Validare poprire. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 997/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 40830/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 997/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -C. E. D.

Grefier- D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul Z. Z. V. –executor judecătoresc în contradictoriu cu debitoarea S. C., terțul poprit . și creditoarea ..N. SA având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 27.01.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe petentul EXECUTOR JUDECĂTORESC Z. V. în contradictoriu cu debitoarea S. C., terțul poprit .. și creditoarea S.C. R. I.F.N. S.A. a solicitat validarea popririi înființată în dosarul nr.67/2011 aflat pe rolul biroului executorului judecătoresc, împotriva terțului poprit.

În motivarea cererii s-a arătat că poprirea a fost înființată în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit_ din 26.08.2008 încheiat între R. I. SA asupra veniturilor debitoarei primite de la terțul poprit.

Suma pentru care se solicită înființarea popririi este de 17.928,91 lei reprezentând debit restant conform contractului menționat și cheltuieli de executare stabilite conform procesului verbal de cheltuieli.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 460 Codul de procedură civilă.

În temeiul art.242 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost comunicată debitoarei și terțului poprit.

Terțul poprit a depus la dosar întâmpinare (f.18 ds) arătând faptul că a primit adresa de înființare a popririi la data de 29.09.2014 dată la care drepturile salariale ale debitoarei erau deja virate (din 25.09.2014).

Începând cu luna octombrie a anului 2014 a trimis însă executorului judecătoresc 1/3 din salariul debitoarei, respectiv: 203 lei conform mandatului poștal_/29.10.2014 și 203 lei conform mandatului poștal_/26.11.2014.

Terțul poprit a arătat faptul că atât timp cât debitoarea va avea calitatea de salariat al acestuia se va vira 1/3 din salariul net către B. Z. V..

În copie s-au anexat facturile aferente celor două mandate poștale (filele 19-20 dosar).

În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisuri.

Executorul judecătoresc a înaintat la solicitarea instanței copia dosarului de executare silită. I. T. de Muncă Iași a înaintat la dosar relațiile solicitate de instanță.

Analizând cererea formulată, probele administrate, apărările formulate si dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele :

În dosarul de executare silită nr.67/09.02.2011 aflat pe rolul B. „Z. V.” s-a demarat procedura procedura de executare silită în baza titlului executoriu contract de credit pentru nevoi personale_/26.08.2008 la cererea creditorului S.C. FALFI I.F.N. S.A. împotriva debitoarei S. C..

Prin adresa emisă la data de 25.09.2014 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani reprezentând venituri prezente și viitoare pe care debitoarea S. C. le primește de la terțul poprit .. până la concurența sumei de 17.928,91 lei reprezentând debit restant conform contractului de credit ce reprezintă titlul executoriu și cheltuieli de executare silită.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 29.00.2014 așa cum rezultă din dovada de comunicare existentă în dosarul de executare silită (f. 44 verso ds).

Susține terțul poprit și probează această susținere prin depunere la dosar a mandatelor poștale_/29.10.2014 și_/26.11.2014 (filele 19-20 dosar), faptul că începând cu luna octombrie a anului 2014 a reținut și a virat cota de 1/3 din sumele datorate debitorului cu titlu de salariu.

În acest context instanța reține caracterul nefundat al cererii de validare poprire formulată de executorul judecătoresc la data de 12.11.2014.

Conform dispozițiilor art.452 Cod procedură civilă „(1) Sunt supuse executarii silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.”

Potrivit art.460 Cod procedură civilă(1)Daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi. Instanta va cita creditorul urmaritor, debitorul si tertul poprit si, daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, va da o hotarare de validare a popririi prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi.”

Din analiza art.460 codul de procedură civilă rezultă faptul că validarea popririi este o procedură pusă la îndemâna creditorului atunci când terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin în această calitate, anume de a indisponibiliza și vira sumele de bani datorate debitorului său în contul creditorului pentru stingerea datoriei. Validarea popririi îmbracă chiar forma unei sancțiuni aplicate terțului poprit pentru refuzul său nejustificat de a da curs cererii de validare, prin faptul că îi procură creditorului un nou titlu executoriu, reprezentat de hotărârea de validare a popririi, pe care îl poate folosi direct împotriva terțului poprit (alineat 4 din art.460 Codul de procedură civilă ).

Or, această ipoteză nu se regăsește în cauză deoarece prin probele cu înscrisuri administrate terțul poprit a dovedit faptul că și-a îndeplinit obligațiile decurgând din înființarea popririi, sens în care a depus la dosar dovezile privind reținerea și virarea sumelor în contul indicat de executorul judecătoresc.

Fiindu-i comunicate executorului judecătoresc întâmpinarea terțului poprit și copiile mandatelor poștale, cu solicitarea expresă de a confirma sau infirma viramentele acesta nu a trimis instanței de judecată nici un răspuns astfel încât instanța va da efect probatoriu deplin înscrisurilor depuse de terțul poprit la dosarul cauzei în dovedirea îndeplinirii obligațiilor sale.

Pentru motivele expuse, cererea de validare va fi respinsă ca neîntemeiată deoarece nu se justifică validarea în contextul îndeplinirii benevole și cu bună credință a obligațiilor de către terțul poprit.

Instanța nu va dispune însă desființarea popririi deoarece au fost probate raporturile juridice dintre terțul poprit și debitor iar primul urmează să își îndeplinească în continuare obligațiile stabilite de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Z. V., cu sediul profesional în mun Iași . P. Curcanul tr 5 scara C demisol județ Iași, în contradictoriu cu terțul poprit .. cu sediul în Suceava . . . și debitorul S. C., cu domiciliul în mun Iași ., . ., creditor fiind ., cu sediul în mun. București . nr.5, Complex Comercial Novo Park 3, Cladirea F . 2.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 ian 2015.

Președinte,

C. E. D.

Grefier,

D. V.

red/teh/ced

01.06.2015,6ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria IAŞI