Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4607/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4607/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 4607/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4607/2015

Ședința publică de la 02 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. G.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015, susținerile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, când, pentru a se acorda posibilitatea de a se depune la dosar note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 26.03.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.09.2014 sub nr._ reclamanta P. M. a solicitat in contradictoriu cu parații Cracana V. si Cracana M. rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere si drept de abitație autentificat sub nr. 1838/02.05.1997 de BNP S. Frost, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca a încheiat cu parații un contract de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere si drept de abitație pentru apartamentul situat in Iași, .. 60, . prevăzut in contract fiind de 50.000.000 lei din care parații trebuiau sa ii plătească suma de 30.000.000 lei ROL înainte de data autentificării contractului – suma de bani pe care nu i-au achitat-o nici pana in prezent, urmând ca pentru restul de 20.000.000 lei ROL parații sa ii presteze întreținere pe tot restul vieții ce consta in locuința, alimente, îmbrăcăminte, încălzire, medicamente, asistenta medicala in caz de boala, iar la deces sa o înmormânteze suportând toate cheltuielile respectând tradiția locala ocazionata de acest eveniment.

Susține reclamanta ca parații nu si-au respectat obligația de a-i asigura întreținere in mod culpabil.

Astfel, obligația de a-i asigura alimente care presupune asigurarea unei meniu de mâncare gătit zilnic având caloriile necesare vârstei înaintate nu si-au îndeplinit-o in totalitate. Asigurarea periodica a transportului de alimente de la magazin la domiciliu si însoțirea sa de către parați la cumpărături fără ca aceștia sa plătească alimentele pe care ea le cumpăra nu poate fi reținuta ca o executare a acestei obligații contractuale.

Pentru pregătirea mâncării a fost nevoita sa plătească o femeie care vine zilnic la domiciliu si ii pregătește mâncare calda.

In ce privește obligația de a-i asigura îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, acesta obligație nu a fost executata niciodată.

Obligația de a-i asigura încălzirea apartamentului prin montarea de către parați a unei centrale termice de apartament fără ca parații sa contribuie la plata cheltuielilor privind consumul de gaz metan si a curentului electric nu poate fi reținuta ca o executare integrala a acestei obligații contractuale.

Parații nu si-au îndeplinit nici obligația de a-i asigura medicamentele necesare ameliorării stării de sănătate, aceștia bazându-se pe faptul ca fiind de profesie medic se descurca si singura.

Nici obligația de a-i asigura asistenta medicala in caz de boala nu a fost îndeplinita, reclamanta fiind obligata sa apeleze la diverse persoane care au ajutat-o contra cost sa ajungă la diferite unități medicale de stat sau particulare pentru a-si păstra o stare de sănătate care sa ii permită sa se deplaseze prin locuința.

Obligația de întreținere presupune si asigurarea de către debitorul obligației a folosinței unei locuințe corespunzătoare, obligație neîndeplinita de către parați. Astfel, in primăvara anului 2011 a solicitat paraților sa contribuie la executarea unor lucrări de reparații la imobil si montarea unor geamuri termopan, pentru a-si asigura condițiile necesare pe timp de iarna, aceștia refuzând sa contribuie la aceste cheltuieli cu motivarea ca nu au posibilități financiare.

In aceste condiții a suportat costurile acestor lucrări ce s-au ridicat la suma de 40.000 lei, fiind nevoita sa ii acționeze in justiție pentru a recupera acesta suma, acțiunea fiindu-i insa respinsa.

Parații au refuzat sa contribuie si la plata cheltuielilor legate de reabilitarea termica a blocului, in anul 2013 deși i-a notificat in scris punându-le in vedere ca aceasta obligație cade in sarcina proprietarilor conform art. 16 alin. 1 din legea nr. 230/2007.

Susține reclamanta ca decizia executării lucrărilor de reabilitare termica a aparținut asociației de proprietari .

Invoca reclamanta dispozițiile art. 977 cod civil si arata ca deși in contract părțile poarta denumirea de vânzător si cumpărător, întrucât prețul prevăzut in acest act nu a fost achitat niciodată intenția reala a părților a fost aceea de a încheia un contract de întreținere si nu unul de vânzare cumpărare. Întrucât suma de 30.000.000 lei nu a fost achitata niciodată, raportat la obligația de întreținere in suma de 20.000.000 lei ROL si dreptul de abitație rezervat de vânzătoare, este evident ca obligația principala avuta in vedere de parți la momentul încheierii contractului a fost aceea de întreținere.

Prin urmare actul juridic încheiat intre parți a fost un contract de întreținere, contract sinalagmatic, astfel ca pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilita beneficiarul întreținerii poate cere rezoluțiunea contractului conform art. 1020 Cod civil.

In cauza conduita culpabila a paraților este evidenta având in vedere starea de divergenta intervenita intre parți ca urmare a neexecutării obligațiilor de către parați de a-i asigura cele necesare traiului, respectiv alimente, îmbrăcăminte, încălzire, medicamente, asistenta medicala, refuzul de a suporta valoarea cheltuielilor privind executarea lucrărilor de reparații interioare si exterioare a apartamentului având in vedere si vârsta sa înaintata si starea precara de sănătate.

In consecința reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 1020 Cod civil.

In dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul paraților si proba cu martorii B. I. si P. G..

Parații au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare parații au arătat ca inca de la momentul încheierii convenției dintre parți si-au îndeplinit cu rigurozitate obligațiile privind furnizarea de hrana, medicamente, asistenta medicala, transport străduindu-se sa ii ofere reclamantei afecțiune si grija familiala. Susțin parații ca au efectuat in acesta perioada cheltuieli cu mult excedentare obligației asumate prin contract de 20.000.000 lei ROL.

Astfel, au achiziționat doua centrale cu instalațiile aferente au efectuat lucrări de reparație acoperiș si întreținere apartament – reparații, chituit, vopsit, reparat uși, ferestre – au achiziționat o mașina de spălat, au efectuat multiple calatorii cu mașina personala transportând-o pe reclamanta la spital, la mănăstire, la plimbare, au furnizat alimente gătite zilnic timp de 17 ani.

In ce privește suportarea de către reclamanta a unor cheltuieli de 40.000 lei acest litigiu a fost tranșat de Judecătoria Iași care a respins acțiunea reclamantei întemeiata pe îmbogățirea fata justa cauza promovata in dosarul nr._/245/2011.

Întrucât si-au îndeplinit obligațiile asumate de a asigura întreținerea reclamantei, chiar depășind obligațiile asumate prin contract parații solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedura civila.

În dovedire parații au solicitat administrarea probei cu înscrisuri si a probei cu martorul I. T..

In cauza a fost încuviințata pentru reclamanta proba cu înscrisuri, interogatoriul paraților si proba cu martora P. G. iar pentru parați proba cu martorul I. T..

Martorii P. G. si I. T. au fost audiați la termenul de judecata din data de 12.03.2015

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine ca acțiunea formulata este nefondata pentru următoarele motive:

La data de 02.05.1997 intre reclamanta P. M. in calitate de vânzătoare si parații Cracana V. si Cracana M. in calitate de cumpărători a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. 1838/02.05.1997 la BNP S. Frost prin care reclamanta a vândut paraților apartamentul situat in Iași, .. 60, ., ..

Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 50.000.000 lei ROL in contract fiind stipulata clauza in sensul ca anterior autentificării contractului vânzătoarea a primit de la cumpărători suma de 30.000.000 lei iar suma de 20.000.000 lei reprezintă întreținerea vânzătoarei pe tot timpul vieții, întreținere ce va consta in locuința, alimente, îmbrăcăminte, încălzire, medicamente, asistenta medicala in caz de boala, iar in caz de deces obligația de înmormântare, cumpărătorii urmând a suporta toate cheltuielile cu respectarea tradițiilor locale ocazionate de acest eveniment.

Prin contract reclamanta si-a rezervat dreptul de abitație pana la sfârșitul vieții asupra întregului apartament.

În drept vor fi avute în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2010 privind Codul civil actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii sau producerii lor.

D. fiind că prezentul contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere a fost încheiat la data de 02.05.1997, înainte de . Noul Cod civil, vor fi avute în vedere dispozițiile Codului civil de la 1864, aceasta fiind legea sub imperiul căreia a fost încheiată convenția în discuție.

În ceea ce privește calificarea juridică a contractului în discuție, instanța are în vedere faptul că părțile au încheiat un contract intitulat “contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere”. Pentru a stabili care este calificarea juridică corectă a convenției încheiate, contract de vânzare-cumpărare sau contract de întreținere, instanța va avea în vedere care este scopul avut în vedere de părți la momentul încheierii contractului. D. fiind că părțile au prevăzut în sarcina pârâtilor atât obligația de plată a unui preț, cât și obligația de întreținere a reclamantei trebuie stabilită care este obligația principală. Aceasta intrucat in situatia in care suma de bani plătită de dobânditorul bunului reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului, contractul este de întreținere, în caz contrar va fi o convenție de vânzare cumpărare.

Calificarea juridică a contractului prezintă importanță sub aspectul normelor juridice aplicabile, ale efectelor neexecutării culpabile a obligației de întreținere, respectiv plată a prețului și ale efectelor rezoluțiunii.

In prezenta cauza instant retine ca prin chiar contractual încheiat intre parți a fost prevăzut prețul vânzării ca fiind acela de 50.000.000 lei ROL. In contractul încheiat s-a stipulat ca din suma anterior menționata parații ar fi achitat la un moment anterior autentificării contractului suma de 30.000.000 lei ROL. Pentru diferența de 20.000.000 lei ROL a fost stabilita in sarcina paraților obligația de a asigura întreținerea reclamantei obligație detaliata in contract, constând in asigurarea de locuință, alimente, îmbrăcăminte, încălzire, medicamente, asistenta medicala in caz de boala, iar in caz de deces obligația de înmormântare.

Este adevărat ca in același contract este stipulata si clauza conform căreia vânzătoarea si-a rezervat dreptul de abitație pana la sfârșitul vieții pentru întreg apartamentul înstrăinat

Acesta împrejurare nu trage insa calificarea contractului încheiat intre parți ca fiind unul de întreținere si nu de vânzare cumpărare așa cum a fost denumit la momentul încheierii sale.

Contrar susținerilor reclamantei din cererea de chemare in judecata, din analiza clauzelor contractului este evident ca intenția parților a fost aceea de a încheia un contract de vânzare cumpărare si nu unul de întreținere. Sub acest aspect instanța a avut in vedere împrejurarea ca parților au evaluat bunul înstrăinat la suma de 50.000.000 lei ROL stabilind in mod expres ca din acesta suma 30.000.000 lei ROL a fost achitata de către parați anterior încheierii contractului iar in ce privește întreținerea datorata de parați aceasta a fost evaluata la suma de 20.000.000 lei ROL. Faptul ca vânzătoarea si-a rezervat dreptul de abitație viagera asupra imobilului înstrăinat conform clauzei incluse in contract nu reprezintă decât o concretizare a uneia dintre obligațiile asumate de către parați, aceea ca in cadrul întreținerii la care s-au obligat sa asigure locuința reclamantei pe tot restul vieții sale.

Întrucât suma de bani plătită de parați la momentul încheierii contractului reprezintă mai mult de jumătate din valoarea bunului contractul încheiat intre parți este in mod evident unul de vânzare cumpărare si nu de întreținere cum a susținut reclamanta prin cererea de chemare in judecata formulata.

Prin cererea formulat reclamanta a susținut ca parații nu au achitat niciodată suma de 30.000.000 lei ROL așa cum s-a menționat in contract.

Instanța retine ca acesta mențiune, referitoare la plata sumei menționate anterior autentificării contractului de către notarul public, face dovada pana la proba contrara – nefiind vorba despre o constatare personala a persoanei care a autentificat contractul care sa facă dovada pana la înscrierea in fals.

Din interpretarea art.1021 Cod civil din 1864 reiese că pentru a se dispune desființarea unui contract prin rezoluțiune sau reziliere, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții: una din părți să nu-și fi îndeplinit obligațiile ce-i revin, asumate printr-un contract sinalagmatic, neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația și debitorul obligației să fi fost pus în întârziere în condițiile legii. Deși nu se prevede expres condiția vinovăției, aceasta rezultă din dispozițiile art. 1082, 1083 și 1085 Cod civil din 1864 referitoarea la acordarea de daune interese pentru neexecutarea unei obligații asumate prin convenție de debitor, deoarece și art. 1021 Cod civil din 1864 prevede că odată cu solicitarea desființării convenției, se pot cere și daune interese. Prin prisma elementului de vinovăție, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract se dispune atunci când nu se face dovada existenței unei cauze străine care nu-i poate fi imputată debitorului și că, potrivit art. 1169 Cod civil din 1864, sarcina probei unei asemenea cauze îi revine debitorului obligației astfel neexecutate.

Or in cauza reclamanta nu a administrat nicio proba din care sa rezulte ca . ar fi achitat suma menționata in mod expres in contractul încheiat.

F. de aceste considerente instanța va respinge ce nefondata acțiunea formulata de reclamanta.

În consecința având in vedere si dispozițiile art. 453 Cod procedura civila instanța va respinge si cererea reclamantei de obligare a paraților la plata cheltuielilor de judecata.

In ce privește cererea paraților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata instanța va respinge aceasta solicitare întrucât dovada cheltuielilor de judecata constând in onorariu de avocat nu a fost depusa pana la închiderea dezbaterilor, ci ulterior, odată cu depunerea concluziilor scrise la dosar.

Or potrivit dispozițiilor art. 452 Cod procedura civila: Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondata acțiunea formulata de reclamanta P. M., CNP_, domiciliata in Iași, .. 60, ., ., jud. Iași si având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet avocat C. V. din Iași, .. 2, ., . cu parații Crăcana V., CNP_ si Crăcana M., CNP_, ambii domiciliați in Iași, stradela G. V., nr. 22, jud. Iași. si având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet avocat C. R. din Iași, .. 3, ., jud. Iași.

Respinge cererea reclamantei de obligare a paraților la plata cheltuielilor de judecata.

Respinge cererea paraților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțata in ședința publica, azi, 02.04.2015.

Președinte, Grefier,

G.E. P.M.

RED./TEHNORED. G.E.

8 EX./04.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4607/2015. Judecătoria IAŞI