Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4113/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4113/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 4113/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4113/2015

Ședința camerei de consiliu de la 23 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier C. P. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL – în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. M. S. 26 C. M. TRICOTAJE, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Instanța a rămas în pronunțare în ședința camerei de consiliu din 9.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea formulată, reclamanta S.C. A. - C. SERVICES S.R.L. – în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. M. S. 26 C. M. TRICOTAJE, solicitând să fie obligată pârâta la plata obligației principale – a sumei de 553,50 lei (c/v prestări servicii); a penalităților de întârziere în valoare de 1.383,75 lei (1 % pentru fiecare zi de întârziere), în conformitate cu art. 7.2 din contractul de prestări servicii 122/07.03.2013. Acestea sunt calculate astfel: factura nr. ACZF 1684/09.05.2013 – 1.383,75 lei (5,535 lei x 250 zile), precum și dobânda legală care ar trebui să curgă de la factura nr. ACZF 1684/09.05.2013 de la 01.06.2013. Cu cheltuieli de judecată.

În fapt, în baza contractului de prestări servicii nr. 122/07.03.2013 S.C. A. - C. Services S.R.L. a prestat servicii de curățenie pentru Asociația de P. M. S. 26 Cămin M. Tricotaje, pentru care a emis factura nr. ACZF 1684/09.05.2013, care nu a fost achitată nici până în prezent.

În susținerea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: contractul de prestări servicii nr. 122/07.03.2013,: factura nr. ACZF 1684/09.05.2013, împuternicire avocațială.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la proces.

Analizând cererea formulată în temeiul dispozițiilor speciale ce guvernează materia cercetară, prezenta instanța apreciază:

Potrivit dispozițiilor art. 1028, alin. 1 Cod procedură civilă ¸¸ Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia."

Potrivit dispozițiilor art. 1016, alin. 2 Cod procedură civilă ¸¸dacă reclamanta a solicitat expres aplicarea procedurii speciale – ceea ce este evident, în speță, cererea fiind redactată și înregistrată de avocat, cu delegație la dosar, care a indicat expres – temeiul de drept pe care își fundamentează cererea.

Astfel, din verificarea lucrărilor dosarului, se constată – în temeiul art. 1029, alin. 9 Cod procedură civilă – faptul că valoarea obligației principale indicată ca fiind 553,50 lei – nu este dovedită cu nici unul dintre mijloacele de probă, contractul, factura fiscală – care privesc alte sume - 1107 lei – în condițiile în care valoarea contractului indică expres la pct. 3.1. valoarea contractului este de 738 lei – cu TVA inclus.

Privitor la solicitarea de penalități, în cuantum de 1383,75 lei – acestea au fost calculate conform f.f. ACZF nr. 1684/09.05.2013 prin înmulțirea 5535 x 250 zile – fără a se dovedi debitul la care s-au calculat acestea, dat fiind că acesta nu concordă nici cu cel solicitat prin cerere ca fiind obligația principală – 553,50 lei - și nici cu cel prevăzut de contract – ca fiind de 738 lei.

Ca atare, pentru considerentele anterior arătate, cererea va fi respinsă ca fiind nefondată, în temeiul art. 1028, alin. 4 și 5 Cod procedură civilă, cu referire la art. 1029, alin. 9 și art. 1026 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de S.C. A.-C. SERVICES S.R.L. cu sediul ales la cab. av. C. H., . 2, parter, jud. Iași, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE P. M. S. 26 CĂMIN M. TRICOTAJE cu sediul în Iași, .. 26, cămin M. Tricotaje, jud. Iași.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 23.03.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Ș.B./Teh.U.E.

4 ex./25.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4113/2015. Judecătoria IAŞI