Pretenţii. Sentința nr. 5168/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5168/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 5168/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
Cod operator: 3171 ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 5168/2015
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . contradictoriu cu pârât ., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 01.04.2015, ulterior pentru astăzi 08.04.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Iași la data de 08.08.2014 reclamantul S.C. S. S.A. a chemat în judecată pârâtul ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata debitului în valoare de 272, 85 lei cu titlu de preț și a sumei de 41, 21 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr._/06.05.2011, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 272, 85 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 09.2012 – 04.2013.
De asemenea, reclamanta arată că, în temeiul art. 8.3 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 41, 21 lei. Totodată, reclamantul arată că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 Cod civil, solicitându-se totodată judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri.
Instanța a efectuat din oficiu verificări privind sediul actual al pârâtului.
Întrucât procedura de citare cu pârâtul la ultimul sediu cunoscut a fost restituită cu mențiunea „destinatar mutat” și motivat de faptul că nu a fost posibilă identificarea sediului actual și efectiv al pârâtului, instanța a încuviințat citarea prin publicitate a acestuia și desemnarea corespunzătoare a unui curator special.
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin curatorul special desemnat în cauză.
Întâmpinarea a fost comunicată reclamantului, care a formulat răspuns la întâmpinare.
În urma verficiărilor efectuate, instanța a constatat că societatea pârâtă a intrat în procedura de lichidare judiciară, fiind desemnat lichidator C. P..
Prin încheierea din 28.01.2015 instanța a constatat încetată calitatea de curator special a doamnei avocat H. A. R., motivat de faptul că în perioada lichidării reprezentantul legal al societății pârâte este lichidatorul judiciar. Prin aceeași încheiere instanța a dispus citarea pârâtului prin lichidator judiciar.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamantul S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr._/06.05.2011, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtului prin depunerea la dosarul cauzei a contractului de prestări servicii salubritate nr._/06.05.2011, precum și a facturilor emise în baza acestui contract în intervalul 09.2012 – 04.2013.
În temeiul contractului de prestări servicii salubritate nr._/06.05.2011, pârâtul s-a obligat, conform art. 6.2 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.
De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 8.3 din contract).
Pârâtul avea posibilitatea contestării facturilor emise de reclamantă în termen de 10 zile de la primire, în caz contrar factura considerându-se acceptată (art. 5 pct. 5 din contract).
În cauză pârâtul nu a contestat facturile emise în termenul prevăzut în contract, astfel încât facturile au fost acceptate tacit la plată de către acesta.
Facturile au fost comunicate pârâtului la sediul acestuia, sediu pe care chiar pârâtul l-a indicat în cuprinsul contractului de prestări servicii. Astfel, pârâtul a solicitat ca serviciile să fie prestate la adresa din Iași, Bld. C. I, nr. 48, spațiul 18.
De asemenea, din contract, rezultă că părțile au stabilit ca plata serviciilor să se efectueze în numerar, la casieria societății, astfel cum rezultă din prevederile art. 6 lit. c) din contract.
Conform art. 6 pct. 9 din contract, neprimirea facturii nu exonerează beneficiarul de la plata serviciului prestat, acesta fiind obligat să contacteze prestatorul.
Din coroborarea dispozițiilor contractuale mai sus-menționate rezultă că pârâtul nu se poate apăra invocând faptul că nu a recepționat facturile, obligația sa de plată izvorând din contractul încheiat cu prestatorul de servicii, astfel încât, în situația în care nu primea facturi, beneficiarul era obligat să contacteze societatea reclamantă pentru a afla care sunt olbigațiile de plată scadente și neachitate.
Nu rezultă din cuprinsul contractului încheiat între părți că singura modalitate de plată a prețului era cea în care reprezentantul reclamantului se deplasa la sediul pârâtului, urmând ca acesta din urmă să efectueze plata direct angajtatului . contră, astfel cum rezultă din art. 6 lit. c) din contract, plata urma să se efectueze la casieria societății reclamante.
În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, instanța reține caracterul neîntemeiat al acesteia. Astfel, simpla împrejurare că la ONRC a fost înregistrat un sediu cu o valabilitate limitată nu înseamnă că societatea pârâtă nu a mai desfășurat activitate la adresa respectivă sau că, în fapt, nu a mai avut sediul la acea adresă.
Mențiunile din Registrul comerțului au rolul de a asigura opozabilitatea față de terți a unor informații esențiale privind activitatea societăților comerciale, astfel încât societățile sunt obligate să solicite înscrierea mențiunilor corespunzătoare ori de câte ori intervine o modificare supusă înregistrării și care interesează terții.
Societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația actualizării informațiilor privind sediul social, însă aceasta nu înseamnă că s-ar putea prevala de propria culpă pentru a obține exonerarea de la plata obligațiilor contractuale. Mai mult, faptul că nu solicitat înscrierea în Registrul comerțului a punctului de lucru indicat în contractul încheiat cu reclamantul, nu poate exonera pârâtul de la obligația achitării prețului serviciilor prestate de prestator.
De asemenea, nu există nici o dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte că societatea pârâtă a anunțat reclamantul cu privire la modificarea sediului sau a punctului de lucru de unde a solicitat ridicarea și transportarea deșeurilor menajere, astfel încât . prestat în continuare servicii specifice la adresa indicată în contract.
Specificul serviciilor de salubritate nu permite identificare deșeurilor produse de fiecare client în parte, de cele mai multe ori deșeurile fiind ridicate de la puncte de colectare comune unde mai mulți clienți depozitează deșeuri în vederea ridicării lor.
A pretinde reclamantului, în lipsa oricărei notificări a pârâtului, să cunoască faptul că acesta din urmă nu mai desfășoară activitate la adresa indicată în contract, ar însemna să impunem prestatorului de servicii o sarcină imposibil de efectuat, prin raporatare la numărul clienților și la specificul serviciilor prestate.
Instanța apreciază că pârâtul nu a acționat cu bună-credință în raporturile sale cu reclamantul-creditor și nu și-a îndeplinit obligațiile legale privitoare la asigurarea opozabilității față de terți a informațiilor legate de sediul actual sau de puntele de lucru deschise, motiv pentru care nu se poate prevala de propria culpă împotriva prestatorului de servicii, care, cu bună-credință, a prestat în continuare serviciile la care s-a obligat prin contract la adresa indicată în convenția părților.
În raport de toate argumentele reținute mai sus, instanța conchide că reclamantul a dovedit faptul că și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale, astfel încât în sarcina pârâtului a luat naștere o obligație corelativă de achitare a prețului serviiilor prestate.
Pârâtul, legal citat, nu a făcut dovada stingerii obligațiilor pe care le are față de reclamant.
Potrivit principiului menționat mai sus, cât timp pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației corelative de plată a prețului, se prezumă neexecutarea acesteia și prin urmare pretențiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care instanța urmează să le admită și să admită în consecință acțiunea.
De asemenea, din convenția părților reiese acordul acestora în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor (art. 8 pct. 4 din contract), acord valabil, în condițiile art.1066 și urm. C. civ., ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare sau executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte. Această sumă reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării la termen a obligației pârâtului de a plăti anumite sume de bani, prejudiciu pe care însăși legiuitorul civil l-a catalogat ca intrinsec acestui tip de obligații (art.1088 alin.2 C.civ.), și care apare cu atât mai justificat în cazul raporturilor comerciale, prin prisma principiului interdependenței acestora. Reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile la termenele stipulate în facturi, văzând și dispozițiile art. 1082 C.civ., instanța constată întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la suma de 41, 21 lei, sumă în mod corect calculată de către reclamantă, astfel cum a rezultat din verificarea tabelului de calcul al penalităților (fila 8), motiv pentru care va obliga pârâtul să achite reclamantei această sumă cu titlu de penalități întârziere.
În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite cererea reclamantului.
În ceea ce privește solicitarea curatorului special de suplimentare a onorariului provizoriu, instanța, în raport de activitatea desfășurată de acesta, va admite cererea și va stabili un onorariu definitiv în cuantum de 200 lei.
Având în vedere faptul că reclamantul a achitat un onorariu provizoriu de 100 lei, aceste va fi obligat să achite curatorului special diferența de onorariu de 100 lei.
Întrucât pârâtul a pierdut litigiul, în temeiul art. 453 C. proc. civ., acesta va fi obligat să achite reclamantului cheltuielile de judecată pe care acesta le-a efectuat cu acest litigiu. Astfel, pârâtul va fi obligat să achite reclamantului suma de 226 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și onorariul curatorului special.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul ..U.I RO_, cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâtul ., C.U.I_, cu sediul în Iași, .. 48, spațiul 19, societate în lichidare, prin lichidator C. P., cu sediul în Iași, ., nr. 8, cam. 2, ., scara C,..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 272, 85 lei cu titlu de preț și suma de 41, 21 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Admite cererea curatorului special privind majorarea onorariului provizoriu și stabilește un onorariu definitiv pentru curatorul special desemnat în cauză în cuantum de 200 lei.
Constată că reclamantul a achitat onorariul provizoriu de 100 lei.
Obligă reclamantul să achite curatorului special H. R. A. diferența de onorariu de 100 lei.
Admite cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 226 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu curator special.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored.G.T./4ex./04.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5123/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5072/2015.... → |
|---|
