Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 13-05-2015, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6513/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. E. I.
Grefier A. G. M.
Sentința civilă Nr. 6513/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. I I. și pe pârât . I. PRIN ADM. ȚENU A., având ca obiect acțiune in răspundere contractuala.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 29.04.2015, 06.05.2015 și ulterior pentru azi când,
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 394 C.pr.civ., instanța a adoptat următoarea hotărâre:
Procedura de judecata
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19 decembrie 2013 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet (C.civil 32), reclamantul P. I Iași a chemat în judecată pârâta S.C. S. P. SRL solicitând, obligarea acesteia la plata sumei de 69.468,22 lei din care_,12 lei chirie restantă și_,10 lei contravaloare utilități, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a învederat că la data de 20 iunie 2001 a încheiat cu Universitatea G. A. Iași contractul de închiriere înregistrat sub numărul 9625/2001, având ca obiect spațiul de 273 mp inițial, iar ulterior 348 mp, situat in incinta Facultății de Chimie Industrială, spațiu in care a desfășurat activități de producție de tip panificație. Acest contract a fost prelungit și modificat prin mai multe acte adiționale până la data de 20 iunie 2013.
A invocat că in cursul anilor 2009 -2010 s-a confruntat cu unele dificultăți in ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime pentru activitatea de panificație și a decis încheierea contractului de asociere in participațiune nr. 227/01.04.2010 cu pârâta ..
Potrivit acestui contract, reclamantul s-a obligat să pună la dispoziția societății pârâte spațiul închiriat in suprafață de 348 mp și utilajele de producție pentru panificație, iar pârâta s-a obligat să achite chiria lunară in cuantum de 2500 lei și toate celelalte cheltuieli necesare desfășurării activității de panificație – gaz metan, energie electrică, apă rece și salubritate.
Reclamantul a mai arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate astfel încât P. Iași a fost nevoit să achite din fonduri proprii chiria către proprietarul spațiului, Universitatea Tehnică Iași, inclusiv plata tuturor utilităților.
S-a învederat și faptul că la data de 10 ianuarie 2011 proprietarul spațiului a reziliat contractul cu P. I Iași, astfel cum rezultă din adresa 74/4.01.2011, iar acesta la rândul său a reziliat contractul de asociere nr. 227/2010, procedând conform art. 6 alin. 1 și 2 din contract.
Totodată, s-a invocat și faptul că pârâta, prin reprezentanți legali, a recunoscut și și-a însușit întreg debitul, prin semnarea angajamentelor de plată nr. 174/05.04.2011 și nr. 706/4.11.2011, dar nu a achitat decât suma de 4000 lei deși a fost notificată și s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1350 din noul cod civil și art. 99 din Codul civil de la 1865.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 3293,54 lei taxă judiciară de timbru, conform OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Apărările formulate
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Probe
Reclamantul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: contract de asociere in participațiune nr. 227 din 1 aprilie 2010, contract de închiriere nr. 9625/20.06.2001, acte adiționale celor două contracte, notificări privind debitul, facturi, chitanțe, invitație ședință de informare privind procedura medierii, tabel facturi, angajamente de plată (filele nr. 10-67, 107-108).
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
În urma analizării probelor, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 20 iunie 2001 reclamantul P. I Iași a încheiat cu Universitatea G. A. Iași contractul de închiriere înregistrat sub numărul 9625/2001, având ca obiect spațiul de 273 mp inițial, iar ulterior 348 mp, situat in incinta Facultății de Chimie Industrială, spațiu in care a desfășurat activități de producție de tip panificație. Acest contract a fost prelungit și modificat prin mai multe acte adiționale până la data de 20 iunie 2013.
In cursul anilor 2009 -2010 reclamantul s-a confruntat cu unele dificultăți in ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime pentru activitatea de panificație și a decis încheierea contractului de asociere in participațiune nr. 227/01.04.2010 cu pârâta ..
Potrivit clauzelor din contract, reclamantul s-a obligat să pună la dispoziția societății pârâte spațiul închiriat in suprafață de 348 mp și utilajele de producție pentru panificație, iar pârâta s-a obligat să achite chiria lunară in cuantum de 2500 lei și toate celelalte cheltuieli necesare desfășurării activității de panificație – gaz metan, energie electrică, apă rece și salubritate.
Ulterior, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, iar P. Iași a fost nevoit să achite din fonduri proprii chiria către proprietarul spațiului, Universitatea Tehnică Iași, inclusiv utilitățile.
La data de 10 ianuarie 2011 Universitatea Tehnică Iași G. A. a reziliat contractul cu P. I Iași, astfel cum rezultă din adresa 74/4.01.2011, iar acesta la rândul său a reziliat contractul de asociere nr. 227/2010, procedând conform art. 6 alin. 1 și 2 din contract.
Pârâta, prin reprezentanți legali, a recunoscut întreg debitul in cuantum de_, 22 lei, prin semnarea angajamentelor de plată nr. 174/05.04.2011 și nr. 706/4.11.2011 (filele nr. 107-108 din dosar). S-a obligat să achite in tranșe suma restantă, dar nu a achitat decât 4000 lei, deși a fost notificată și s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
În drept:
În ceea ce privește legea aplicabilă, potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.
Data încheierii contractului-izvor de obligații este situată înainte de . Noului Cod civil (01.10.2011), fiind incidente dispozițiile Codului civil de la 1865.
Așadar, în soluționarea prezentei cauze sunt incidente următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 969 din vechiul Cod civil, Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.
Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Soluția instanței
Raportând prevederile legale de mai sus la situația de fapt reținută, instanța apreciază întemeiată acțiunea formulată de reclamant. Soluția se întemeiază pe următoarele argumente:
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei din prezenta cauză, persoana prejudiciată, în cauză, respectiv reclamantul trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale. Astfel, reclamantul trebuie să probeze îndeplinirea condițiilor cumulative cerute în acest scop, anume:
- existența unei fapte ilicite: nerespectarea unei obligații contractuale prin care se aduce atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului;
- existența unui prejudiciu patrimonial;
- existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu;
- vinovăția persoanei care săvârșește fapta ilicită
Instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada nerespectării obligațiilor contractuale de către pârâtă, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate, versiunea sa fiind susținută, analizată în prezenta cauză și confirmată de ansamblul materialului probator administrat.
Cu privire la prejudiciul cauzat, ce trebuie reparat de pârâtă instanța reține că reprezentanții acesteia au recunoscut debitul și au semnat angajamente de plată, care confirmă cuantumul sumei solicitate de către reclamantă.
Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța va reține că, pretențiile reclamantului sunt justificate, motiv pentru care, va admite cererea și va obliga pârâta la plata sumei de 69.468,22 lei.
Asupra cheltuielilor de judecată
Reclamantul a efectuat următoarele cheltuieli de judecată:
- 3293,54 lei reprezentând taxa judiciară de timbru,
- 1400 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor depuse in copie.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În acest sens, pârâta va fi obligat la plata sumei de 3293,54 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu privire la onorariul avocatului, instanța reține că la dosar s-au depus doar copii ale chitanțelor (filele nr. 122-124). Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este in sensul că la dosar trebuie să se depună originalul chitanței și nu o copie. Instanța supremă a reținut că, in privința onorariului de avocat, numai chitanța eliberată de avocat, în original, atestă plata și încasarea onorariului, constituind pentru instanță act justificativ care stă la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată - Decizia 1378/2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție –Secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul P. Iași, cu sediul in Iași, ., jud. Iași, in contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in Iași, Piața Voievozilor nr. 8, ., apart. 3, jud. Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de _, 22 lei, din care_,12 lei reprezentând chirie pentru perioada iunie 2010 – ianuarie 2011 și_, 10 lei contravaloare utilități aferente perioadei mai 2010 – ianuarie 2011.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3293,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 13 mai 2015.
Președinte,Grefier,
I. R. ElenaMatei A. G.
Pentru grefier aflat in C.O.
semnează grefierul șef al Secției Civile
Red./ Tehnored. I.R.E. - 2.07.2015 / 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6522/2015. Judecătoria IAŞI | Evacuare. Sentința nr. 6822/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








