Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5563/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5563/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 5563/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Camera de Consiliu din data de 22.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5563
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta EOS KSI ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu paratul D. V. P., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 08.04.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, 22.04.2015, când:
INSTANȚA:
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. E. K. România S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul D. V. P. a solicitat pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 1402,72 lei, reprezentând debit principal, dobândă legală de la data de 10.01.2010, cu obligarea paratului si la plata cheltuielilor de judecata.
În fapt, reclamanta a arătat că în baza contractului încheiat cu Orange România SA, între părți s-au derulat relații comerciale, născându-se astfel obligația de plată a pârâtului a facturilor depuse la dosarul cauzei. Dreptul de creanță al S.C. Orange România SA față de debitor a fost cesionat către S.C. E. K. România S.R.L., acesta din urmă acționând in calitate de comisionar, achiziționând in nume propriu dar pe seama E. International Beteiligunsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited, astfel dreptul la acțiune putând fi exercitat de către S.C. E. K. Raomânia S.R.L.
În drept, au fost invocate prevederile Codului civil, art. 1025-1032 Cod proc. civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La cererea introductivă au fost anexate următoarele înscrisuri: contract de furnizare servicii încheiat de părți, facturi fiscale emise în baza acestuia, centralizator situație facturi fiscale, mod de calcul al penalităților solicitate, notă de conciliere directă, însoțită de dovada de expediere a acesteia.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Judecata s-a desfășurat conform art. 1029 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, fără dezbatere orală, in camera de consiliu, fără citarea părților.
La termenul de judecata din 08.04.2015, s-a depus de către reclamantă o cerere de renunțare la judecata cauzei( fila 97 din dosar).
Potrivit art. 406 alin.1 din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr.134/2010, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile art. 406 alin. 1 și 3 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr.134/2010, văzând că paratul nu s-a opus cererii de renunțare, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că reclamanta E. K. România S.R.L., având CUI_, cu sediul în București, .. 10 A, sector 2, renunță la judecarea cererii de valoare redusă formulată în contradictoriu cu pârâtul D. V. P., având CNP_, domiciliat in Tomesti,.,..
Cu recurs în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/18 Mai 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7022/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6819/2015.... → |
|---|








