față de această situație, instanța reține că potrivit HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și care abrogă dispozițiile HG 400 din 2003, administratorul asociației are obligația de a afișa lista de plată în termen de maxim 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Tot astfel, potrivit art. 25 din același act normativ și a art. 49 alin.2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, data care trebuie sa fie înscrisă în lista de plată respectivă.
De asemenea, instanța reține și dispozițiile art. 24 din HG 1588/2007, în scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar prin plata sumelor afișate pe lista de plată.
Conform dispozițiilor art. 32 din același act normativ și art. 46 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să achite lunar, conform listei de plată cotele de contribuție ce le revin la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Analizând listele de întreținere, instanța constată că s-a respectat obligația de afișare a listelor de plată, pârâta neconformându-se obligației de achitare a cheltuielilor consemnate în cuprinsul acestora.
Din dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, rezultă că asociația de proprietari este legitimată să acționeze în justiție proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune, după trecerea unui interval de 90 de zile de la data termenului stabilit în vederea efectuării plății.
În ceea ce privește modul de calcul al penalităților depus la dosar (f. 6-17), instanța constată ca acestea respectă plafonul legal maximal de 0,2% pe zi de întârziere, procentul aplicabil în cauza supusă analizei instanței fiind de 0,1%, respectiv 0,2% pe zi de întârziere. În acest sens, instanța se va raporta la dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, care stabilesc că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizarile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășeste termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Pe cale de consecință, instanța constată că, pentru intervalul 06.2012 – 09.2013, pârâta a înregistrat o sumă de 696,50 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere.
Față de aceste dispoziții, instanța constată că pretențiile reclamantei au fost dovedite în parte în ceea ce privește existența și întinderea obligației de plată a cheltuielilor de întreținere și penalităților de întârziere corespunzătoare perioadei 06.2012 – 09.2013.
Pârâta nu a făcut dovada liberării de obligațiile anterior menționate, astfel că instanța urmează ca, în temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 și al dispozițiilor HG nr. 1588 din 2007 să admită în parte cererea și să o oblige pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 728,77 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 06.2012 – 09.2013 și a sumei de 696,50 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 06.2012 – 09.2013.
În baza art. 453 NCPC, instanța va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . în Iași, . nr. 5, ., având cod de identificare fiscală_, prin S.C. TERMO SERVICE S.A., cu sediul în Iași, . – PT2 Metalurgie, județul Iași, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. 22-773-2001, având cod unic de înregistrare_, în contradictoriu cu pârâta R. L., cu domiciliul în Iași, . nr. 5, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 728,77 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2012 – septembrie 2013 și a sumei de 696,50 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei iunie 2012 – septembrie 2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2014.
Președinte, Grefier,
I. T. C.-T. D.
Red./Tehnored./I.T.
4 ex./29.05.2014
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1732/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








