Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5846/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5846/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 5846/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civilă Nr. 5846/2015

Ședința publică de la 29 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. in contradictoriu cu pârâții C. N. și C. F., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că prin serv. Registratură s-au depus de către reclamanta, precizări in 2 exemplare, după care:

Instanța constată faptul că s-au depus la dosarul cauzei de către reclamantă precizări, insă califică aceste precizări ca fiind de fapt concluzii cu privire la excepția prescripției dreptului material la actiune, invocată din oficiu de către instanță și apreciază că nu se impune comunicarea acestora către pârâți.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă și rămâne in pronunțare pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

INSTANȚA,

Deliberand asupra exceptiei de fata, constata urmatoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul_, reclamanta . prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. a solicitat în contradictoriu cu paratii C. N. si C. F., obligarea acestora la plata sumei de 315,86 lei reprezentand penalitati de intarziere in perioada iulie 2007-decembrie 2008.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a incheiat cu paratii un contract de prestări servicii, convenția legal încheiată dand naștere pentru societatea creditoare la dreptul de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică și de a încasa în mod corespunzător, în termenele stabilite contravaloarea acestora facturi.

A mai aratat ca facturile emise pe numele paratilor nu au fost achitate la termenul de scadenta stabilit. Pentru neachitarea la termen a sumelor datorate, au fost calculate penalitati de intarziere potrivit dispozitiilor contractuale.

Reclamanta a mai aratat ca, a incercat stingerea litigiului pe cale amiabila insa fara nici un rezultat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C.pr.civ., art. 1270, 1516 al. 1, 1169 Cod. Civil, Legea 325/2006, Ordinul ANRSC 483/2008.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost formulată prin administrator judiciar, reclamanta aflându-se în procedura insolvenței, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Paratii nu au formulat intampinare.

In sedinta publica, instanta, din oficiu, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri.

Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutila, in totul sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra exceptiei invocate, instanta retine urmatoarele.

Potrivit prevederilor art. 2512 alin.1 și 2 din Codul civil, în vigoare la momentul înregistrării prezentei acțiuni, prescripția poate fi opusă numai de către cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.

Cu toate acestea, legiuitorul român a stabilit, prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (art. 201), că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Așadar, cu atât mai mult sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit acele prescripții începute și împlinite anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil.

Mai mult, instanța reține că legiuitorul român, prin reglementarea cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, nu a făcut distincție între normele de drept material și cele de drept procesual. Or, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la momentul începerii cursului prescripției extinctive și împlinirii acesteia, instanța judecătorească era obligată să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acțiune este prescris.

P. urmare, fata de dispozitiile normative anterior enuntate, legea aplicabila prescriptiei extinctive, sub toate aspectele ( inceput, termen, suspendare, intrerupere, repunere in termen, efecte ), este legea in vigoare la data la care presciptia a inceput sa curga.

Astfel, validitatea si eficacitatea unui drept de creanta, se afla in stransa legatura cu institutia prescriptiei reglementata de Decretul nr. 167/1958, care functioneaza ca o institutie de drept civil ce opereaza impotriva pasivitatii creditorului, care nu intreprinde in termenul de 3 ani prevazut de lege, masurile necesare pentru realizarea creantei sale, ceea ce duce la transformarea obligatiei civile perfecte . imperfecta, care nu mai poate fi adusa la indeplinire pe cale silita.

Potrivit art. 1 al 1 si 2 din Decretul 167/1958, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii, iar potrivit art. 3 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de trei ani, in art. 7 aratandu-se ca prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita.

Aplicand aceste prevederi legale la cererea din prezenta cauza, instanta retine ca dreptul la actiune privind penalitatile solicitate a inceput sa curga de la data la care acestea au inceput sa se calculeze.

Dreptul la penalitatile de intarziere reprezinta un drept unic, care se naste dupa sau odata cu scadenta creantei principale, iar zilele pentru care se calculeaza procentual reprezinta doar un mod de calcul al cuantumului total al acestor penalitati.

In speta, reclamanta solicita obligarea paratilor la plata penalitatilor datorate pentru perioada iulie 2007-decembrie 2008. Penalitatile solicitate se prescriu in termen de trei ani de la data exigibilitatii acestora, data la care se naste dreptul material la actiune.

Or, fata de data introducerii actiunii, respectiv 14.11.2014 si perioada aferenta pentru care au inceput sa se calculeze si sa se solicite penalitatile de intarziere, respectiv iulie 2007-decembrie 2008, este evident ca termenul de prescriptie era deja implinit.

Normele care reglementeaza prescriptia sunt imperative, sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii termenului de prescriptie fiind stingerea dreptului material la actiune, reclamanta nefacand dovada intervenirii unor cauze de intrerupere sau de suspendare a termenului de prescriptie, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 13 si 16 din Decretul 167/1958.

In baza acestor considerente, retinand faptul ca reclamanta a introdus actiunea dupa implinirea termenului de prescriptie prevazut de lege, instanta va admite exceptia invocata si va respinge actiunea formulata, ca fiind prescris dreptul material la actiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge cererea formulată de reclamanta . prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, cu sediul in Iași, . în contradictoriu cu paratii C. N. – CNP_ si C. F.- CNP_, domiciliați in Iași, Al. Sucidava nr. 5, ., ., jud. Iași ca fiind prescris dreptul material la actiune.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2015.

Președinte, Grefier,

I. A. A. C.

Red. / tehnored. I.A. / 5 ex / 07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5846/2015. Judecătoria IAŞI