Acţiune în constatare. Sentința nr. 1657/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1657/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1657/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1657
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. S. I., M. B. și pe pârâtele ., .-SUCURSALA IASI, având ca obiect acțiune în constatare a clauzelor abuzive; restituire comision risc - Lg. 193/2000.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 20.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 28.01.2015, apoi pentru 30.01.2015, apoi pentru 06.02.2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantii M. S. I. SI M. B. au chemat in judecata pe pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA IAȘI, solicitand instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:
- anularea clauzei nr.3lit.d din convenția încheiată de părți (convenția de credit nr._ din 15.10.2007 (Conditiile speciale) ca abuzivă;
- anularea clauzei nr.5 lit.a din convenția încheiată de părți ca abuzivă;
- restituirea sumei plătite în virtutea clauzei din art. 5 lit.a din contract, în cuantum de_,90 lei (echivalentul in lei a sumei de 5785,67 CHF), reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat de la data primei anuitati si până la data 20.12.2011.
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului de_,90 lei, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective
- obligarea pâratei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat următoarele:
Au încheiat cu pârâta V. ROMÂNIA convenția de credit menționată, nenegociată, prin care s-a constituit un credit cu garanție reală imobiliară în valoare de_ CHF.
În disprețul sintagmei „dobândă fixă”, art.3 lit.d din condițiile speciale ale convenției consfințește un drept abuziv din partea băncii, în sensul că în mod unilateral își rezervă dreptul (noțiune nedefinită) de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară (noțiune nedefinită), comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Această clauză este una abuzivă și este contrară clauzei din art.3 lit.a din contract, potrivit căruia dobânda este fixă, fiind aplicabilă regula de interpretare prevăzută de 983 C.Civ. și art.1 alin.d din legea 193/2000. Practic, Banca își rezervă dreptul discreționar de a modifica rata dobânzii.
Art.5 lit.a din convenție precizează că se percepe un comision de risc în cuantum de 0,19%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Este evident că această convenție este una cadru, preformulată, fără a exista posibilitatea reală a împrumutatului de a influența clauzele, fapt statuat și de prezumția relativă instituită de art.4 alin.2 din legea 193/2000, coroborat cu art.1 și 2 lit.b pct.1 din anexa la lege.
Nu se precizează clar în contract ce reprezintă acest comision de risc, fiind încălcate dispozițiile art.10 lit.b din OG 21/1991 și art.36 OUG 50/2010.
Perceperea comisionului de risc reprezintă un factor de creare a unui dezechilibru între părți, de vreme ce împrumutul este oricum garantat prin ipotecă rang I asupra imobilului, iar acesta este asigurat împotriva riscurilor, iar polița de asigurare a fost cesionată Băncii. Eliminarea clauzei se impune și în temeiul OUG 50/2010, care o interzice.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr.193/2000, ale OUG 50/2010.
În susținerea pretenției lui, reclamantul a solicitat administrarea tuturor probelor prevăzute de lege.
A depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii,ca neîntemeiată, avand in vedere două linii de argumentare. Arată că acest comision de administrare nu poate fi analizat sub aspectul îndeplinirii condiției unei clauze abuzive, întrucât face parte din prețul contractului, fiind alăturat costului global al acestui contract de credit. Solicită instanței să aibă în vedere și dispozițiile legale, care și la nivel european, cât și la nivel internațional, interzic analizarea de către instanță a echitabilității prețului. Prestatorul de servicii este liber să dispună asupra prețului pe care dorește să-l obțină, însă pot fi analizate toate celelalte clauze contractuale care se aplică respectivului serviciu. Precizează că o ingerință a instanței în ceea ce privește prețul, ar însemna o nejustificată atingere a esenței voinței juridice exprimată de părți în această cauză.
Mai arată că această clauză privind comisionul nu reprezintă o clauză abuzivă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prevederile legale, respectiv lipsa negocierii directe și crearea unui dezechilibru cu rea credintă de către bancă în defavoarea consumatorului. Solicită instanței să aibă în vedere și specificul negocierii directe, în ceea ce privește un contract încheiat cu o instituție bancară și de ce este imposibil a exista un contract cu clauze personalizate pentru fiecare client în parte. Mai solicită instanței să aibă în vedere că aceste comisioane stabilite de către bancă în convenția de credit clar și explicit sunt incluse în dispozițiile legale care obligă băncile să aibă în vedere riscurile care sunt aferente creditării, în speță pe termen lung, pentru a fi viabile pentru piața financiară.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamant și soția acestuia, în calitate de împrumutați, s-a încheiat Convenția de credit nr._ din 15.10.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantilor un credit în valoare de_ CHF.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a), a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanti, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului proprietatea reclamantului și a soției acestuia, prin contractul de garanție reală imobiliară.
Conform art.3 lit.d din contract, „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii, astfel modificată, se va aplica de la data comunicării”.
In ceea ce priveste prima apărare, ceea ce urmărește să obțină pârâta este, în esență, o statuare în sensul că nu pot face obiectul verificărilor privind clauzele abuzive acele clauze în care sunt cuprinse elemente cum ar fi dobânda anuală efectivă sau comisioanele aferente (cum este și cel de risc, perceput de Bancă).
Instanța consideră ca evident faptul că dobânda anuală, comisioanele etc. intră în noțiunea de preț al contractului de credit, de vreme ce sunt contraprestații lunare solicitate de Bancă în virtutea creditului acordat. Din acest punct de vedere, instanța poate ține cont de așa numita doctrină a actelor clare (a se vedea par.16 al hotărârii Curtii de Justitie a Uniunii Europene pronunțată în cauza 283/81 „Cilfit și Lanificio di Gavardo c Ministerul Sănătății”).
Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. R. S.A.) și consumatori (reclamanți), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._ din 15.10.2007, se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit.a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/07.09.2007 reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța reține faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu bancă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă.
Un motiv invocat de reclamanti vizează pretinsa dublă garanție impusă de bancă, comisionul de risc fiind asimilat garanției de restituire a împrumutului alături de ipoteca de rang I.
Acest argument este neîntemeiat deoarece comisionul de risc face parte din categoria acelor comisioane ce se înscriu în costul total de acordare a creditului ce se suportă de debitori, neavând nici o legătură cu clauzele referitoare la garantarea creditului acordat. Simplul fapt al garantării creditului prin instituirea unei ipoteci nu este de natură a împiedica banca împrumutătoare să stabilească alte comisioane plătibile de debitor, în măsura în care legislația în domeniu permite perceperea acestora, cu condiția ca valoarea comisionului și justificarea perceperii să fie definite.
Totusi, trebuie mentionat in ceea ce priveste notiunea de risc, că prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantulilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.
Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art.5 lit.a din Convenție.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanti către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. Mai mult, în condițiile în care plățile lunare pe care trebuie să le efectueze reclamantul, conform graficului de rambursare, includ în mod obligatoriu și sumele percepute cu titlu de comision de risc, pârâta nu a probat existența unor restanțe de plată ale reclamantilor cu privire la acest comision.
În consecință, va obliga pârâtele să restituie suma de_,90 lei (respectiv 5785,67 euro), reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat până la data introducerii cererii, precum si la plata dobanzii aferente.
În ceea ce privește art.3 lit.d din contract, instanța constată că aceasta are, de asemenea, un caracter abuziv, fără a se impune reluarea motivelor pentru care este incidentă legislația în materie de clauza abuzive, dat fiind că această chestiune a fost analizată în raport de cealaltă clauză discutată.
Se impune însă constatarea că, prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natura să îl prejudicieze pe consumator.
Astfel, aceasta clauză dă dreptul împrumutătorului să modifice unilateral dobânda și nu este raportată la un indicator precis, individualizat, folosindu-se doar exprimarea generică „în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară”, fiind de netăgăduit ca piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care te raportezi. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză sa fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională cu scopul urmărit.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art.3 lit.d din Convenție.
Față de dispozițiile art.453 C.p.civ. și de căderea în pretenții a pârâtei S.C V. R. S.A., aceasta va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți, cheltuieli constând în onorariul de avocat în cuantum de 2610,75 lei; cererea paratei de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata urmeaza a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către reclamantii M. S. I. si M. B., CU D.. PROC. ALES LA C.. AV. M. L. V., ., ., . în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A, sector 2, București, ., ., prin SUCURSALA IASI, ., .> Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art.3 lit.d și art.5 lit.a din Convenția de credit nr._ din 15.10.2007 (Conditiile speciale).
Obligă pârâta să restituie reclamantilor suma de_,90 lei (echivalentul in lei a sumei de 5785,67 CHF), reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat de la data primei anuitati si până la data 20.12.2011.
Obligă pârâta la plata către reclamanti a dobânzii legale aferente sumei de_,90 lei, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Respinge cererea paratei de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
Obliga parata sa plateasca reclamantilor M. S. I. si M. B. suma de 2610, 75 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.02.2015.
Președinte, Grefier,
F. R. M. S. A. M.
RED. TEHN. R.M.F./23.04.2015
6 EXEMPLARE
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1275/2015.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3649/2015.... → |
|---|
