Pretenţii. Sentința nr. 5821/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5821/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 5821/2015
Acesta este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5821/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâtul H. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a solicitat in contradictoriu cu pârâtul HORDILA F. obligarea acestuia la plata sumei de 190,83 lei cu titlul de contravaloare servicii de salubritate prestate de reclamantă potrivit facturilor emise în perioada 09._ și suma de 51,85 lei cu titlul de penalități de întârziere la plata acestor facturi.
Se mai solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
In motivare se arata faptul ca, in baza contractului de prestări servicii nr._/2009 încheiat cu pârâtul, reclamanta s-a obligat să colecteze, transporte și să depoziteze deșeuri menajere, în schimbul unui preț, însă pârâtul nu si-a indeplinit obligațiile contractuale.
A mai arătat reclamanta că nu s-au achitat nici până in prezent facturile emise pentru perioada 09._ motiv pentru care, potrivit art. 5 pct 4 din contract s-au calculat pentru aceasta perioada penalitati de intirziere, procentul de penalitate aplicat fiind de fiind de 0,04%, conform Legii 51/2006.
În drept se invocă dispoz C civ.
Cererea a fost legal timbrata.
S-au anexat copii după adresa de convocare la conciliere ,confirmarea de primire a acesteia, contractul de prestări servicii, fișa calcul penalitati, facturi fiscale.
Pârâtul, legal citat, nu au formulat intimpinare .
În temeiul art.248 NCPC, analizând cu prioritate excepțiile de fond care fac de prisos judecarea în fond a pricinii, instanța reține că :
Una din condițiile de exercitare a actiunii civile este ca partea are capacitate procesuală de folosință .
Potrivit art 56 NCPC Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.
Potrivit disp. art. 35 Codul civil, in cazul persoanelor fizice capacitatea de folosință încetează la moartea lor.
Așa cum reiese din extrasul de pe actul de deces înaintat cu adresa nr.1817/2014 pârâtul a decedat la data de 15.05.2014, deci anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru acest motiv, instanța apreciind că pârâtul nu are capacitate procesuală de folosință, va admite excepția invocată din oficiu – a lipsei capacității procesuale de folosință și, în consecință, va respinge actiunea ca fiind formulata impotriva une persoane fara capacitate procesuala de folosinta .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a piritului.
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. S. SA IAȘI cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, Iași în contradictoriu cu pârâtul HORDILA F., CNP –_, cu ultim domiciliu cunoscut în Iași, . B, județul Iași, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2015.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/Tehnored. S.A.F./S.C.
4 ex./22.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5795/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5826/2015.... → |
|---|








