Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1556/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1556/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 25562/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1556/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant .. IAȘI SA și pe pârât L. D., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .

Instanța a rămas în pronunțare în data de la 29.01.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 05.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei, reclamanta S.C. „C.E.T. IAȘI” S.A. prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul L. D. ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat acesta la plata sumei de 595,49 lei reprezentând contravaloare energie termică pentru perioada septembrie 2010 – octombrie 2011 și a sumei de 1109,47 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada aprilie 2010 – iunie 2013, urmând să curgă până la achitarea integrală a prețului.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea este scutită de timbru judiciar și taxă de timbru, conform dispozițiilor art. 77 din Lg. 85/2006.

În motivare, reclamanta, prin reprezentant, a arătat că, în calitate de furnizor de energie termică, a încheiat cu pârâtul, în calitate de consumator, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică. Contractul legal încheiat i-a dat dreptul de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică, determinate potrivit prevederilor legale și de a încasa contravaloarea serviciilor prestate, cu obligația corelativă pentru pârât de a achita integral și la termen facturile emise.

Pentru neachitarea la termen a sumelor datorate, a calculat și facturat penalități de întârziere, potrivit dispozițiilor contractuale.

Reclamanta a precizat că a încercat concilierea directă, însă fără rezultat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C.pr.civ., art. 1270, 1516 al.1 C. civ., Lg. 325/2006, Ord. A.N.R.S.C. 483/2008.

În susținere au fost depuse înscrisuri.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Pârâtul nu au formulat întâmpinare.

Din oficiu a fost invocată excepția prescrierii dreptului la acțiune, mențiune cu care părțile au fost citate.

Tot din oficiu s-a pus în discuție efectuarea unei expertize contabile, fiind fixate obiectivele și desemnat expertul. S-a pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării c/val onorariului provizoriu pentru expert, însă, având în vedere că aceasta nu s-a conformat, a fost decăzută din probă.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică anexă la contractul de furnizare a energiei termice nr. 1252/13.11.2007, reclamanta a facturat la tarifele în vigoare, cantitățile de energie termică furnizate pârâtului, determinate potrivit prevederilor legale, aceștia din urmă având obligația de a achita contravaloarea facturilor în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii, neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând penalități de întârziere, conform art. 14 și 20 din convenție (copie fl. 13-14 ds.).

Instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește c/val energiei termice în cuantum de 566,63 lei, aferentă facturilor scadente anterior datei de 11.07.2011 și penalitățile de întârziere, în cuantum de 1102,01 lei, aferente facturilor de energie termică scadente anterior datei de 11.07.2011, este incidentă în cauză, urmând a fi admisă.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 și alin. 2 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabile raporturilor juridice în speță, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, atât în ceea ce privește dreptul principal cât și cu privire la accesoriile acestuia, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în speță termenul general de 3 ani stabilit de art.3 al.1, aplicabil drepturilor de creanță.

Reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției.

Conform fișelor de calcul înaintate la dosar de către reclamantă, pârâtul datorează suma de 28,86 lei cu titlu de c/val energie termică aferentă facturilor emise în perioada 30.06.2011 (scadentă la 05.08.2011) – 31.10.2011 și suma de 7,46 lei cu titlu de penalități aferente facturilor scadente în perioada 05.08.2011 – 12.12.2011, calculate la data de 30.06.2013 (fl. 17-48, 58 ds.).

Așadar, societatea reclamantă se prevalează de un caz de răspundere contractuală, reprezentat de neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate de partea cocontractantă. În atare situație, este suficient ca partea reclamantă să dovedească existența unui contract valabil încheiat și a caracterului cert al creanței sale, revenind pârâtei obligația de a dovedi îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate sau existența unor excepții de neexecutare a contractului încheiat ori chiar a unor cauze exoneratoare de răspundere.

Prin urmare, față de situația de fapt reținută, instanța, văzând și dispozițiilor art. 969 C.civ., în vigoare la data încheierii convenției, instanța va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată din oficiu și în consecință, va respinge acțiunea civilă cu privire la suma de 566,63 lei reprezentând c/val energie termică aferentă facturilor scadente anterior datei de 11.07.2011 și cu privire la suma de 1.102,01 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor scadente anterior datei de 11.07.2011, dreptul la acțiune fiind prescris.

Va admite, în parte, acțiunea civilă și în consecință, va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 28,86 lei cu titlu de c/val energie termică aferentă facturilor emise în perioada 30.06.2011 (scadentă 05.08.2011) – 31.10.2011 și suma de 7,46 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente facturilor scadente în perioada 05.08.2011 – 12.12.2011, calculate până la data de 30.06.2013.

Va respinge cererea reclamantei cu privire la penalitățile de întârziere calculate în continuare, până la achitarea integrală a prețului, creanța nefiind certă și exigibilă.

Va respinge cererea reclamantei referitoare la cheltuielile de judecată, nefiind făcută dovada acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu și în consecință:

Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. „C.E.T.” IAȘI S.A. în contradictoriu cu pârâtul L. D. cu privire la suma de 566,63 lei reprezentând c/val energie termică aferentă facturilor scadente anterior datei de 11.07.2011 și cu privire la suma de 1.102,01 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor scadente anterior datei de 11.07.2011, dreptul la acțiune fiind prescris.

Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. „C.E.T.” IAȘI S.A. cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr. 25, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_, cont bancar RO40 BRDE 240S V_ deschis la BRD IAȘI, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâtul L. D., CNP_, domiciliat în Iași, .. 30, .. C, . consecință:

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 28,86 lei cu titlu de c/val energie termică aferentă facturilor emise în perioada 30.06.2011 (scadentă 05.08.2011) – 31.10.2011 și suma de 7,46 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente facturilor scadente în perioada 05.08.2011 – 12.12.2011, calculate până la data de 30.06.2013.

Respinge cererile reclamantei referitoare la penalitățile ulterioare datei de 30.06.2013 și cu privire la cheltuielile de judecată, ca nefondate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cere se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2015.

Președinte,

A. D. C.

Grefier,

L. Irimița

Red/Teh.C.A.D

4ex-06.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1556/2015. Judecătoria IAŞI