Acţiune în constatare. Sentința nr. 890/2015. Judecătoria IAŞI

- litera b de la punctul 5.1 din articolul 5 – Comisioane/Alte costuri – aferente contului curent, în sensul că reclamanții nu au fost de acord cu existența nici unui comision de administrare, nefiindu-le explicit explicat motivul pentru care el se înserează și ce reprezintă el în concret. Obligația pârâtei la restituirea, către reclamanți, a sumei de 420l CHF, adică 1533 RON, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare achitată de la data de 03.11.2010, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data restituirii;

Având în vedere soluția dispusă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 26/13 (A. Kasler contra OTP) privind creditele în franci elvețieni, reclamanții solicită instanței să constate că este abuziv ca aceștia să susțină diferența de curs valutar dintre momentul împrumutului și momentul plății ratelor. Altfel supus, la data de 05.04.2005 când au semnat contractul, euro la B.N.R. era cotat la valoarea de 3,6522, iar acum are valoarea de 4,43.Precizează că au primit un împrumut la cursul oferit de V. la un curs propriu, adică mai mare decât cursul B.N.R.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.), în cazul C-26/13 A. Kasler and H. kaslerne Rabai OTP Jelzalogbank Zrt, la data de 30 aprilie 2014 a statuat că: ¸¸Consumatorii care contractează un împrumut în valută trebuie să poată evalua consecințele economice ale aplicării unei rate de schimb (rata de vânzare) la rambursarea împrumutului, care este diferența de cea aplicabilă la calcularea valorii creditului în momentul acordării (rata de cumpărare)

- obligarea băncii să încaseze contravaloarea ratelor ce le au de achitat la valoarea francului elvețian care figura la B.N.R. la data semnării de părți a contractului_/22.06.2007.

În fapt, reclamanții au contractat în baza Convenției de credit,_/22.06.2007, un contract de credit, în cuantum de 71.000 CHF la V. România, Sucursala din Iași, ..

Împotriva acestei bănci au deschis un dosar de constatare clauze abuzive și restituire comision de risc care a format obiectul dosarului_/245/2012. Această pricină a fost soluționată definitiv și irevocabil de Tribunalul Iași la data de 26.09.2013, prin admiterea parțial a pretențiilor acestora, constatarea faptului că, comisionul de risc a fost inserat în mod abuziv cu consecința restituirii lui.

La data de 03.11.2010 au fost chemați la Sucursala Iași a băncii-pârâte.

La această întrevedere a fost prezent doar reclamantul C. C., unde i-a fost înmânat un tip de act adițional. Întrucât nu era împreună cu soția sa, a solicitat documentul acasă, pentru a putea hotărî apelând la un avocat. I s-a răspuns că nu poate să iasă din bancă cu un draft de contract, motiv pentru care a hotărât să revină ulterior împreună cu soția. Reclamanții au revenit la bancă și le-au fost puse la dispoziție două tipuri de acte adiționale. Învederează că nu au putut să le lectureze cu atenție întrucât erau scrise foarte mic, cu termini neinteligibili lor. Li s-a spus că, comisionul în această nouă formulă face să aibă un comision de administrare mai mic decât comisionul de risc, motiv pentru care fără să știe ce reprezintă acest comision și fără să li se explice motivul pentru care banca percepe aceste comisioane, au semnat actul adițional numărul 2.

Fac precizarea că, documentul numit ¸Act adițional nr. 2" conținea ca și convenția inițială exprimare echivocă, confuză, împovărătoare și scrisă într-un format extrem de greu lizibil în sensul, cât mai mic posibil, și în limbaj de specialitate bancar greu accesibil lor.

Deși, exista o practică judiciară consistent internă și internațional cu privire la drepturile consumatorului și la dezechilibrul produs de profesioniști prin inserarea de clauze neexplicite și nenegociate, băncile nu înțeleg să rezolve amiabil situația creată de ele.

În România, observând situația inegală, legiuitorul a intervenit pentru a remedia acest dezechilibru, prin reglementarea unor norme care contrabalansează raportul de putere, reinstaurând echilibrul juridic și contractual.

Conform dreptului protecției consumatorilor, comerciantul trebuie să îndeplinească o . obligații printre care se regăsesc și:

- obligația de informare (un consumator suficient de informat va fi capabil să-i apere interesele, impunând astfel profesionistul să asigure o prealabilă și exactă informare);

- obligația de a se abține de la a insera în contractele cu consumatorii clauze abuzive.

Concret, reclamanții sunt în prezența unei onerozități excesive a obligației lor, în calitate de debitori și pe care nu a luat-o în calcul cu prilejul contractării, nu din ignoranță și din refuzul tacit al băncii de a le explica toți termeni contractuali, producându-se astfel un dezechilibru de informare.

Cauza dezechilibrului este un eveniment exterior persoanei și voinței debitorului care nu antrenează o imposibilitate de executare a obligației, ci doar o face mai oneroasă.

Reclamanții învederează instanței, că susținerile lor referitoare la impreviziune sunt extrem de importante întrucât scopul impreviziunii este tocmai acela de a-l salva pe debitor de la ruină, deoarece aceste evenimente imprevizibile (precum chrahul financiar din 2008) sunt susceptibile de a ruina o parte contractantă și îmbogățirea celeilalte, restabilind astfel echilibrul între prestațiile părților contractante.

Punctul nevralgic în contractele de împrumut încheiate cu banca îl reprezintă dezechilibrul creat între persoanele cu calitate de împrumutați și bancă în calitate de împrumutant.

Această pagubă pe care o suferă reclamanții, o parte ca o consecință a dezechilibrului grav intervenit între prestațiile din acest contract-convenție în cursul executării contractului, urmare a creșterii excesive și imprevizibile a ratelor, constituie de fapt impreviziunea, aceasta având ca scop restabilirea echilibrului existent în momentul încheierii acordului de voință.

Pentru toate aceste aspecte, reclamanții solicită instanței să constate că punctul lor de vedere este legitim, întemeiat și corect.

Reclamanții apreciază că prin înscrisurile ce vor fi înaintate spre lămurire, coroborate cu susținerile din acțiunea introductivă, fac dovada că banca-pârâtă refuză cu obstinație să respecte legile financiar bancare în vigoare, iar obligarea reclamanților – contractanți la menținerea în vigoare a unui contract care abundă în clauze cu conținut ascuns reprezintă un abuz.

Pentru considerentele de mai sus, reclamanții solicită instanței, ca valorificând judicios piesele acestei pricini să constate că solicitările acestora sunt pertinente, întemeiate și susținute, urmând a fi admise.

În apărare, solicită a fi admisă proba cu înscrisuri și pro probă utilă și pertinentă va fi necesară.

În drept, invocă Legea 264/2004, disp. O.U.G. 50/2010, Legea 193/2000, O.U.G. 174/2008, Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, actualizat prin modificările aduse de: - Regulamentul nr. 11/2008 publicat în M. Of. 617/22.08.2008; Regulamentul nr. 2/209 publicat în M. Of. nr. 40, Partea I din 22.01.2009, Practica Înaltei Curți de Justiție unificată în material clauze abuzive precum și practica Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Reclamanții au fost reprezentanți sau/și asistați de avocat cu delegație la dosar.

Pârâta S.C. V. R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii.

La termenul din 12.01.2015, pârâta, prin avocat, a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei în raport cu suma de 200.000 lei, solicitând aplicarea art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru toate capetele de cerere ce vizează un titlu comun.

Analizând acțiunea formulată – prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, prezenta instanță apreciază:

Potrivit dispozițiilor art. 131, alin (1) Cod procedură civilă ¸¸La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin (1) ¸¸Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii."

Potrivit dispozițiilor art. 130, alin. (2) Cod procedură civilă ¸¸Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

În speță, la primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate, pârâta prin avocat, a invocat necompetența după materie, calificată potrivit art. 130, alin. 2 Cod procedură civilă ca fiind o excepție de ordine publică – potrivit art. 98 și 95 Cod procedură civilă și cu art. 129 alin. 2 Cod procedură civilă.

Astfel, competența se stabilește după valoarea obiectului cererii în capătul principal – art. 98, alin. 1 – or, cererea principală vizează nulitatea clauzelor contractuale referitoare la obiectul acestuia în valoare de 200.000 lei, situație care atrage – potrivit dispozițiilor art. 95 coroborat cu art. 94 lit. j Cod procedură civilă - competența materială a Tribunalului Iași, cu aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă – care stabilește o prorogare legală de competență în situația existenței unui titlu comun - în speță contractul în valoare de 71.000 CHF.

Pentru aceste considerente, prezenta instanță apreciază ca fiind incidente dispozițiile anterior evocate, și, pe cale de consecință, va admite excepția, și va face aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. 2 – teza finală – declinând cauza în tot în favoarea Tribunalului Iași - ¸¸ca instanța competentă să le soluționeze - toate cererile – ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Asupra celorlalte excepții invocate, instanța constată ca nefiind utilă cercetarea în fond a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 248, alin. 1 Cod procedură civilă – teza finală ¸¸fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori,m după caz, cercetarea în fond a cauzei."

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Iași.

Declină soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26.01.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Ș.B./Teh.U.E.

5 ex./25.02.2015