Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3671/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3671/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3671/2015

Cod operator 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3671

Ședința publică din data de 11 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. I.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMANIA SA, PRIN AVOCAT C. S. - PANOV și pe pârâtul P. D., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.03.2015 și respectiv pentru data de 11.03.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată,reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2014, reclamanta E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu pârâtul D. P., a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 848,75 lei debit principal, aferent perioadei octombrie 2012- aprilie 2013 și 167,81 lei penalități de întârziere datorate pentru segmentul temporal februarie 2012- aprilie 2013, precum și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate.

În motivarea cererii s-a arătat că între părți au fost stabilite raporturi în baza unui contract de prestări servicii. Deși reclamanta și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate, pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate, neglijându-și obligațiile contractuale.

Cererea a fost completată pe formularul aprobat prin ordin al Ministrului Justiției, cererea fiind fundamentată în drept pe dispozițiile art. 1025-1032 NCPC.

Au fost anexate cererii introductive următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, ordin de plată dovadă a achitării sumei de 50 lei, cu titlul de taxă de timbru, dovada schimbării denumirii și operațiunilor de fuziune societate reclamantă, tabel situația centralizată a datoriilor, centralizator plăți și penalități de întârziere calculate, contract cadru din 2001, somație adresată pârâtului și dovada comunicării acesteia, facturi fiscale emise în temeiul contractului, toate în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare în termen legal.

La termenul de judecată din data de 25.02.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a reținut cauza spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată succesiv, până la data de 11 martie 2015.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art.1025 NCPC: „Prezentul titlu se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei. Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si nici in ceea ce priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitarii autoritatii publice. Reclamantul declanseaza procedura cu privire la cererile cu valoare redusa prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia la instanta competenta, prin posta sau prin orice alte mijloace care asigura transmiterea formularului si confirmarea primirii acestuia.

Potrivit art.1029 NCPC, procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este scrisa si se desfasoara in intregul ei in camera de consiliu . Instanta poate dispune infatisarea partilor, daca apreciaza acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre parti. Instanta poate sa refuze o astfel de solicitare in cazul in care considera ca, tinand cont de imprejurarile cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motiveaza in scris si nu poate fi atacat separat. Dupa primirea formularului de cerere completat corect, instanta va trimite de indata paratului formularul de raspuns, insotit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe inscrisurile depuse de reclamant. In termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevazute la alin. (3), paratul va depune sau trimite formularul de raspuns completat corespunzator, precum si copii de pe inscrisurile de care intelege sa se foloseasca. Paratul poate sa raspunda prin orice alt mijloc adecvat, fara utilizarea formularului de raspuns. Instanta poate incuviinta si alte probe in afara inscrisurilor depuse de parti. Nu vor fi insa incuviintate acele probe a caror administrare necesita cheltuieli disproportionate fata de valoarea cererii de chemare in judecata sau a cererii reconventionale.

Rezultă așadar că procedura cererilor de valoare redusă constituie o procedură urgentă, delimitată din punct de vedere al etapelor strict de către legiuitor, procedură ce permite reclamantului să obțină judecarea cu celeritate a cererii sale, în contextul îndeplinirii tuturor cerințelor legale.

Cercetând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma condițiilor răspunderii civile contractuale, instanța reține că între părți a fost încheiat, anterior momentului intrării în vigoare a NCC un contract de prestări servicii.

Astfel, cu privire la fundamentarea în drept a pretențiilor deduse judecății, instanța va reține că în acord cu principiul aplicării legii de drept civil material în timp, precum și cu dispozițiile art.6 NCC, situațiile născute sub imperiul vechiului cod rămân supuse reglementării în vigoare de la momentul la care acestea au luat naștere, indiferent de date concretizării plenare a efectelor pe care le produc,cu o . excepții ce nu sunt aplicabile prezentei acțiuni. Astfel, din punct de vedere a legii de drept material, instanța va nota că aceasta este reprezentată de vechiul cod civil.

Cercetând contractul cadru semnat de părți în anul 2001 și necontestat de nici una dintre acestea, instanța reține că obiectul acestuia a fost reprezentat de furnizarea energiei electrice la locul de consum, precum și reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumator privind furnizarea, condițiile de consum, facturarea și plata energiei electrice.

Contractul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată.

În temeiul art. 7, consumatorul s-a obligat să achite la termen contravaloare serviciilor prestate, tarifele fiind cele determinate de dispozițiile legale în vigoare la momentul consumului.

Art. 11 contract stabilește valoarea penalităților de întârziere practicate ( 0,2% și scadența acestora: a 8 a zi calendaristică de la momentul fixat ca fiind scadența facturii).

În baza contractului cadru astfel negociat și semnat de părți, reclamanta, în calitate de furnizor a prestat serviciile prevăzute în contract, emițând facturi fiscale pentru acestea.

Potrivit art. 969 VCC, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Se poate observa că reclamanta a reușit să probeze încheierea unui contract în mod legal,asumat de cealaltă parte ,contract ce individualizează în mod expres tarifele percepute de furnizor, cuantumul penalităților în cazul depășirii termenului de scadență fără achitarea corespunzătoare a debitului.

Pârâtul nu a formulat nici un fel de apărări în raport de executarea contractului, nu a realizat dovada stingerii prin plată sau orice altă modalitate legală a obligațiilor asumate, lui revenindu-i sarcina probei în contextul în care reclamanta a probat fundamentul contractual pe care și-a întemeiat acțiunea.

Se va nota faptul că facturile fiscale emise de reclamant și atașate dosarului cauzei, respectă cerințele formale, individualizând în mod corespunzător locul de consum, părțile, contractul încheiat, perioada de facturare, cuantumul serviciilor prestate, datoriile anterioare.

Instanța va reține caracterul cert al debitului pretins, pârâtul fiind de drept în întârziere prin prisma naturii contractului, urmând a admite acțiunea cu privire la plata acestor sume de bani și a obliga pârâtul la plata sumei de 848,75 lei debit principal, aferent perioadei octombrie 2012- aprilie 2013.

Urmărind principiul acoperirii integrale a prejudiciului contractual suferit de reclamant în calitate de furnizor ( conform prevederilor VCC art.. 1084 - daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afarã de excepțiile și modificãrile mai jos menționate), instanța va admite și solicitarea referitoare la acordarea penalităților de întârziere de la momentul scadenței acestora, constatând că până la momentul formulării acțiunii suma datorată cu titlul de penalități convenționale de către pârât era de 167,81 lei.

Instanța va reține caracterul legal al clauzei penale negociate de părți, asumarea acesteia în mod expres de consumator, precum și prevederile referitoare la acoperirea prejudiciului rezultat din neplata la timp a unei obligații bănești ( reclamantul nefiind ținut să probeze existența prejudiciului suferit, aceasta fiind prezumată de legiuitor).

Astfel se vor nota prevederile art. 1088 VCC: „La obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legalã, afarã de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin sa facã ca creditorul sa fie ținut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afarã de cazurile în care, dupã lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 1081 și urm., 1589)”.

Se va reține totodată faptul că reclamanta nu a solicitat acordarea penalităților de întârziere în continuare, delimitând doar cuantumul total al obligației a cărei realizare o solicită. Pe cale de consecință, instanța va reține limitele învestirii și va respecta principiul disponibilității în materie civilă.

Față de considerentele anterior expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și va obliga pârâtul la plata sumei de 848,75 lei debit principal, aferent perioadei octombrie 2012- aprilie 2013 și 167,81 lei penalități de întârziere datorate pentru segmentul temporal februarie 2012- aprilie 2013.

Față de soluția promovată, având în vedere și dispozițiile art. 451-453 NCPC, reținând culpa procesuală a pârâtului care prin neplata la scadență a contravalorii facturii a generat formularea prezentei acțiuni, va admite și solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga pârâtul și la plata sumei de 50 lei, constând în contravaloarea taxei de timbru solicitate expres de reclamantă, luând act că acesta din urmă nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A., J_ cu sediul social în Târgu M., ., județ M. și sediul ales în București, Calea Florească nr.39,sector 1, la cabinet avocat Ș. Panov C., prin avocat, în contradictoriu cu pârâtul D. P.,CNP_, domiciliat în Iași, ..90A,., ..

Obligă pârâtul la plata sumei de 848,75 lei debit principal, aferent perioadei octombrie 2012- aprilie 2013 și 167,81 lei penalități de întârziere datorate pentru segmentul temporal februarie 2012- aprilie 2013.

Obligă pârâtul și la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă, reprezentând contravaloare taxă de timbru.

Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2015, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. jud. II

4 ex, 14.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3671/2015. Judecătoria IAŞI