Plângere contravenţională. Sentința nr. 6565/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6565/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6565/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6565
Ședința publică din 14 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul B. S., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE JANDARMERIE IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește petentul și reprezentantul legal al intimatului.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2015, ulterior pentru data de 14.05.2015 când,
INSTANȚA
Prin decizia 326/CA/05.03.2014 a fost respinsa exceptia tardviditatii formularii plangerii si a fost trimisa pentru judecarea pe fond plângerea petentului B. S. formulata împotriva procesului verbal de contraventie nr._/2012 întocmit la data de 31.05.2012 de catre intimata JANDARMERIA R. IASI prin care solicita anularea actului.
In susținerea plângerii sale, petentul arata ca la data de 31.05.2012 a fost prezent singur, în zona Complexului Palas din Municipiului Iași odată cu vizita premierului in Iași, pentru a-și expune punctul de vedere in fata Ministrului V. P. . cu privire la modul in care din banii publici isi desfășoară activitatea defectuos Primarul G. N. si cum afectează activitatea dumnealui nivelul de viata al fiecărui ieșean si situația economica din Municipiul Iasi. Ca președinte al Asociației „Forumul asociațiilor publice pentru transparenta in administrație” are tot dreptul sa protesteze, chiar si împotriva primarului N.. Consideră ca nu a încalcat legea prin faptul ca a protestat pasnic împotriva acestui primar.
Petentul arată că a avut un comportament pașnic si diplomat, fara sa perturbe ordinea si liniștea publica, fiindu-i încălcate prin întocmirea procesului verbal ce îl contestă, in mod flagrant, drepturile prevăzute de Constituția României, legile tarii si Convenția Europeana a drepturilor omului pentru simplul motiv ca a venit in sprijinul cetățenilor informându-i ca in Județul Iasi activează F.A.P.T.A., ONG care ii ajuta si susține sa urgenteze rezolvarea problemelor si nemulțumirilor cu privire la administrația publica locala.
Plângerea petentului este scutita de la plata taxei de timbru.
Intimatul a depus intampinare solicitand respingerea plangerii petentului.
Instanta, analizând actele dosarului, retine ca:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/2012 întocmit la data de 31.05.2012 de catre intimata JANDARMERIA R. IASI, petentul a fost sancționat contravențional la plata sumei de 700 lei întrucât la data de 31.05.2012 a adresat cuvinte jignitoare la adresa unei delegatii oficiale provocand tulburarea ordinii publice, fapta sanctionata de dipozitiile art. 3, pct, 1 din Legea nr. 61/1991.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prin raportare la situația de fapt descrisă în procesul verbal și la încadrarea juridică dată acesteia de către agentul constatator, instanța reține faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța constată că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute indicate de dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001, retinand, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezinta o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional
În acest context, ținând cont că pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada situației de fapt pe care o invoca, deși, potrivit art. 249 C. pr civ., lui îi revenea această probă, instanța consideră că forța probantă a procesului-verbal de contraventie nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția temeinicie instituită în favoarea sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea petentului B. S., cu domiciliul în mun. Iași, ., nr. 27, jud. Iași, formulata împotriva procesului verbal de contraventie nr._/2012 întocmit la data de 31.05.2012 de catre intimata JANDARMERIA R. IASI, cu sediul în mun. Iași, .-22, jud. Iași.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata azi, 14.05.2015, în ședintă publică.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
J. V. G.
Red./Tehnored. C.C./G.J.
03.06.2015 / 4 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6535/2015. Judecătoria... → |
|---|








