Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6650/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6650/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6650/2015

Dosar nr._

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6650/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL și pe pârât ASOCIAȚIA DE L. N. CUG PT9 PENTRU ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că părțile nu au depus răspuns la excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de către instanța de judecată.

Instanța de judecată rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.09.2013 sub nr._, reclamanta S.C. C. Iași S.A a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta Asociația de locatari N. CUG – PT9, pentru ., să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13.347,49 lei din care 1.069,61 lei reprezentând contravaloare energie termică furnizată și facturată în perioada aprilie 2011 – octombrie 2011 și 12.277,88 lei, reprezentând penalități de întârziere în perioada octombrie 2010 – mai 2013, urmând să curgă până la achitarea integrală a prețului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1516 alin. 1, art. 1169, art. 1073, art. 1530 din Codul civil, coroborate cu dispozițiile Legii 325/2006, Ordinul A.N.R.S.C. nr. 483/2008 și alte dispoziții cu incidență în această materie.

Prin încheierea de ședință din data de 18.09.2014, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, în sensul achitării onorariului provizoriu de expert în cuantum de 500 lei pentru efectuarea expertizei contabile, astfel cum s-a stabilit și s-a pus în vedere prin adresă.

Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 420 din noul Cod de procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 18.09.2014 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 242 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă.

De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, din vina părților.

Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 417 și art. 418 din noul Cod de procedură civilă, față de prevederile art. 416 din noul Cod de procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de șase luni, precum și prevederile art. 420 din noul Cod de procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C. Iași S.A., J_, CUI_, cu sediul administratorului judiciar în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Asociația de locatari N. CUG – PT9, pentru ., cod client_, cu sediul în Iași, ., ., jud. Iași.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.

Președinte, Grefier,

M.G.T.M.P.

Red./Tehnored. M.G.T.

4 ex. /22.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6650/2015. Judecătoria IAŞI