Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5087/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5087/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 5087/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5087/2015

Ședința publică de la 14 Aprilie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. E. D.

Grefier: D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâții A. L. - E., A. E. - C., având ca obiect acțiune in răspundere contractuală.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 07.04.2015, ulterior pentru astăzi, 14.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanța la data de 19.09.2014 sub număr de dosar_/245/2014 reclamanta S.C. C. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâții A. L. - E., A. E. - C., a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care cei din urmă să fie obligati la plata sumei de 1712,72 lei reprezentând prețul energiei termice furnizate și penalități de întârziere în perioada ianuarie 2011- iunie 2014.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâtii a furnizat acestora energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră. Contractul a dat nașterea dreptului reclamantei de a factura cantitățile de utilități puse la dispoziție și obligației corelative a pârâtei de a plăti aceste debite. Pentru neachitarea sau achitarea cu întârziere a debitelor au fost calculate penalități de întârziere. Nici una dintre facturile fiscale emise nu a fost contestată. S-a încercat concilierea diferendului fără rezultat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1270, art.1516, art.1169 C.civ, coroborate cu dispozițiile Legii nr.325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, ordinul ANRSC 483/2008.

În baza art.77 din legea 85/2006 cererea reclamantei este scutită de la plata taxei de timbru.

S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului legal.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri (f.9 și urm. dosar: invitație conciliere directă, dovezi comunicare, convenție 4127/_, facturi fiscale, Sentința civilă 679/_, componență sold clienți).

În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea cererii reclamantei către pârâti.

Pârâtul A. E. C. a formulat întâmpinare (f.68 dosar ).

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat în esență faptul că înregistrarea datoriilor a fost cauzată de mai multe probleme de ordin financiar, pârâta nu a fost remunerată la timp la locul de muncă anterior, cheltuielile presupuse de creșterea minorului au fost mari, tatăl pârâtei a avut mai multe probleme de sănătate. Pârâta a solicitat eșalonarea plăților și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Ca răspuns la întâmpinare reclamanta a depus precizări învederând faptul că sumele au fost recunoscute de pârâți prin încheierea procesului verbal de conciliere directă din 28.10.2014 (f.71, 84 dosar).

S-au invederat dispozițiile art.969 și art.1073 Codul civil din 1865.

S-au anexat înscrisuri (f.87 -95 dosar: fișa de cont pentru operații diverse).

In cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat părților probe cu înscrisurile depuse de acestea la dosar.

Reclamanta a înaintat la dosar la solicitarea instanței de judecată un tabel de calcul pentru sumele solicitate prin acțiune (fila 104-113 dosar).

Din oficiu, față de dispozițiile art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil și dispozițiile art.6 alin. (4) din Legea nr.287/2009, art.18 din Decretul nr. 167/1958 a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Față de cererea reclamantei de judecare a cauzei în lipsă, instanța a reținut cauza in pronunțare asupra excepției și fondului.

Analizând actele și lucrările cauzei civile de față constată următoarele:

În fapt între părțile cauzei civile de față s-au încheiat convenția nr.4127/_ de facturare individuală a energiei termice și anexa pe durată nedeterminată (f. 12 dosar).

Obiectul convenției l-a constituit, potrivit clauzelor acesteia, facturarea cotei părți din consumul total de energie termică înregistrat de grupul de măsurare de la branșamentul comun al imobilului în care locuiesc pârâtii și reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumatorul individual privind furnizarea condițiile de consum și plata energiei termice furnizate (art. 2 alin.1 din contract).

Potrivit art.4 pct.1-2 din contract reclamanta, în calitate de furnizor, avea dreptul să factureze individual la tarifele în vigoare cantitățile furnizate de energie termică și să încaseze contravaloarea acestora precum și dreptul de a aplica penalitățille legale în cazul neachitării facturilor la termen de către consumator. Conform art.7 din convenția părților consumatorul individual, și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de furnizor.

În baza acestei convenții reclamanta a furnizat cantități de energie termică, a căror contravaloare a facturat-o astfel cum rezultă din facturile depuse la dosar fișa componență sold clienți.

Conform componenței de sold clienți (filele 21- 29 dosar) și tabelului de calcul depus de reclamantă la dosarul cauzei (filele 104.113 dosar) facturile ce au generat obligația de plată au fost emise în intervalul 19.01.2011 (scadentă la aceeași dată) – 30.04.2011 (scadentă la 03.06.2011).

În drept, instanța reține că sunt incidente situației de fapt anterior descrisă dispozițiile art.969(1), art.970(1), art.1068 și 1069 cod civil din 1864 dat fiind faptul că raporturile juridice contractuale s-au născut sub imperiul acestor dispozițiile legale și față de dispozițiile art.3 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului Civil aprobat prin legea nr. 287/2009.

De asemenea în privința excepției prescripției sunt incidente dispozițiile Decretului nr.167/1958 așa cum dispun dispozițiile art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil și dispozițiile art.6 alin. (4) din Legea nr.287/2009 (Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009 intrat în vigoare la 01.10.2011 ).

Potrivit art.1 al.2 coroborat cu art.3 și cu art.12 din Decretul 167/1958, cu privire penalitățile aferente sumelor achitate cu întârziere (penalitățile având caracter accesoriu față de debitul principal), dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii lor, prin prescripții separate ( așa cum se prescriu și sumele facturate cu titlu de debit principal) și cel mai târziu la data prescrierii dreptului la acțiune privind debitul principal.

Potrivit art.16 litera a) și art.17 din același act normativ cursul prescripției se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie iar după această întrerupere o nouă prescripție cu aceeași durată începe să curgă.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt din cauza de față instanța constată că cel mai târziu dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut pentru debitul ce face obiectul cererii la data de 03.06.2011.

De la această dată, cel mai târziu, a început să curgă termenul de 3 ani de prescripție pentru debitele principale și accesoriile acestora solicitate prin prezenta acțiune, termen care s-a împlinit la data de 03.06.2014.

Acțiunea de față a fost introdusă la data de 07.10.2014 așadar după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune iar procesul verbal de conciliere directă încheiat cu pârâta, depus în dovedire la dosarul cauzei de reclamantă s-a încheiat la data de 28.10.2014, așadar după împlinirea termenului de prescripție a dreptului său la acțiune, obligația pârâților devenind dintr-o obligația perfectă o obligație naturală, care, odată executată, nu este supusă repetițiunii.

Așadar recunoașterea debitului, producându-se după data împlinirii termenului de prescripție nu este de natură să întrerupă acest termen, întreruperea presupunând existența unui termen în curs.

Prescripția dreptului la acțiune este acea instituție de drept civil material care urmărește să elimine incertitudinea raporturilor juridice prin stimularea titularilor drepturilor civile de a și le exercita în mod diligent, într-un termen rezonabil, termen în care legea le conservă posibilitatea de a obține concursul forței de coerciție a statului pentru realizarea acestuia după care nu le mai recunoaște acest drept afară de cazul în care pasivitatea acestora de a acționa pentru valorificarea dreptului pretins este justificată obiectiv. Justificarea instituției prescripției rezidă așadar în necesitatea asigurării certitudinii raporturilor juridice, raporturi juridice care pot fi afectate iremediabil prin trecerea timpului. P. efectul său extinctiv ea se înfățisează totodată și ca o sancțiune pentru creditorul pasiv, nediligent cu dreptul său.

Dreptul de creanță nevalorificat in termen supraviețuiește însă fără protecția legii, obligația debitorului devenind imperfectă, putând fi executată de cel din urmă de bună voie și, în caz de executare, nefiind supusă repetițiunii.

Pentru totalitatea motivelor expuse ca efect al admiterii excepției acțiunea in pretenții va respinsă în tot.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C. IASI S.A. cu sediul în Iași, ., județ Iași, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL cu sediul în mun. Iași . în contradictoriu cu pârâții A. L. E. și A. E. C. ambii având domiciliul în mun Iași, . . ., pentru intervenirea prescripției dreptului material la acțiune.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 14.04.2015.

Președinte,

C. E. D.

Grefier,

D. V.

Red/teh/ced

27.06.2015,4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5087/2015. Judecătoria IAŞI