Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5401/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5401/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 5401/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 5401

Ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. C.

Grefier L. L.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant CN CF C. SA BUCUREȘTI, PRIN SUSCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI și pe pârât ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că,

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de 14.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de fata:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 27.10.2014, reclamanta C.N..C.F „C.” S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. C. S.R.L., pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1061,97 lei, reprezentând contravaloarea chiriei conform contractului nr. 1900/03.11.2009 pentru perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 și 731,96 lei penalități, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între ea și pârâtă s-a încheiat contractul nr. 1900/03.11.2009 și actul adițional nr. 2/26.05.2011 având drept obiect închirierea a 10 mp teren din Stația CF Iași. Pârâta nu a achitat contravaloarea chiriei pentru perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 suma restantă fiind de 1061,97 lei

Precizează că pârâta datorează penalități de 0,1% pe zi de întârziere prevăzute în art 13 din contract întrucât nu și-a achitat debitele la termenele prevăzute,fiind calculate la suma de 731,96 lei.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1270, 1272, 1797 Cod civil.

În dovedire, a anexat înscrisuri.

Deși i-a fost comunicat pârâtei cererea reclamantei și cu înscrisurile doveditoare, acesta nu a înțeles să formuleze întâmpinare și nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretențiile reclamantei.

Legal citată pârâta nu s-a prezentat în instanță si nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat la cererea de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantă și pârâtă s-au desfășurat raporturi comerciale în temeiul contractului nr. 1900/03.11.2009 și actului adițional nr. 2/26.05.2011 reclamanta închiriind 10 mp teren din Stația CF Iași, pârâta având obligația legală de a achita integral și la termen chiria.

În temeiul acestor raporturi comerciale, reclamanta a pus la dispoziția pârâtei imobilul, dar aceasta nu a achitat chiria pentru perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, conform fișei de client depusă de reclamantă la dosarul cauzei – filele 13-15.

Instanța reține în speță că între părți s-au născut raporturi juridice comerciale de închiriere spații, iar în materie contractuală neexecutarea se prezumă, revenind părții reclamante doar sarcina de a dovedi existenta obligației decurgând din convenție, respectiv a obligației pârâtei de plată a chiriei.

În ceea ce privește legea procedurală aplicabilă prezentului litigiu prin raportare la prevederile art.24 din Noul Cod de procedură civilă (dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după .) și având în vedere că înregistrarea cererii pe rolul acestei instanțe a avut loc ulterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, astfel cum rezultă din rezoluția de primire a dosarului, legea procedurală aplicabilă prezentei acțiuni este dată de Noul Cod de procedură civilă - Legea 134/2010.

Pe fondul cauzei, reclamanta a dovedit existența creanței, și anume suma de 1061,97 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante pentru perioada noiembrie 2011 – februarie 2012.

Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, pârâtei îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar aceasta nu a dovedit stingerea ei prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege, astfel încât atitudinea acesteia de a nu respecta clauza asumată la semnarea facturii emise de reclamantă încalcă principiile de drept enunțate de art. 969 alin.1 și art.970 alin.1 Cod civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la debitul principal și le va admite în această formă.

Referitor la pretențiile reclamantei privind penalitățile de întârziere, instanța constată că între părți s-a încheiat un contract în formă scrisă în sensul de „instrumentum” iar art. 13 al acestuia prevede plata acestor penalități, acest capăt de cerere urmând a fi admis și pârâta obligată la plata sumei de 731,96 lei cu titlul de penalități .

Având în vedere că pârâta a căzut în pretențiile reclamantei iar aceasta din urmă a făcut dovada că a avansat cheltuieli de judecată, instanța va obliga pe pârâtă la plata sumei de 130,58 lei către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta CN CF C. S.A. București, cu sediul în Iași, Piața Gării, nr. 1, judetul Iasi în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. S.R.L. Iași, cu sediul în Iași, .. 14, .. 1, ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1061,97 lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 și a sumei de 731,96 lei reprezentând penalizări de întârziere care urmează a fi calculate până la achitarea debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 130,58 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. IulianLeontescu L.

Red./tehn./C.I./L.L./ 4ex./25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5401/2015. Judecătoria IAŞI