Plângere contravenţională. Sentința nr. 1711/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1711/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1711/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 06 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1711/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta L. T. (M. ) în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 22.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 06.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 08.04.2014 și înregistrată sub nr._, petenta L. T. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ întocmit la data de 27.03.2014.
În motivarea cererii formulate, petenta a învederat faptul că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției.
În susținerea cererii, petenta a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 27.03.2014, acte de se civilă, poliță de asigurare de răspndere civilă auto RCA.
Cererea a fost motivată în drept conform OG 2/2001, OUG 195/2002.
Prin chitanța nr. ISXUC_ din data de 08.04.2014, petenta a depus 20,00 lei, reprezentând taxă judiciară timbru.
Legal citată, intimata IPJ Iași a formulat întampinare și solicită respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentei s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001.
A anexat copii după procesul verbal . nr._ din 27.03.2014, raportul agentului constatator din 18.04.2014 pentru data de 27.03.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 27.03.2014, petenta L. T. a fost sancționată în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 1 pct. 1 din OUG 195/2002 și art. 100 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 deoarece, în calitate de conducător auto, ar fi efectuat manevra neregulamentară de depășire a vehiculelor oprite la trecerea de nivel cu calea ferată.
Petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1105,00 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 100, alin. 3, lit. a din OUG 195/2002: „art. 100 (3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: a) depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata;”
Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Din declarația martorului ocular C. M. I. rezultă faptul că în data de 27.03.2014, la momentul efectuării controlului și întocmirii procesului verbal contestat, se deplasa cu petenta, a constatat că erau puse barierele, iar petenta a virat stânga, nefiind nici un indicator care să interzică această manevră.
Prin adresa nr._ din 02.08.2014 a Primăriei Mun. Iași – biroul străzi municipale, se precizează faptul că nu sunt monte indicatoare rutiere care să interzică depășirea autovehiculelor sau virajul la stânga. Acest lucru se observă și în planșele depuse la dosar de către petentă.
Situația de fapt constatată prin procesul-verbal contestat, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 100, alin. 3, lit. a) este infirmată de probele din dosar.
Astfel, în drept, instanța reține că, potrivit art. 11 alin. 1 și 5 din OG nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în mai multe ipoteze, printre care și aceea a erorii de fapt, instanța de judecată fiind singura care poate constata cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.
Se constată că OG nr. 2/2001 nu definește aceste cauze, însă, astfel cum s-a reținut în doctrină, prin eroare de fapt se înțelege situația când făptuitorul, în momentul comiterii contravenției, nu cunoștea sau cunoștea greșit existența unei stări de fapt, situații sau împrejurări de care depindea caracterul contravențional al faptei.
În prezenta cauză eroarea de fapt în care s-a aflat persoana sancționată contravențional, a fost determinată de modalitatea în care marcajele rutiere au fost realizate, marcaje efectuate pentru a se indica modalitatea de realizare a deplasaării pe acel sector de drum.
Astfel instanța reține că marcajele rutiere fac parte din sistemul general de semnalizare rutieră reprezentând, alături de indicatoarele de circulație, un mijloc modern și eficient de orientare și dirijare a traficului rutier, scopul acestora fiind
definit de dispozițiile art. 75 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 – Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în sensul că marcajele
servesc la organizarea circulației, avertizarea sau îndrumarea participanților la trafic
În opinia instanței, marcajele rutiere trebuie să corespundă unor cerințe minime de impact vizual și claritate, respectiv să transmită vizual informații indubitabile și ușor de interpretat, pentru ca destinatarii acestora să își poată cu ușurință adapta conduita în scopul respectării acestora și asigurării fluenței și siguranței traficului rutier, concomitent cu folosirea completă și rațională a spațiului destinat circulației.
Ori, în cauza de față, se reține, din analiza fotografiilor depuse în dosar, că marcajul lipsesște astfel încât acesta nu poate oferi informații clare privitoare la modalitatea în care ar trebui realizată virarea la stânga.
Prin urmare, instanța, rețină că în cauză s-a probat existența erorii de fapt, cauză care înlăturând caracterul contravențional al faptei, lipsește de obiect procesulverbal de contravenție nr._ întocmit la data de 27.03.2014, impunându-se anularea acestui act constatator în parte .
În ceea ce privește cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentei, faptul că avea inspecția tehnică periodică expirată la data de 24.03.2014 instnța apreciază, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Însă, deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentei, aspectele învederate constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/ 2001.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G 2/2001, „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal”.
Având în vedere toate aceste criterii raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită ,la faptul că nu a fost lezată în mod efectiv siguranța circulației pe drumurile publice, la situația personală a petentei care a complinit imediat lipsa acestei omisiuni poate fi considerată scuzabilă ,instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. 2 lit. a din O.G. nr. 2/ 2001.
În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și punându-i în vedere să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta L. T. domiciliată în Iași, ., . . împotriva procesului - verbal de contravenție CP nr._ intocmit la data 27.03.2014, în contradictoriu cu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, cu sediul în Iași .. 2, jud. Iași.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției și exonerează petentade plata amenzii aplicate aplicată prin procesul-verbal, astfel cum a fost identificat mai sus.
Inlatura sanctiunile complementare aplicate prin procesul-verbal de mai sus, anume: punctele de penalizare si dispune restituirea permisului de conducere.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 06.02.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
16.03.2015/ 4ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1790/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3074/2015.... → |
|---|








