Contestaţie la executare. Sentința nr. 91/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 91/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 24201/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 91
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata ., având ca obiect contestație la executare .
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 06.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 09.01.2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul instanței la data de 30.07.2013 sub nr._, contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimata ., anularea încheierii din data de 09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2013 și a executării silite declanșate de B.E.J.A. M. I. și M. L. în dosarul nr.465/2013, precum și lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă nr.218/RS/28.03.2005 modificat prin actul adițional nr.846/RS/26.11.2009.
În motivarea cererii, contestatorul a precizat, că prin Încheierea din data de 09.07.2013 Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită în vederea recuperării creanței în cuantum de_,29 lei în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Consiliul Local Vetrișoaia sub nr.218/RS/28.03.2005 modificat prin actul adițional nr.846/RS/26.11.2009 la cererea creditoarei . B..
B.E.J.A. M. I. și M. L. au demarat executarea silită în dosarul nr.465/2013, fiind emisă somația, adresele de înființare a popririi din 09.07.2013, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și adresa de înștiințare din aceeași dată comunicată la 11.07.2013.
A precizat contestatoarea că prin contractul de arendă nr. 218/RS/28.03.2005 încheiat cu FYNN S. LUCY si PETIT N. A., având ca obiect suprafața de 25 ha teren arabil situat pe teritoriul administrativ al comunei Vetrișoaia, au convenit conform art.7 ca plata arendei să se facă după cum urmează: 500 kg grâu, alte produse în echivalent valoric sau bani, termenul de plată fiind stabilit la 31 decembrie al anului în curs, iar potrivit art.9 au convenit ca în condiții meteorologice nefavorabile și alte cauze naturale sau de altă natură, independente de voința ambelor părți, arenda să fie diminuată proporțional cu procentul de distrugere a culturii. Prin actul adițional nr. 846/RS/26.11.2009, durata contractului a fost prelungită până la data de 28.03.2015, iar în privința nivelului arendei părțile au convenit 600 kg grâu/ha, echivalent în bani. Cu adresa fără număr din 18.12.2012 înregistrată la debitoare sub nr.532, creditoarea a transmis facturile nr.0005/19.12.2012 pentru suma de 74.400 lei și factura nr.0004/19.12.2012 pentru suma de 200.844,29 lei aferente contractelor de arendă totalizând suprafața de 324,96 ha, precum și contractul de vânzare cumpărare nr.1506/28.04.2011, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului arendat, substituindu-se astfel arendatorului inițial.
Contestatoarea a arătat că i-a adus la cunoștință intimatei că prețul facturat este exagerat, că producția de grâu a scăzut datorită condițiilor de secetă excesivă și prelungită din vara anului 2012 și i-a solicitat să se prezinte și să ridice arenda cuvenită, respectiv 130.000 kg grâu pentru întreaga suprafață arendată, prețul de înregistrare fiind de 0,80 lei/kg grâu. Prin adresă creditoarea a solicitat ca plata să se facă în echivalent valoric și nu în producție, iar în privința diminuării arendei a invocat art.1457 C.civ.
Astfel cum rezultă din încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 09.07.2013 creditoarea a formulat cerere de executare silită la data de 27.05.2013, în timp ce facturile menționate au fost comunicate debitoarei ulterior, la data de 10.07.2013.
În drept au fost invocate prevederile art.711 C.proc.civ.
În dovedire, contestatoarea a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, expertiza agricolă și interogatoriul. Au fost depuse înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare inițiate în dosarul de executare nr.464/2013.
În apărare, intimata a arătat, în esență, că la data de 18.12.2012 a notificat contestatoarea să plătească arenda conform contractelor de arendă preluate, sens în care i-a comunicat facturile fiscale 0004 și 0005 din 19.12.2012. Prin adresa nr.533/21.12.2012 contestatoarea a informat-o că din cauze naturale care nu-i pot fi imputabile, recolta nu a atins nivelul preconizat, motiv pentru care nu poate face plata arendei în cuantumul prevăzut în contract și facturi. Intimata a susținut că potrivit art.7 din contractul de arendă a comunicat debitoarei că înțelege să-și valorifice creanța în bani raportat la situația în care valorificarea ei în natură nu mai este posibilă. A arătat că art.9 din contract nu se aplică deoarece posibilitatea reducerii proporționale a arendei trebuia convenită de părți și nu stabilită unilateral de una din ele și această clauză trebuie interpretată în conformitate cu art.1457 C.civ., potrivit căruia reducerea proporțională se face la sfârșitul arendării, respectiv în 2018, când urmează să se facă un calcul pe media arendei din toți anii. Arendașul avea, conform art.4 al.2 lit.g, obligația de a asigura culturile, astfel că împrejurarea că în anul 2012 a existat o secetă pronunțată nu are relevanță, întrucât riscul contractului este suportat de arendaș prin neîndeplinirea obligației de asigurare cel puțin până la nivelul cuvenit arendatorului. Arendașul avea, conform aceluiași contract, obligația de a menține potențialul fertil al terenului și de a asigura un irigat optim al culturilor. A mai arătat intimata că, potrivit art.662 C.proc.civ., creanța este certă, lichidă și exigibilă.
În drept au fost invocate prevederile art.662 și următoarele C.proc.civ., art.1030 și art.1457 C.civ.
Intimata a formulat precizări arătând că, deși obligația stabilită de părți este alternativă, debitoarea a oferit o plată parțială, invocând diminuarea arendei proporțional cu procentul de distrugere a culturii. Întrucât acest aspect nu a fost stabilit de comun acord de către părți și în condiții obiective și de bună credință, creditoarea nu a acceptat plata parțială, motiv pentru care s-a solicitat plata arendei în bani, această modalitate de plată putând fi executată oricând. A susținut intimata că, pentru a asigura obținerea recoltei în condiții favorabile, arendașul avea obligația, potrivit art.2 lit.a, să mențină terenul arendat cel puțin la nivelul de fertilitate din momentul preluării și art.2 lit.b să administreze terenul arendat în condițiile de exploatare rațională potrivit sistemului de cultură din zonă. Astfel, prin neasigurarea unei irigări optime a terenurilor, contestatoarea nu poate invoca propria culpă pentru neexecutarea obligației de plată întocmai și la timp a arendei.
Au fost administrate probele prin înscrisuri și cu expertiza tehnică agricolă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.24 N.C.proc.civ. care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai executărilor silite începute după ., având în vedere că executarea silită a început la data de 27.06.2013, odată cu sesizarea organului de executare, potrivit art.622 al.2 N.C.proc.civ., în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.
La cererea intimatei a fost începută executarea silită împotriva contestatoarei de către B.E.J.A. M. I. și M. L. în dosarul nr.465/2013 pentru recuperarea creanței în cuantum de_,29 lei în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Consiliul Local Vetrișoaia sub nr.218/RS/28.03.2005 modificat prin actul adițional nr.846/RS/26.11.2009 la cererea creditoarei . B., având ca obiect arendarea terenului cu suprafața de 24,96 ha situat în extravilanul localității Vetrișoaia, jud. V..
Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2013.
La data de 09.07.2013 executorul judecătoresc a emis somația în conformitate cu prevederile art.667 N.C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art.711 N.C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Conform art.622 al.3 N.C.proc.civ., executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
La data de 28.03.2005 sub nr.218 a fost înregistrat la Consiliul Local al Comunei Vetrișoaia jud. V. contractul de arendă încheiat între FYNN S. LUCY si PETIT N. A. în calitate de arendator și contestatoarea . în calitate de arendaș, având ca obiect arendarea unei suprafețe de 24,96 ha teren arabil situată pe teritoriul administrativ al comunei Vetrișoaia jud. V. în B.F. 104.
Prin actul adițional înregistrat la Consiliul Local al Comunei Vetrișoaia jud. V. la data de 26.11.2009 sub nr.846/RS, părțile FYNN S. LUCY si PETIT N. A. și . au convenit la modificarea duratei arendei până la data de 28.03.2015, iar valoarea arendei a fost stabilită la nivelul de 600 kg/ha anual echivalent în bani, plata făcându-se până la 31.12 a anului în curs.
La data de 28.04.2011 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1509 de B.N.P. I. Z. C. prin care numitii FYNN S. LUCY si PETIT N. A. au vândut intimatei . terenul arabil extravilan cu suprafața totală de 24,96 ha situat în ..
Conform art.9 din contractul de arendă, în condițiile meteorologice nefavorabile și alte cauze naturale sau de altă natură independente de voința ambelor părți, se convine de comun acord ca arenda să fie diminuată proporțional cu procentul de distrugere a culturii.
Intimata a emis facturile nr.0005/19.12.2012 pentru suma de 74.400 lei și factura nr.0004/19.12.2012 pentru suma de 200.844,29 lei aferente contractelor de arendă totalizând suprafața de 324,96 ha.
Prin Procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole (f.40-43) întocmit de Comisia de constatare și evaluare a suprafețelor culturilor calamitate numită prin Dispoziția Directorului executiv al Direcției pentru Agricultură V. nr.22/10.07.2012, Dispoziția Directorului executiv al APIA V. nr.6375/11.07.2012 și Dispoziția Primarului Comunei Vetrișoaia nr.231/11.07.2012, în urma deplasării la fața locului s-a constatat și s-a stabilit faptul că în perioada iunie – iulie 2012 s-au produs calamități ale suprafețelor și culturilor datorită fenomenului natural secetă excesivă și persistentă în timp pe suprafața de teren de 120 ari cultivată cu porumb, procentul de calamitare fiind 70,33%, ale culturilor de grâu de pe suprafețele de teren de 165,85 ha procentul de calamitare fiind de 48,14%, ale culturilor de orzoaică de pe suprafața de 3,95 ha în procent de 49,40% și ale culturilor de floarea soarelui de pe suprafața de teren de 164,43 ha în procent de 58,50%.
Prin adeverința emisă la 11.09.2013, Groupama Asigurări SA a confirmat că . a fost asigurată în anul agricol 2011-2012 prin contractele de asigurare AGR_ pentru o suprafață de 168 ha de grâu și 4 ha de orzoaică, precum și AGR_ pentru o suprafață de 165 ha de floarea soarelui și 125 ha de porumb. Polițele de asigurare au fost încheiate cu acoperiri pentru următoarele riscuri: grindină, incendiu din orice cauză, ploaie torențială (efecte directe), furtună/uragan, prăbușire/alunecare de teren cultivat. Riscul de secetă nu este risc asigurat pe polițele sale, astfel că asiguratul nu a beneficiat de despăgubiri pentru daune produse de acest risc.
Potrivit art.969 cod civil (dispoziții aplicabile în cauză raportat la data încheierii contractului de arendă, conform art.6 alin.2 Noul Cod civil), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce înseamnă că actul juridic civil legal încheiat se impune părților întocmai ca legea, iar instanța este obligată să asigure executarea acestui act juridic ținând seama, în interpretarea clauzelor, de voința părților.
Instanța reține că, potrivit art.9 din contractul de arendă, părțile au convenit de comun acord ca, în condiții meteorologice nefavorabile și alte cauze naturale sau de altă natură independente de voința ambelor părți, arenda să fie diminuată proporțional cu procentul de distrugere a culturii. Mai reține instanța că prin actul adițional din data de 26.11.2009 s-a stabilit valoarea arendei la nivelul de 600 kg/ha anual echivalent în bani, plata făcându-se până la 31.12 a anului în curs.
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică agricolă, producția medie obținută de contestatoare a fost cu 48% mai mică față de producția planificată, iar valoarea astfel diminuata a arendei corespunde sumei de 6229 lei pentru anul 2012.
Deși contestatoarea a încheiat polițe de asigurare, riscul de secetă nu este risc asigurat, astfel că asiguratul nu a beneficiat de despăgubiri pentru daune produse de acest risc.
Prin urmare, având în vedere situația de fapt reținută, față de principiul forței obligatorii a actului juridic civil prevăzut de art.969 C.civ. 1864 și clauza nr.9 din contractul de arendă, instanța va anulea în parte somatia emisa la data de 09.07.201 în dosarul executional nr. 465/2013 al B. B.E.J.A. M. I. și M. L. pana la concurenta sumei de 6229 lei si va mentine actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr.465/2013 in ceea ce priveste suma de 6229 lei reprezentand reprezentând arenda diminuată proporțional cu procentul de distrugere a culturii.
În temeiul art.453 N.C.proc.civ., instanța o va obliga pe intimată să plătească contestatoarei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Avand in vedere ca onorariul achitat dlui expert C. Miluta este corespunzator activitatii prestate in calitate de expert si complexitatii obiectivelor, instanta va respinge cererea dlui expert C. Miluta de marire a drepturilor banesti cu suma de 150 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul in VETRIȘOAIA, jud. V., în contradictoriu cu intimata . cu sediul in B., ..
Anulează în parte somatia emisa la data de 09.07.201 în dosarul executional nr. 465/2013 al B. B.E.J.A. M. I. și M. L. pana la concurenta sumei de 6229 lei.
Mentine actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr.465/2013 in ceea ce priveste suma de 6229 lei reprezentand reprezentând arenda diminuată proporțional cu procentul de distrugere a culturii.
Respinge cererea dlui expert C. Miluta de marire a drepturilor banesti cu suma de 150 lei.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică astăzi 9.01.2015.
Președinte, Grefier,
F. R. M. S. A. M.
RED. TEHN. R.M.F./23.04.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 460/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








