Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1781/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1781/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1781/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu din data de 09 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - A. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1781/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE S.A. - C.N.C.I.R. SA în contradictoriu cu pârâta S.C. D. G. S.R.L., având ca obiect ,,cerere de valoare redusă’’ .
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, sunt lipsă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită, precum și faptul că reclamanta a înaintat la dosarul cauzei, prin compartimentul Registratură al Judecătoriei Iași, cerere de renunțare la judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ / 26.11.2014 reclamanta C. Națională Pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA - C.N.C.I.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. G. SRL Iași, obligarea acesteia la plata sumei de 930,00 lei, reprezentând c/v serviciilor de verificare tehnică, conform facturii fiscale menționată în anexa 1 precum și a dobanzii legale de la data scadenței sumei de plată.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivare a arătat reclamanta că, în derularea raporturilor comerciale cu pârâta a procedat la întocmirea rapoartelor de inspecție tehnică și emiterea facturilor fiscale fără ca aceasta să plătească contravaloarea sumelor datorate .
În drept au fost invocate disp. art. 1025 C.p.c, art. 1270 și art. 1516 Cp.c., art.1523 alin.2 lit.d, art.1535 C.civ, OG nr.13/2011.
În susținere au fost anexate înscrisuri în copie, certificate” conform cu originalul” (f.10-24).
Sub nr. de înregistrare_/27.01.2015 reclamanta a formulat și depus cerere de renunțare la judecată întrucât pârâta a achitat suma datorată.
Având în vedere declarația reclamantei, ce cuprinde manifestarea de voință în sensul renunțării la judecată, cu caracter neechivoc și ținând seama de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța va face aplicarea prev. art. 406 NCPC și va lua act de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.406 NCPC ia act de renunțarea la judecată a reclamantei C. Națională Pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA - C.N.C.I.R, cu sediul ales în București, .-11, sector 1 în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Iași, ..6A, jud. Iași .
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iași (se depune la Judecătoria Iași) .
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.02.2015.
Președinte, Grefier,
C.C. E.A.
Red. Pr.C.C.
4 ex./09.03.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1780/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 1798/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








