Plângere contravenţională. Sentința nr. 3626/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3626/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3626/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 3626/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier D.-G. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. V. și pe intimata I. J. DE POLITIE IASI, având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei plângeri contravenționale reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 24 iunie 2014, petentul C. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, a solicitat instanței admiterea plângerii și anularea procesului verbal . nr._/29.05.2014, exonerarea de la plata amenzii și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare petentul a invocat atât nulitatea procesului verbal, cât și netemeinicia acestuia. A susținut că deși procesul verbal este încheiat în lipsa sa, acesta nu este semnat de un martor asistent, mențiunea „nu se afla nimeni în postul de poliție neîntrunind condiția impusă de art. 19 OG 2/2001”. Totodată a subliniat că faptele reținute în procesul verbal nu sunt reale, în ziua de 25.05.2014 nu s-a întâlnit cu vecina sa L. R., nu a discutat cu acesta și nu i-a adresat cuvinte jignitoare. Nu a fost chemat la postul de poliție pentru a da declarații.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri și audierea martorului C. V.. Au fost anexate în copie procesul verbal contestat și dovada comunicării acestuia.
Plângerea a fost semnată și susținută de mandatar avocat B. I., conform împuternicirii ./_/2014 – fila 7 dosar.
Potrivit art. 19 OUG nr. 80/2013,privind taxele de timbru plângerea contravențională a fost legal taxată, făcându-se dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei.
Fiindu-i legal comunicată cererea de chemare în judecată, intimatul a formulat și depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. Întâmpinarea a fost motivată în drept, pe dispozițiile art. 148, art. 205, art. 315 Cod procedură civilă, OG nr. 2/2001, OUG 195/2002, precum și HG nr. 1391/2006, iar în temeiul dispozițiilor art. 223 și art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului intimatului.
Au fost anexate următoarele înscrisuri: proces verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral nr._/28.05.2014 – fila 18, declarații olografe L. R. și L. C., precum și declarația petentului din 29.05.2014. În probațiune s-au solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, audierea în calitate de martoră a numitei L. R..
La data de 07 octombrie 2014, petentul a formulat și depus răspuns la întâmpinare, subliniind starea de dușmănie în care se află cu familia L.. A depus în acest sens sentința penală nr. 1455/17.05.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, decizia penală nr. 553/22.12.2010 pronunțată de tribunalul Iași și decizia penală nr. 420/19.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
În cadrul cercetării judecătorești instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și martori - C. V. (propus de petent), și martorul din lucrări L. R. - persoana ce a depus plângerea la poliție și care este menționată și în cuprinsul procesului verbal.
În cadrul ședinței de judecată din data de 04 martie 2015, instanța a procedat la audierea sub luare de jurământ a martorei C. V. (propus de petent), a constata imposibilitatea audierii martorei L. R., a acordat cuvântul asupra fondului, și a rămas în pronunțare asupra plângerii contravenționale.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, în raport de susținerile petentului și apărările intimatei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/29.05.2014, petentul C. V. a fost sancționat contravențional prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 200 (două sute) de lei, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 25.05.2014 ora 15.30 în timp ce se afla pe drumul public a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitei L. R., vecina sa. Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art. 2 alin. 1 pct. 1 din legea 61/1991. Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului, realizându-se mențiunea expresă în acest sens. Procesul verbal a fost comunicat, astfel cum rezultă din plicul depus la dosar de petent depus la data de 10.06.2014, plângerea fiind formulată în termen legal la 24.06.2014.
Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56).
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003).
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României
Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată (în cuantum total de 200 lei) nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire. Pe cale de consecință, acuzația este adusă petentului constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri si proba cu martori.
Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are îndatorirea de a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanța, analizând din oficiu conținutul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menționat sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit dispozițiilor art. 19 OG 2/2001 „ (1)În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor;(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”.Analizând procesul verbal contestat instanța reține că acesta a fost încheiat în acord cu dispozițiile art. 19 OG 2/2001, agentul constatator făcut mențiune despre încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului și despre motivul pentru care a fost încheiat fără semnătura unui martor asistent.
Procedând la verificarea temeiniciei procesului verbal contestat, instanța reține că unica rațiune a aplicării sancțiunii o constituie contravenția (cu îndeplinirea tuturor cerințelor legale și elementelor constitutive). Astfel, instanța va proceda la analiza existenței faptei.
Instanța reține că procesul verbal de constatare și sancționare contravențională reprezintă, un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința acestei prezumții și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, instanța reține că pentru ca prezumția de temeinicie a procesului verbal să acționeze este necesar ca fapta reținută în sarcina petentului să fie constatată personal de către agent. Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
Față de criteriile anterior precizate, reținând că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată personal de către agentul intimatului, instanța apreciază că procesul verbal contestat se bucură de prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative.
Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal și va proceda la analizarea fiecăreia dintre cele două fapte reținute.
Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.
Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.
Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o . probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.
Instanța reține că prezenta cauză prezintă o . particularități: astfel, petentul nu recunoaște săvârșirea faptei, susținând că nu a adresat nici un fel de cuvinte jignitoare și expresii jignitoare numitei L. R.. Din studierea declarațiilor olografe date la data de 28.05.2014, respectiv 29.05.2014, se poate observa că singura persoană în declarația căreia figurează adresarea unor cuvinte jignitoare este L. R.. Mai mult, martorul C. V. a confirmat varianta petentului, neexistând necorelări din punct de vedere a faptelor descrise, detaliilor oferite, ordine cronologică, apte să atribuie depoziției un caracter subiectiv, chiar dacă aceasta este soția petentului.
Astfel, este de necontestat existența unui conflict între petent și L. R., conflict generat de problemele tensionate de vecinătate, conflict care a dus și la condamnarea penală a membrilor familiei L.. Ceea ce interesează însă în prezenta plângere este verificarea faptului dacă intimatul a reușit să probeze, dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că C. V. a adresat cuvinte jignitoare vecinei sale (care a avut și calitatea de denunțător). Fapta imputată de intimată art. 2 alin. 1 pct. 1 Legea 61/1991 (în prezenta art. 3 alin. 1 pct. 1) constă în: „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințãri cu acte de violențã împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de naturã sã tulbure ordinea și liniștea publicã sau sã provoace indignarea cetãțenilor ori sã lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.”
Într-un atare context, instanța nu poate reține existența reală a faptei, nefiind probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă adresarea de cuvinte jignitoare apte de a atinge onoarea și demnitatea persoanei, săvârșită în loc public. Într-un atare context, în baza argumentelor anterior expuse, referitoare la modul de funcționare a prezumțiilor (de nevinovăție și legalitate), ținând cont și de faptul că agenții poliției nu erau prezenți la fața locului, instanța va reține că dubiul profită petentului.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal . nr._/29.05.2014, urmând să exonereze petentul de la plata amenzii în valoare de 200 lei.
În considerarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a intimatului, instanța urmează a admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 70 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru – 20 lei și onorariu de avocat – 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul C. V., CNP_, cu domiciliul în comuna Tansa, ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, cod fiscal_, cont bancar RO17TREZ406503XXX000634, cu sediul în Iași, .. 6, județ Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.05.2014.
Anulează procesul-verbal . nr._/29.05.2014. Exonerează petentul de la plata amenzii în valoare de 200 lei.
Obligă intimatul să plătească petentului suma de 70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2015.
Președinte, Grefier,
M. N. D.-G. M.
Red./tehnored. M.N./ M.D.G.
4ex. / 19.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3624/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3630/2015.... → |
|---|
