Plângere contravenţională. Sentința nr. 3667/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3667/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3667/2015
Cod operator 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3667
Ședința publică din data de 11 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI- POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.03.2015 și respectiv pentru data de 11.03.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2014, petentul B. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, a solicitat instanței admiterea plângerii sale și anularea procesului verbal ., numărul_/22.11.2014.
În motivarea cererii, s-a arătat că procesul verbal a fost întocmit în mod abuziv, deoarece la trecerea de pietoni din dreptul pasarelei A. cel B., la momentul traversării nu se afla angajat în trecere nici un pieton. Mai mult, i s-a refuzat dreptul de a vedea înregistrarea și de a lua act de ordinul de serviciu. Subliniază petentul că obligația pietonilor este de a se asigura înainte de traversare, iar trecerea de pietoni nu conferă dreptul acestora de a traversa în orice condiții. Nu s-a consemnat la rubrica obiecțiuni refuzul agenților constatatori de prezentare a ordinului de serviciu și înregistrării video. Cu privire la solicitările subsidiare de înlocuire a amenzii cu avertismentul și înlăturare a sancțiunii complementare, petentul subliniază că suspendarea dreptului său de a conduce, pe o perioadă de 30 zile i-ar aduce grave prejudicii, trebuind să se ia în considerare toate împrejurările de săvârșire a contravenției. Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Au fost anexate plângerii: dovada achitării taxei de timbru, împuternicire avocațială, copie proces verbal, copie dovadă eliberată de agentul constatator și copie carte de identitate.
La data de 21 ianuarie 2015, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii. S-a arătat că petentul a fost sancționat pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 22.11.2014,a condus autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, pe ., iar la trecerea de pietoni de la baza pasarelei A. cel B. nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii, prin loc semnalizat cu marcaj și indicator. Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art.100 alin. 3 litera b) din OUG 195/2002.
Intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cadre foto .
La data de 5 februarie 2015, intimatul a depus raportul agentului constatator și fotografii însoțite de înregistrarea video efectuată .
La termenul din data de 25 februarie 2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, cadre foto și înregistrare video, a procedat la urmărirea acesteia în prezența avocatului petentului, a acordat cuvântul pe fondul cauzei și a reținut plângerea spre competentă soluționare,amânând pronunțarea succesiv pentru data de 4 și respectiv 11 martie 2015.
Analizând materialul probatoriu administrat, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ., numărul_/22.11.2014, petentul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 360 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 zile, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 22.11.2014,a condus autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, pe ., iar la trecerea de pietoni de la baza pasarelei A. cel B. nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii, prin loc semnalizat cu marcaj și indicator. Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art.100 alin. 3 litera b) din OUG 195/2002. s-a consemnat expres faptul că fapta a fost înregistrată video ( caseta nr. 1513), iar la rubrica obiecțiuni s-a consemnat faptul că petentul dorește să vadă avizul metrologic al aparatului radar și ordinul de serviciu al agentului constatator. Procesul verbal a fost semnat personal de petent, plângerea fiind promovată în interiorul termenului legal de 15 zile de la înmânare.
Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).
Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată (în cuantum de 360 lei) nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Pe cale de consecință, acuzația adusă petentului constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și proba cu înregistrare video, aceasta fiind urmărită în ședință publică, în prezența apărătorului petentului, care a realizat de asemenea și unele observații consemnate în procesul verbal.
Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.
Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise.
Cu privire la neconsemnarea refuzului de prezentare a ordinului de serviciu, instanța reține că acest aspect nu poate reprezenta un motiv de nulitate. În plus, ordinul de serviciu presupune stabilirea a priori începerii activității a responsabilității fiecărui agent constatator în cadrul instituției în care își desfășoară activitatea, privind raporturile de serviciu și nu competența instituției în sine de constatare contravenții. Ordinul de serviciu nu constituie o condiție sine qua non de constatare contravenție și nici un act ce trebuie să stea obligatoriu la baza întocmirii procesului verbal pentru a putea fi solicitat obligatoriu de instanță.
Referitor la absența unei atestări metrologice, normele metrologice se referă exclusiv la anumite tipuri de înregistrări ( viteză) care necesită o verificare a valabilității aparatului utilizat la măsurarea vitezei de deplasare. Simpla înregistrare video nu poate presupune, drept condiție de valabilitate o verificare metrologică, aceste aspecte nefiind impuse de legiuitor.
Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal și va proceda la analizarea faptei reținute.
Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.
Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.
Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o . probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză instanța constată că fapta de neacordare a priorității de trecere unui pieton angajat în traversarea marcajului, aflat pe sensul de deplasare al petentului are o existență reală: astfel, coborând pasarela dinspre A. cel B. spre zona Podul de Piatră, aflat pe banda a doua de deplasare, petentul a observat din timp angajarea pietonului în traversarea regulamentară a străzii și a accelerat, neacordându-i acestuia prioritate. Nu sunt reale susținerile petentului referitoare la angajarea intempestivă a pietonului în traversare, acesta asigurându-se că nu sunt în imediata apropiere vehicule, fiind lăsat să traverseze de un vehicul aflat pe prima bandă ( echipat taxi) și împiedicat de petent. pietonul se afla pe același sens de deplasare, fiind vizibil împiedicat să își continue drumul, pe marcajul de pietoni.
În acord cu regulile de circulație stabilite în OUG 195/2002, conducătorii autovehiculelor angajate în trafic au obligația legală de a acorda prioritate (…) „ pietonilor angajați în traversarea prin locuri special amenajate și marcate corespunzător”. În cord cu prevederile art. 31, participanții la trafic au obligația de a respecta semnificația marcajelor efectuate. Art. 75 din regulamentul de aplicare a Codului rutier prevede: Marcajele servesc la organizarea circulației, avertizarea sau îndrumarea participanților la trafic. Acestea pot fi folosite singure sau împreuna cu alte mijloace de semnalizare rutiera pe care le completează sau le precizează semnificația. De asemenea, în acord cu dispozițiile art. 135 din regulament, conducătorul auto este obligat să cedeze trecerea pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
Neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului constituie contravenție în acord cu prevederile art. 100 alin. 3 lit.b OUG 195/2002.
Din analiza coroborată a materialului probatoriu administrat în prezenta cauză se poate constat că fapta reținută în cuprinsul procesului verbal are o existență obiectivă, întrunind toate elementele constitutive statuate de textul de lege. Astfel, pietonul, de sex masculin se afla angajat în deplasare, la momentul apropierii de trecere, pe sensul de deplasare al petentului, coborând de pe trotuar, manifestându-i în mod concret intenția de a traversa, iar la apropierea autoturismului și trecerea marcajului a fost vizibil împiedicat să își continue drumul. Petentul a avut posibilitatea concretă de a vedea pietonul angajat în traversare și de a încetini, oferind prioritate în traversarea străzii. Se mai notează și inexistența unei cauze exoneratoare de răspundere de care acesta s-ar putea prevala în cadrul prezentei plângeri contravenționale, având posibilitatea concretă de a respecta semnificația marcajului pietonal și neglijând cu bună știință obligația legală ce îi incumba.
Analizând operațiunea de individualizare a sancțiunilor aplicate, în contextul stabilirii existenței materiale a faptei, precum și a vinovăției petentului, instanța constată că au fost respectate limitele legale prevăzute, sancțiunea amenzii fiind orientată spre minimul special. Cu privire la gradul de pericol social al faptei, instanța reține că acesta este unul semnificativ, pentru următoarele considerente: obligația oricărui participant la trafic este acea de a respecta regulile de circulație, asigurând siguranța traficului rutier. Conducătorii auto sunt obligați să manifeste o atenție deosebită și față de pietonii angajați în trafic, respectând semnificația marcajelor amplasate regulamentar. Se notează că petentul nu a respectat marcajul pietonal pe un bulevard frecvent circulat, în condițiile în care a avut în mod concret această posibilitate. Prin traversarea trecerii de pietoni fără acordarea priorității, acesta a creat posibilitatea lezării unor valori sociale importante, respectiv - integritatea corporală și sănătatea persoanelor care circulau în calitate de pietoni. Absența unor prejudicii concrete nu poate conduce la o concluzie contrară, pericolul social existând prin însăși fapta săvârșită. Instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu poate răspunde în concret celor două scopuri fundamentale ale oricărei sancțiuni: de represiune și de reeducare. Aceleași aprecieri referitoare la gradul de pericol social al faptei se impun a fi realizate și în privința sancțiunii complementare, aplicarea acesteia fiind pe deplin justificată și proporțională în raport de acest pericol social anterior descris. Nu pot fi identificate elemente apte a atenua gradul de pericol social și a conduce la constatarea necesității înlăturării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă determinată.
Apreciind, în ansamblul probatoriului administrat că fapta contravențională reținută are o existență reală, că a fost săvârșită cu vinovăție) și că, de asemenea, în raport de împrejurările comiterii acesteia ea este aptă de a justifica pe deplin aplicarea sancțiunii principale a amenzii instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. C., domiciliat în Iași, . nr.12, ., ., CNP_, și având sediul ales pentru comunicarea actelor la cabinet avocat G. C. L., prin avocat, Iași, . nr.12, ., et7,. cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, cu sediul în M. C. nr.6, Iași.
Ia act că în cuvântul pe fond petentul nu a mai solicitat acordarea de cheltuieli.
Ia act că intimatul nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
4 ex, 14.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3666/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 3675/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
