Pretenţii. Sentința nr. 5074/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5074/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 5074/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 14 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5074/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. ., în contradictoriu cu pârâtul I. S., având ca obiect ,,pretenții’’ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra pe excepția autorității de lucru judecat pentru debitul și penalitățile aferente lunilor iunie – august 2011 și pe fondul pretențiilor au avut loc în ședință publică din data de 30.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 14.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /27.03.2014 reclamanta Asociația de P. . - Iași a chemat în judecată pârâtul I. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 3165,03 lei, cu titlu de c/v cheltuieli de întreținere restante pentru perioada iunie 2011-februarie 2014, precum și a sumei de 4041,53 lei, ce reprezintă penalizări de întârziere aferente debitului menționat. Totodată, a solicitat reclamanta obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că paratul datorează sumele pretinse întrucat, în mod voit nu și-a respectat obligația de achitare a acestora, deși a beneficiat lunar de serviciile furnizorilor de utilități și a fost somat să o facă, astfel că nici asociația nu-și poate plăti la timp facturile la furnizori fiind pasibilă de aplicarea unor penalități pentru întarziere.

Conform susținerilor asociației procentul de penalitate ce a fost aplicat este de 0,2% respectiv de 0,1% pentru fiecare zi de întarziere iar stabilirea acestuia s-a făcut conform dispozițiilor legale, Hotararii Adunării Generale a locatarilor și Statutului asociației.

În drept au fost invocate disp. art.192 și m193 NCPC, art. 1270, art.1272, art.1516 NCC, art.49-50 din Legea nr.230/2007 coroborat cu disp. ar. 17 lit.i, art. 18 alin.3 și art. 25 alin.1 din NM aprobate prin HG nr.1588/2007, art. 451 NCPC.

La cerere a anexat reclamanta înscrisuri în copie, certificate" conform cu originalul" (f.7-75).

În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor cererii reclamanta a depus precizări înregistrate sub nr._/18.04.2014 (f.78) iar la 07.11.2014, sub același număr, a indicat numele corect al paratului și anume I. S., solicitand îndreptarea citativului(f.86).

La termenul din 10.11.2014 paratul, prezent în fața instanței, a depus un memoriu la care a anexat înscrisuri (f.87-153).

Pentru termenul din 30.03.2015 instanța a dispus citarea părților cu mențiunea punerii în discuție a excepției autorității lucrului judecat, invocată din oficiu, iar cu privire la aceasta reclamanta a depus precizări cu caracter modificator al cuantumului pretențiilor și înscrisuri.

Referindu-se cu precădere la excepția autorității lucrului judecat instanța o consideră întemeiată raportat la înscrisurile dosarului, din următoarele considerente:

Conform disp. art. 430 NCPC:" (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată."

În speță rezultă din Sentința civilă nr. 2213/01.02.2012 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, faptul că, în dosarul nr._/245/2011 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. .-5 împotriva paratului I. S. și obligat acesta la plata sumei de 1526,04 lei, din care suma de 1064,84 lei reprezintă debit neachitat la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada mai 2010- august 2011, iar suma de 461,2 lei reprezintă c/v penalități de întarziere aferente perioadei august 2010-august 2011.

Întrucat într-o judecată anterioară instanța s-a pronunțat în parte cu privire la pretenții similare, constand în contravalorea cheltuielilor de întreținere restante și a penalităților aferente datorate de parat pană la luna august 2011 inclusiv, o nouă judecată nu este posibilă, astfel că excepția va fi admisă.

Pe de altă parte, analizând și coroborând materialul probator administrat, instanța reține:

În baza prev.art. 46 din Legea nr.230/2007 “ T. proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari.”, iar potrivit art.50 din Legea nr.230/2007 prin care a fost abrogată Anexa 2 la Legea nr.114/1996, reclamanta are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar în cazul neplății acestor cheltuieli, timp de mai mult de 90 de zile de la scadență.

Totodată, sunt incidente disp. art. 25 din H.G. nr. 1588/2007 ce arată că „după o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întarziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de adunarea generală a asociației de proprietari în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 ce prevede că, „ Penalizările pentru întârzierea plății cotelor de intreținere, hotărâte potrivit legii de adunarea generală a proprietarilor, nu vor fi mai mari de 0,2 la sută pentru fiecare zi de intârziere și se vor aplica pentru fiecare cotă de intreținere lunară numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată…”

În speță, din listele de plată ale perioadei septembrie 2011- februarie 2014 și fișa debitului, aflate la dosar (f.24) reiese faptul că I. S. figurează cu un debit restant la cheltuielile de întreținere în cuantum de 2517,76 lei iar pentru întarzierea la plată au fost aplicate penalități de întarziere, ce însumează 1336,09 lei, fiind calculate inclusiv pentru întreținerea restantă din luna noiembrie 2013 conform tabelului anexat, cu mențiunea că procentul aplicat, de 0,2% pe zi respectiv de 0,1% pe zi a fost stabilit prin Hotărari ale Adunării generale din 24.04.2011 respectiv 19.04.2013.

În baza considerentelor expuse instanța va admite în parte acțiunea reclamantei și va obliga paratul la plata către aceasta a sumei de 2517,76 lei, cu titlu de sume restante la plata cheltuielilor de întreținere în perioada septembrie 2011-februarie 2014, precum și a penalităților aferente acestui debit, în sumă de 1336,09 lei, cu respingerea în mod implicit a pretențiilor reclamantei pentru debitul restant la cheltuieli de întreținere din perioada iunie-august 2011 ca urmare a existenței autorității lucrului judecat, precum și a penalităților aferente în cuantum de 1746,13 lei, pe de o parte ca urmare a existenței autorității lucrului judecat iar pe de altă parte a faptului că diferența reprezintă cuantum al acestora aferent unor debite restante la 31.05.2011, potrivit calculului asociației.

Având în vedere disp. art. 453 alin.1 NCPC instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100,00 lei, reprezentând c/v parțială onorariu consilier juridic, pntru redactarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității lucrului judecat.

Admite în parte cererea modificată, formulată de reclamanta Asociația de P. ., cu sediul în Iași, ..A.I.parter, jud. Iași, VÂND C.F._ în contradictoriu cu pârâtul I. S., posesor act identitate MX nr._ cu domiciliul în Iași, . I.A.I., nr.35, ., jud. Iași.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2517,76 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei septembrie 2011-februarie 2014 precum și penalități de întârziere aferente în sumă de 1336,09 lei.

Respinge cererea reclamantei în privința c/v cotelor de întreținere restante din perioada iunie – august 2011 precum și a penalităților aferente, pentru autoritate de lucru judecat, precum și în privința sumei de 1746,13 lei cu titlu de penalități.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100,00 lei, reprezentând c/v parțială onorariu redactare cerere, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iași (se depune la Judecătoria Iași).

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.

Pt. Președinte aflat în CO semnează Pt. grefier aflat în CO semnează

Vicepreședintele Secției civile, Grefier Șef al Secției civile,

I.R. L.P.

Red pr. CC

4 ex./29.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5074/2015. Judecătoria IAŞI