Plângere contravenţională. Sentința nr. 3666/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3666/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3666/2015

Cod operator 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3666

Ședința publică din data de 11 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. I.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SRL, CU SEDIUL PROCEDURAL ALES LA C.. DE AV. A. D. MEȘINSCHI și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contraventionala.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.03.2015 și respectiv pentru data de 11.03.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei acțiuni,având ca obiect plângere contravențională, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 19.11.2014, petenta . SRL, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.S. ( CNADNR S.A.), prin CESTRIN a solicitat instanței admiterea plângerii sale și anularea procesului verbal ., numărul_/28.10.2014.

În motivare, s-a arătat că petenta beneficia de rovinietă valabilă pentru ziua de 4.08.2014, achiziționată conform facturii_/4.08.2014 și chitanței cu același număr. Mai mult, procesul verbal a fost întocmit la 2 luni de la momentul constatării faptei. Se mai subliniază că la momentul încheierii procesului verbal de față nu a fost nici o persoană, iar ora menționată în act a fost 23:00 de constatare contravenție, iar achiziționarea rovinietei s-a produs la 00:30. se solicită și constatarea nulității procesului verbal pentru neindicarea datelor de identificare ale martorului L. . pe fond, se învederează că rovinieta a fost achiziționată imediat după . fiind de bună credință. Se invocă în apărare și prezumția de nevinovăție. În drept, au fost indicate OG 2/2001 și OG 15/2002, iar sub aspect probatoriu s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și testimonială.

Plângerea a fost însoțită de următoarele acte: împuternicire avocațială, copie proces verbal, copie dovadă de comunicare act, factură și chitanță achiziționare rovinietă.

La data de 2 decembrie 2014, petenta a anexat la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 15 ianuarie 2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii. S-a arătat că petenta a fost sancționată pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 4.08.2014, pe DN 65 km 15+550m, pe raza localității Pielești, județ D., autoturismul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art. 1 alin. 2 Ordonanța 15/2002. constatarea contravenției s-a realizat cu ajutorul mijloacelor omologate specifice Sistemului Informativ de Emitere, gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei. Mai susține intimata că deși rovinieta a fost achiziționată pe data de 4.08.2014, valabilitatea acesteia începe din data de 5 .08.2014, urmărindu-se inducerea în eroare a instanței.

A fost anexată documentația aferentă: dovada de comunicare proces verbal, certificatul calificat, cadre foto extrase din sistem.

La data de 30.01.2015, a fost depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat criticile inițiale și a subliniat că rovinieta avea valabilitate începând cu 4.08.2014.

În cadrul ședinței publice din data de 25.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția nulității procesului, a încuviințat proba cu înscrisuri, a acordat cuvântul asupra fondului cauzei și a reținut-o spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru un termen de 14 zile ( succesiv, câte 7 zile).

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ., numărul_/28.10.2014, petenta a fost sancționată contravențional, prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 2750 lei, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 4.08.2014, pe DN 65 km 15+550m, pe raza localității Pielești, județ D., autoturismul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art. 1 alin. 2 Ordonanța 15/2002. constatarea contravenției s-a realizat cu ajutorul mijloacelor omologate specifice Sistemului Informativ de Emitere, gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei.

Procesul verbal a fost comunicat prin afișare, al data de 14.11.2014, plângerea fiind formulată în termen.

Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).

În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);

Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);

Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);

România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).

Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată (în cuantum de 2750 lei) nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Pe cale de consecință, acuzația adusă petentei, constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.

Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și un cadru foto.

Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Potrivit art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „(1) Contravenția se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. „

Art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002 stabilește: (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”

Cu privire la semnătura electronică susceptibilă de a fi utilizată în privința înscrisurilor întocmite în sistemul de drept românesc, legea nr. 455/2001 (art. 4 pct. 1 și 2) statuează: „În înțelesul prezentei legi: 1. date în forma electronica sunt reprezentari ale informatiei într-o forma conventionala adecvatã creãrii, prelucrãrii, trimiterii, primirii sau stocãrii acesteia prin mijloace electronice; 2. înscris în forma electronica reprezintã o colectie de date în forma electronica între care exista relații logice și functionale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;, iar în art. 5 prevede „ Înscrisul în forma electronica, cãruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsã, bazatã pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnãturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnatura privatã.”.

Cercetând natura juridică a procesului verbal de constatare a contravenției, instanța va reține că acesta este un act administrativ individual, emis în regim de putere publică, de persoane anume prevăzute de lege și pentru în aplicare a legii.

Condițiile de validitate subliniate de ordonanța cadru se referă la respectarea competenței, a formei și a procedurii de emitere actului, a conformității actului cu actele juridice cu forță superioară precum și cu scopul legii .astfel, se poate observa că analiza unui proces verbal privește în toate cazurile componenta legalității și componenta temeiniciei acestuia, prima fiind prealabilă și lipsind de efect cel de-al doilea tip de analiză, în contextul în care un act nul din punct de vedere al formei nu poate produce efectele specifice pentru care a fost întocmit.

Ordonanța cadru prevede exclusiv posibilitatea întocmirii proceselor verbale în formă scrisă, fără a reglementa, cel puțin în contextul actual posibilitatea întocmirii lor și în formă electronică. Or, astfel cum rezultă din dispozițiile legii speciale referitoare la semnătura electronică extinsă, aceasta poate fi atașată exclusiv unui înscris electronic, îndeplinind un rol specific și concordant cu natura acestuia. Prin urmare, este exclusă asocierea acestui gen de semnătură cu orice fel de înscris în formă clasică.

În speță a fost comunicat un înscris intitulat proces verbal de contravenție care nu poartă nici o semnătură olografă ci, conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii 422/2001 și HG 1259/2001.

Semnătura electronică nu poate constitui replica digitală a semnăturii olografe și nu are aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea faptelor. Mențiunile inserate în cuprinsul procesului verbal sunt atestate prin intermediul semnăturii agentului.

Spre deosebire de această situație, semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic; în egală măsură, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 15 din OG nr. 2/2001 cu cele ale art. 9 alin 3 din OG nr. 15/2002 rezultă că, procesul verbal se încheie și se întocmește de către agentul constatator, operațiuni ce exclud „colectarea unor date, în vederea trimiterii, primirii sau stocãrii acesteia prin mijloace electronice ori destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

Procesul verbal de constatare a contravenției nu reprezintă o „o colectie de date în forma electronica între care exista relații logice și functionale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar” ci este o constatare a agentului special determinat care are drept scop să apare valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Art. 17 din O.G. nr. 2/2001 impune în mod expres și neechivoc drept condiție de legalitate, semnătura manuscrisă a agentului constatator. O altă abordare ar lipsi de eficiență dispozițiile art. 16 și 19 din OG nr. 2/2001, care presupun, pe de o parte, dreptul persoanei sancționate de a formula obiecțiuni iar pe de altă parte, obligația agentului constatator de a asigura semnarea procesului verbal de către un martor asistent, în situația în care, contravenientul nu este de față, toate acestea, ducând la concluzia că, forma procesului verbal nu poate fi aceea a unui înscris în formă electronică, rezultat al stocării unor informații, în mod automat. Faptul că OG 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, nu înseamnă că și procesele verbale de contravenție prin care se vor constata aceste fapte, pot fi emise prin aceste mijloace tehnice ( în format electronic).

Aceleași dispoziții legale duc la concluzia că procesul verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material iar nu virtual ( apt a fi comunicat prin modalitățile prevăzute de lege - ¨ prin înmânare ˝, ˝ prin poștă cu aviz de primire ˝ sau prin ˝ afișare ˝

Deși se poate vorbi de o evoluție tehnologică evidentă, legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului verbal de contravenție în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii 455/2001 privind înscrisurile electronice sub semnătură electronică fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat iar nu raporturilor de autoritate .

Instanța apreciază și în contextul revirimentului instanței supreme în această materie că este obligatorie semnarea olografă a procesului verbal de către agentul constatator, pe suport material, apt a fi comunicat petentului într-una dintre formele prevăzute de lege. Nici una dintre dispozițiile legale incidente analizate, nu poate fi reținută drept o reglementare derogatorie, specială de la principiul legalității procesului verbal, din punctul de vedere al formei obligatorii a acestuia, formă prevăzută ad validitatem.

În consecință, apreciind că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, în condițiile art. 17 din OG 2/2001 pentru lipsa formei și lipsa semnăturii, instanța apreciind că nu se mai impune analiza temeiniciei acestuia, lipsa condițiilor de formă lipsind de obiect cel de-al doilea tip de analiză.

Cu privire la excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea,instanța urmează a constata că aceasta a rămas fără obiect ca urmare a admiterii plângerii pentru constatarea nulității procesului, în contextul nerespectării cerințelor exprese referitoare la formă.

Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în Iași, ., ., CUI RO_ și sediul procesual ales la cabinet avocat A. D. Mesinschi, Iași, A.P. nr.36, .-mezanin,prin avocat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.S. ( CNADNR S.A.), prin CESTRIN cu sediul în București, sector 6,.. 401A, J_ .

Anulează procesul verbal contestat ., numărul_/28.10.2014, urmând ca sancțiunile aplicate în temeiul acestuia să fie lipsite de suport legal.

Respinge ca devenită fără obiect excepția prescripției dreptului de aplica sancțiunea contravențională.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. jud. II

4 ex, 14.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3666/2015. Judecătoria IAŞI