Plângere contravenţională. Sentința nr. 1998/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1998/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 34470/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1998/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent T. - R. C. și pe intimat I.P.J. IAȘI SERVICIUL RUTIER - BIROUL DRUMURI NAȚIONALE ȘI EUROPENE, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. D. F. reprezentant convențional al petentului, lipsind:
- intimat - I.P.J. IAȘI SERVICIUL RUTIER - BIROUL DRUMURI NAȚIONALE ȘI EUROPENE
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, faptul că este prim termen de judecată precum și faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă,după care:
Avocat D. D. F. reprezentant convențional al petentului având cuvântul pe excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu declară că este de acord cu admiterea acestei excepții și declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei P..
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a instanței
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la instanță sub numărul_ /29.09.2014, petentul T. R. C. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/19.09.2014, întocmit de I.P.J. Iași – Serviciul Rutier și a sancțiunilor aplicate.
Întrucât constatarea faptei s-a realizat la km 39+400 m și această zonă este arondată Judecătoriei P..
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale și a pus-o în discuția părților, excepție care a fost invocată și de organul constatator prin întâmpinarea formulată.
Petentul nu și-a precizat poziția procesuală.
În temeiul art. 132 (3) Cod procedură civilă și art. 32 (2) din O.G. nr. 2/2001 plângerea urmează a fi declinată în favoarea Judecătoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. B.T./Teh. U.E.
4 ex./03.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2654/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2734/2015.... → |
|---|








