Pretenţii. Sentința nr. 7855/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7855/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 40364/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 30 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. I.
Grefier L. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7855
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari M. CEL BATRAN NR. 1 . pârât G. S.,având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 23.05.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 30.05.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.12.2013, reclamanta Asociația de Proprietari M. cel B. nr.1, . cu pârâtul G. S., a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1918,58 lei debit principal cote de întreținere aferente perioadei ianuarie 2011-iulie 2013 și a sumei de 1368 lei penalități de întârziere calculate pentru segmentul octombrie 2010-iulie 2013 ( calculate la 7.11.2013),cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivare, s-a arătat că pârâtul este membru al asociației reclamante, iar în perioada ianuarie 2011- iulie 2013 a înregistrat debite neachitate de 1918,58 lei. s-au invocat prevederile art. 46 din legea 230/2007 și HG 1588/2007. cu privire la penalitățile calculate s-a arătat că ele se raportează la sistemul propriu de penalități al asociației ( care a fixat un cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere”).
Cererea a fost completată pe formularul specific cererilor de valoare redusă, fiind însoțită de fișă cont, fișă de penalizări, liste de plată, proces verbal de stabilire penalități, act de înființare asociație.
La data de 10 ianuarie 2014, asociația reclamantă a depus o precizare referitoare la realizarea unor demersuri OCPI pentru identificarea calității de proprietar a pârâtului, solicitând taxa achitată de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și proba cu interogatoriul pârâtului.
La termenul din data de 21 martie 2014, instanța a luat act de modificarea acțiunii într-o cerere de drept comun, a dispus efectuarea de verificări DEFPL referitoare la plătitorul de impozit asupra imobilului cu privire la care au fost calculate cote de întreținere și penalități și a dispus citarea pârâtului cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
În cadrul ședinței din data de 25.04.2014, instanța a luat act de solicitarea reclamantei de completare a cadrului procesual prin introducerea în calitate de pârât a numitei G. S. și a pus în vedere părților să își exprime punctul de vedere cu privire la această modificare și termenul în care a intervenit.
La termenul din data de 23 mai 2014, instanța a constatat caracterul tardiv al modificării acțiunii ( în raport de prevederile art. 204 alin. 3 NCPC), a încuviințat proba cu înscrisuri, a acordat cuvântul pe fondul cauzei și a reținut-o spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru o perioadă de 7 zile.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În primul rând, cu privire la modificarea acțiunii ( prin extinderea cadrului procesual), invocată de reclamantă la al doilea termen de judecată, în acord cu prevederile art. 204 alin. 3 NCPC, modificarea cererii peste termenul legal ( primul termen la care partea interesată este legal citată) se va putea realiza doar cu acordul expres al celeilalte părți. Deși citați cu mențiunea exprimării punctului de vedere cu privire la solicitarea reclamantei de introducere a unui nou pârât, atât pârâtul inițial ,cât și persoana cu privire la care s-a solicitat introducerea în cauză nu și-au exprimat acordul expres, simpla lipsă de răspuns sau reacție neputând fi echivalată cu „un acord expres”, astfel cum este cerut de legiuitor.
Astfel, instanța va constata caracterul tardiv al solicitării de modificare a cererii și va analiza cadrul procesual inițial.
În fapt,pârâtul este proprietar al . Iași, . nr.1, ., conform adresei oficiale DEFPL și înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. În această calitate, pârâtul are obligația de a achita cotele de contribuție la cheltuielile realizate de asociație, pentru punerea la dispoziție a utilităților necesare. Această obligație legală rezultă din dispozițiile incidente în materie, respectiv art. 58 alin. 2 din Legea 230/2007 raportat la 50 din cuprinsul aceleiași legi. Astfel, legea recunoaște asociației dreptul de a acționa în justiție proprietarii care nu își îndeplinesc obligațiile de achitare a cotelor de întreținere.
Potrivit susținerilor asociației reclamante, cotele de întreținere neachitate de către pârât, în perioada ianuarie 2011-iulie 2013 se cifrează la un total de 1918,58 lei, iar penalitățile calculate pentru perioada octombrie 2010-iulie 2013 ( calculate la 7.11.2013) la o sumă de 1368 lei.
în acest sens, la dosarul cauzei au fost anexate toate listele de plată emise de asociație în această perioadă și afișate corespunzător., precum și un tabel referitor la modul detaliat de calcul al penalităților. din studierea listelor de plată, se poate observa că acestea cuprind toate detaliile necesare stabilirii modului în care asociația a ajuns la sumele menționate cu titlul de cote de întreținere lunare, cu indicarea utilităților facturate,cantității și prețului acestora, costului total al întreținerii și restanțele acumulate. Listele cuprind în mod corespunzător data scadenței și data afișării, în acord cu cerințele legale.
De asemenea, la dosarul cauzei, au fost anexate procese verbale de stabilire cuantum penalități în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere ( PV din 3.02.2011 fila 9 dosar).
Instanța reține că potrivit HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari și care abrogă dispozițiile HG 400 din 2003, administratorul asociației are obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat.
În completarea acestor dispoziții legale, instanța va reține că potrivit art. 25 din același act normativ si a art. 49 alin. 2 din legea 230/2007 privind inființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie sa fie înscrisă în lista de plată respectivă.
Din dispozițiile art. 50 alin. 1 ale Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari rezultă că Asociația de Proprietari este legitimată să acționeze în justiție proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Pe cale de consecință, pentru a constata că termenul de 90 de zile prevăzut pentru sesizarea instanței s-a împlinit, instanța trebuie să fie în măsură să analizeze cel puțin lista de plată în care figurează cheltuielile de întreținere, conținând data afișării și data scadenței.
Cercetând listele de plată cu privire la cotele facturate în fiecare lună pentru apartamentul proprietatea pârâtului, se poate observa că cererea reclamantei este întemeiată, cuantumul cotelor de întreținere cifrându-se la suma de 1918,58 lei debit principal, contravaloare cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011-iulie 2013. pârâtul nu a contestat sub nici un aspect listele și nu a probat stingerea prin plată a debitului principal, sau prin altă modalitate legală. În contextul probării unei obligații detaliate, impuse în mod legal de legea 230/2007, precum și al justificării modului de stabilire al cotelor prin anexarea unor liste de plată ce corespund cerințelor instituite de legea 230/2007 și normele metodologice de aplicare ale acesteia, ar fi revenit pârâtului sarcina probei achitării acestor cote de întreținere. Pe cale de consecință, instanța va admite acest capăt de cerere și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1918,58 lei debit principal cote de întreținere aferente perioadei ianuarie 2011-iulie 2013.
Față de soluția promovată capătului principal de cerere, constatând stabilirea în mod corect a penalităților, în raport de sumele achitate cu întârziere,prin raportare la cuantumul legal și convențional al penalităților și al numărului de zile de întârziere, instanța urmează a admite și capătul de cerere referitor la acestea și a obliga pârâtul la plata sumei de 1368 lei penalități de întârziere calculate pentru segmentul octombrie 2010-iulie 2013 ( calculate la 7.11.2013).
Față de soluțiile promovate capetelor principale de cerere, reținând prevederile art. 451-453 NCPC, culpa procesuală a pârâtului, care prin neachitarea la timp a obligațiilor sale a determinat promovarea prezentei acțiuni, va admite în parte și această solicitare, urmând a obliga pârâtul și la plata sumei de 350 lei conform chitanței 35/20.03.2014, în favoarea asociației reclamante, reprezentând onorariu avocat și a respinge ca neîntemeiată solicitarea de acordare cu titlul de cheltuieli de judecată a taxei de 100 lei achitată OCPI de asociația reclamantă ( cheltuieli nedovedite de aceasta).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată ca tardivă modificarea cererii de chemare în judecată sub forma introducerii unui nou pârât - G. S. și respinge această modificare în consecință.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari M. cel B. nr.1, . în Iași, . nr.1, . și sediul procesual ales la cabinet avocat prin avocat Raihel- A. B. din Iași, ., ..C, . cu pârâtul G. S., domiciliat în Iași, . nr.1, ., .> Obligă pârâtul la plata sumei de 1918,58 lei debit principal cote de întreținere aferente perioadei ianuarie 2011-iulie 2013 și a sumei de 1368 lei penalități de întârziere calculate pentru segmentul octombrie 2010-iulie 2013 ( calculate la 7.11.2013).
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 350 lei conform chitanței 35/20.03.2014, în favoarea asociației reclamante.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea de acordare cu titlul de cheltuieli de judecată a taxei de 100 lei achitată OCPI de asociația reclamantă.
Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 30 mai 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Pentru grefier aflat în C.O.
Semnează grefier șef,
Red/tehn. jud. II
4 ex, 18 iulie 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6531/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








