Pretenţii. Sentința nr. 9684/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9684/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 3457/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 08 Iulie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier G. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9684/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NEPTUN IAȘI și pe pârât N. G., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.07.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata instanta constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 31.01.2013 sub nr._ reclamanta Asociatia de P. Neptun a solicitat in contradictoriu cu parata N. G. obligarea acesteia la plata cheltuielilor restante la intretinere, de 8675,09 lei debit principal pentru perioada ianuarie 2010-ianuarie 2013 si_,04 lei penalitati de intarziere pentru perioada ianuarie 2010-ianuarie 2013.

În motivarea în fapt a cererii, se arată că pârâta nu a mai plătit cheltuielile de întreținere ce ii revin în calitate de proprietar al imobilului, ceea ce a condus la imposibilitatea asociației de a achita facturile de utilități.

Creditoarea învederează instanței și faptul că sumele pretinse cu titlu de restanțe, reprezintă cheltuieli lunare de întreținere, calculate, repartizate și evidențiate în listele lunare de plată, în conformitate cu prevederile HG 1588/2007 iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere sunt cele stabilite și solicitate de regiile furnizoare de utilități, în baza contractelor de furnizare încheiate cu asociația de proprietari, și în conformitate cu legislația în vigoare.

De asemenea, creditoarea a arătat că sumele pretinse au fost periodic evidențiate pe baza listelor de întreținere afișate și necontestate până la momentul formulării acțiunii de către debitor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46, art.49, art.50 din Legea 230/2007.

În dovedirea cererii formulate, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate înscrisuri (filele 4-14) fișă individuală debitor, proces verbal de stabilire a cuantumului penalităților de întârziere, încheiere de acordare a personalității juridice asociației reclamante, liste de plată și calculul penalităților.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.

Legal citata, pârâta nu a formulat intampinare dar s-a prezentat in instanta la termenul din 26.11.2014 si a aratat ca nu este de acord cu penalitatile solicitate de reclamanta, fiind mai mari decat cele prevazute de lege.

Instanța a procedat la încuviințarea probei cu înscrisuri pentru ambele părți, în conformitate cu dispozițiile art. 167 C. pr. Civ precum si proba cu expertiza contabila.

Analizând coroborat materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

Instanța reține că potrivit HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari și care abrogă dispozițiile HG 400 din 2003, administratorul asociației are obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila postei sau de la data confirmarii de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat.

În completarea acestor dispoziții legale, instanța reține că potrivit art. 25 din același act normativ si a art. 49 alin. 2 din legea 230/2007 privind inființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie sa fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Din dispozițiile art. 50 alin. 1 ale Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari rezultă că Asociația de Proprietari este legitimată să acționeze în justiție proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Pe cale de consecință, pentru a constata că termenul de 90 de zile prevăzut pentru sesizarea instanței s-a împlinit, instanța trebuie să fie în măsură să analizeze cel puțin lista de plată în care figurează cheltuielile de întreținere, conținând data afișării și data scadenței.

Asupra fondului cauzei, in fapt parata avea obligația legală de a achita cotele de contribuție la cheltuielile realizate de asociație pentru punerea la dispoziție a utilităților necesare. Această obligație legală rezultă din dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 raportat la 48 alin. 2 din cuprinsul aceleiași legi. Astfel, legea recunoaște asociației dreptul de a acționa în justiție proprietarii care nu își îndeplinesc obligațiile de achitare a cotelor de întreținere.

Potrivit susținerilor asociației reclamante, cotele de întreținere neachitate de către pârâta în perioada ianuarie 2010-ianuarie 2013 se cifrează la un cuantum de 1360,23 lei (s-a ajuns la acest cuantum prin aditionarea debitelor aferente acestei perioade fara luarea in calcul a sumei de 7106,77 lei -debit anterior datei de 01.01.2010 si cu scaderea sumei de 600 lei (2X300 lei) sume ce se regasesc pe listele de plata aferente lunii aprilie 2011-fila 45 si aferente lunii ianuarie 2013-fila 66).

În acest sens, asociația a înțeles să depună alături de fișa centralizatoare, toate listele de întreținere aferente lunilor din perioada anterior indicată. Din cercetarea listelor de plată, instanța observă că acestea sunt în măsură să respecte cerințele legale, în cuprinsul acestora fiind înscrise următoarele date: utilitățile consumate, cantitatea acestora, totalul de plată pentru luna în curs, restanțele acumulate. De asemenea, fiecare listă în parte are înscrisă data afișării și termenul de plată stabilit de către asociația reclamantă. Este de notat faptul că fisa individuala a proprietarului consemnează plățile parțiale efectuate în contul eventualului debit acumulat.

Prin urmare, față de aceste considerente, instanța urmează a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1360,23 lei cu titlu de debit principal reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2010-ianuarie 2013.

Pârâta nu a făcut dovada stingerii debitului prin faptul plății ori o altă modalitate legală. Or, atât timp cât reclamanta a reușit să dovedească existența unei creanțe certe, lichide și exigibile (astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a înscrisurilor anexate dosarului cauzei), pârâtei ii revine sarcina probei stingerii acestei creanțe, în acord cu principiul fundamental înscris în prevederile art. 249 NCPC.

Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de penalități de întârziere aferente debitului principal, instanța, în raport de soluția dată capătului principal de cerere, având în vedere raportul de accesorialitate și constatând îndeplinite condițiile de acordare a despăgubirilor sub această formă – respectiv neachitarea debitului principal, împlinirea termenului scadenței, reține existența unor procese verbale prin care s-a stabilit, în acord cu dispozițiile legale în materie, cuantumul procentual al penalităților care se ridică la 0,2% pe zi întârziere.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere si se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor sa poată depăși suma la care s-a aplicat, astfel cum reiese din dispozițiile art. 49 alin. 1 și 2 din Legea 230/2007.

Pentru toate aceste considerente, va obliga parata la plata sumei de 1360,23 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru aceeasi perioada conform raportului de expertiza intocmit in cauza, penalitati ce au fost plafonate la nivelul debitului principal.

Cu privire la onorariul definitiv expert contabil U. D., instanța reține că aceasta a solicitat un onorariu total de 1250 lei, din care suma de 500 a fost achitata cu titlu de onorariu provizoriu, astfel ca va obliga reclamanta la plata diferentei de onorariu expert in contul expertului U. D., de 750 lei.

In temeiul disp.art.274 C.pr.civ, instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatial, dat fiind ca la dosar a fost inaintata doar copia chitantei de plata a acesteia, or, in acord cu practica ICCJ (Decizia nr. 1378/2010 din 23 aprilie 2010 ) „In ceea ce priveste onorariile de avocat, acestea se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitantei reprezentand achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plata, insotite de un exemplar al facturii fiscale, care sa mentioneze numarul contractului de asistenta juridica sau numarul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Justificarea acestui rationament are in vedere ca in raport de actele justificative ale platilor efectuate, instanta va acorda cheltuielile de judecata, iar dispozitivul hotararii poate fi pus in executare silita in ceea ce priveste aceste cheltuieli . Deci, dreptul de creanta al partii careia i-au fost acordate cheltuieli de judecata este stabilit prin hotararea instantei, care va constitui inscris justificativ pentru partea care a avansat aceste cheltuieli”

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea formulata de reclamanta Asociatia de P. Neptun, ..1, . contradictoriu cu parata N. G. cu domiciliul in Iasi, ..9, ., apt.1, parter.

Obliga parata la plata sumei de 1360,23 lei reprezentand cheltuieli de intretinere calculate pentru perioada ianuarie 2010-ianuarie 2013, precum si suma de 1360,23 lei penalitati aferente debitului principal, astfel cum au fost reduse la valoarea debitului principal.

Respinge cererea de esalonare a debitelor restante formulata de parata N. G..

Obliga reclamanta la plata diferentei de onorariu expert de 750 lei in contul expertului U. D..

Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 08.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.D.B. S.G.

Red./Tehnored. C.D.B.

4 ex./05.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9684/2014. Judecătoria IAŞI