Contestaţie la executare. Sentința nr. 1367/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1367/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1367/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1367/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier L. L.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. C.-LA CABINET AVOCAT I. M. și pe intimat S. SRL -R. DE MANDATAR ., intimat ., având ca obiect contestație la executare suspendare provizorie executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, pricina a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 20.01.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27.01.2015, când, în aceeași compunere și pentru aceleași motive instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile de față:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 26.09.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 C.p.civ. întrucât contestataorea nu a depus la dosar relațiile puse în vedere de instanță;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimarea cererii de chemare în judecată
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
C. IulianLeontescu L.
Red./tehn./C.I./L.L./ 5ex./20.02.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1341/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1481/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








