Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5381/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5381/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 5381/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 5381/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier D.-G. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. „C.E.T. IAȘI” SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. și pe pârâtul C. M., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că pricina se află la primul termen de judecată. La data de 30 martie 2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări.
Față de exigențele art. 131 din Codul de procedură civilă, verificându-se competența de soluționare a cauzei, constată că este competentă material, raportat la dispozițiile art. 94 lit. j codul de procedură civilă și teritorial, față de prevederile art. 107 din Codul de procedură civilă, în soluționarea prezentei cauze.
Instanța reține faptul că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă în ceea ce privește estimarea duratei necesare soluționării procesului.
Instanța notează faptul că din oficiu s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, părțile fiind citate cu mențiunea de a formula concluzii asupra acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 224, raportat la art. 248 din Codul de procedură civilă. Constată că reclamanta a formulat concluzii de respingere a excepției invocate. Pârâta nu a înțeles să formulez precizări în acest sens.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta S.C. C. Iași S.A. ,prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul C. M. la plata sumei de 384,92 lei, cu titlu de c/v energie termică furnizată și neachită pentru perioada 12._, și suma de 268,96 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere pentru perioada iunie 2010-octombrie 2014.
În motivare, a arătat următoarele:
Societatea reclamantă furnizat pârâtului energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, în baza relațiilor contractuale, contractul dând naștere la dreptul de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate.
Pentru neachitarea la termen a facturilor (necontestate de pârât), au fost calculate și penalități de întârziere, conform contractului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1270, 1516 alin.1, 1169, Lg. 325/2006 și Ordinul ANRSC 483/2008.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri, anexând mai multe acte cererii: notificare, referat de neprezentare la conciliere, contractul de furnizare nr. 1399/07.12.2007, situația debitului defalcat, sentința civilă nr.697/17.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția F., facturi de penalități.
Din oficiu, instanța de judecată a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele pretinse anterior datei de 28.01.2012, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 28.01.2015.
Prin precizările înregistrate la 30.03.2015, reclamanta a arătat că excepția prescripției este neîntemeiată, deoarece prescripția a fost întreruptă prin plăți.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
Instanța, la ultimul termen, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, punând în discuție excepția prescripției parțiale.
În baza art. 224 C. proc. civ. instanța de judecată a pus excepția prescripției în discuția contradictorie a părților și în baza art. 248 C. proc. civ. a procedat la soluționarea acesteia.
Art.1 din Decretul 167/1958, aplicabil în speță dat fiind momentul desfășurării raporturilor dintre părți, chiar dacă a fost abrogat între timp, prevede că „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. A.. 2 prevede că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”
Potrivit art. 3 alin.1, termenul prescripției este de 3 ani, iar prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, conform art. 7.
După cum rezultă din cerere și din graficul de la filele 13-28 dosar, reclamanta a pretins contravaloarea energiei termice pentru perioada 12._, respectiv a penalităților aferente facturilor pentru perioada 02._.
Analizând calculul sumelor pretinse cu titlu de c/v energie termică, se observă că facturile la care s-au calculat penalități au scadența între 02._, deci cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acțiunii.
În pofida afirmațiilor reclamantei, nu se poate invoca o eventuală recunoaștere prin plată a datoriei, în temeiul art.16 lit. a din Decret, de vreme ce nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că pârâtul a plătit separat diverse facturi și, cu atât mai puțin, că prin astfel de plăți a și recunoscut dreptul reclamantei de a percepe penalități. Astfel, simpla prezentare a unor documente contabile care nu au decât valoarea unor calcule nu relevă altceva decât modalitatea în care reclamanta a înțeles să facă imputația plăților efectuate de pârât de-a lungul timpului. Dacă această imputație ar fi fost trecută în chitanțele eliberate pârâtului (sau în dovada aferentă oricărei alte modalități de plată folosite), atunci ar fi putut fi luată în discuție întreruperea prescripției în raport de penalitățile datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor identificate în chitanțe.
În consecință, se reține cu titlu general că, la momentul stingerii dreptului de a pretinde plata facturii, s-a stins și dreptul de a pretinde penalități, chiar dacă factura respectivă a fost între timp considerată achitată de reclamantă, ca urmare a modalității de imputare contabilă a plăților.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge ca atare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la sumei pretinse cu titlu de c/v energie termică și penalități de întârziere, datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor scadente anterior datei de 28.01.2012.
În condițiile în care reclamanta pretinde și penalități aferente aceluiași debit pentru o perioadă ulterioară datei de 28.01.2012, respectiv până în octombrie 2014, însă având în vedere, așa cum s-a arătat mai sus, că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, instanța de judecată urmează a respinge cererea acesteia pentru diferența de sumă pretinsă cu același titlu, pentru considerentele mai sus reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. C. Iași S.A., prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâtul C. M., domiciliat în Iași, ., ., ., ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2015.
Președinte, Grefier,
M. B. D.-G. M.
Red./tehnored. M.B./ M.D.G.
4 ex. / 07.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5378/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5401/2015.... → |
|---|
